Inventatorul român Corneliu Birtok-Băneasă a câştigat medalia de bronz la Salonului Internaţional de Invenţii Geneva 2011 cu un dispozitiv care permite creşterea puterii motorului unei maşini, în paralel cu reducerea consumului de carburant în zilele de caniculă. Invenţia tânărului inginer auto român se numeşte „deflector integrat pentru radiaţiile termice provenite de la motoarele cu ardere […]
Lună: aprilie 2011
Fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu s-a prezentat, luni, la şedinţa Biroului Permanent Naţional al PDL pentru a obţine derogarea de la criteriul vechimii pentru a candida la funcţia de preşedinte al partidului, anunţă Mediafax. „Pentru asta (derogarea de vechime – n.r.) am venit aici şi trag nădejde că o voi obţine”, a declarat Theodor […]
De câteva luni încoace au apărut zvonuri că Charlize Theron şi Keanu Reeves au o relaţie, mai nou se gândesc chiar să o oficializeze. Potrivit revistei Star, cei doi, care au fost suprinşi anul trecut împreună, vor apărea împreună în public în următoarele săptămâni când actriţa îşi va promova noul film, „Prometheus”, conform showbizspy.com. Charlize […]
Johnson & Johnson (J&J) a obţinut un profit de 3,5 milioane de dolari în perioada 2000-2007 din produsele vândute de medicii români mituiţi în acest scop de grupul american de articole farmaceutice şi de larg consum, potrivit unui document al Securities and Exchange Commission din SUA. Într-o plângere depusă la o instanţă americană, Securities and […]
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, luni, la RFI, că Emil Boc este liderul care nu a avut „nicio înfrângere” ca şef de partid şi că Vasile Blaga trebuie să se regăsească în viitoarea echipă de conducere a PDL. „Emil Boc este liderul care conducând Partidul Democrat Liberal nu a avut nicio înfrângere. De […]
Liderii Coaliţiei discută în această dimineaţă despre paşii ce trebuie urmaţi pentru angajarea răspunderii asupra plafonării salariilor profesorilor şi Codului de Dialog Social. Având în vedere că, până în prezent, opoziţia nu a anunţat că va depune o moţiune de cenzură, este posibil ca legile privind angajarea răspunderii asupra plafonării salariilor profesorilor şi Codului de […]
Dacă urmezi un tratament trebuie să întrebi medicul despre posibillele alimente care interacţionează cu efectul medicamentelor pe care le iei. Grepfrutul sau brânza fermentată sunt două dintre alimentele care pot să-ţi facă rău! Există câteva alimente pe care trebuie să le eviţi atunci când urmezi un tratament medicamentos, deoarece interacţiunea din ele poate să-ţi pună […]
Deficitul comercial al României a scăzut în februarie cu 39,8% faţă de luna similară din 2010, la 391,5 milioane euro (1,65 miliarde lei), potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). În ianuarie, deficitul comercial al României se diminuase cu 60,6% faţă de aceeaşi lună din 2010, la 186,2 milioane euro (795,1 milioane […]
Nu tot ce nu este organic înseamnă că nu este sănătos. Fructele în coajă care se îndepărtează înainte de consumare, ouăle, fructele şi legumele congelate, condimentele, dar şi hainele din bumbac nu dăunează corpului uman, potrivit heath.com, scrie realitatea.net. Frunctele a căror coajă nu se consumă. Fructele precum avocado, cocos, ananas sunt destul de sigure, […]
Curtea Europeană de Justiție (CEJ) a decis ca taxa de primă înmatriculare sau de poluare pentru mașinile second-hand din România este ilegală. Sentința este obligatorie pentru toate instanțele de România.
Hillary Clinton a semnat decretul de extrădare a lui Mihai Necolaiciuc, acuzat de devalizarea CFR. În luna martie, fostul director CFR Mihai Necolaiciuc a anunţat că nu va face apel împotriva ordinului de extrădare emis de instanţa americană care a judecat cauza lui. „La data de 17 martie 2011, Ministerul Justiţiei a fost informat de […]
Compania Facebook, proprietarul celei mai populare reţele de socializare pe Internet din lume, discută cu mai mulţi potenţiali parteneri despre posibilitatea intrării pe piaţa chineză, potrivit unor surse apropiate situaţiei, citate de Bloomberg. Prin intrarea în China, Facebook va avea acces la cea mai mare piaţă de Internet din lume, cu peste 457 de milioane […]
Inflaţia a crescut, pe aşteptări, în martie la 8,01 la sută, de la 7,6 la sută în luna precedentă. Potrivit datelor prezentate, în această dimineaţă, de Institutul Naţional de Statistică, rata lunară a inflaţiei s-a situat la 0,6%. Datele depăşesc estimările analiştilor, care vedeau inflaţia anuală la 7,8 la sută, iar pe cea lunară la […]
Actriţa Brigitte Bardot, cunoscută apărătoare a drepturilor animalelor, a trimis săptămâna trecută o scrisoare deschisă deputaţilor români. Actriţa le cere aleşilor să nu voteze legea privind eutanasierea maidanezilor „deoarece câinii fără stăpâni din România sunt o tristă consecinţă a regimului comunist, a vota eutanasierea lor aminteşte de hotărârile dictatoriale ale trecutului”. Vezi scrisoarea. „Domnilor Deputaţi, […]
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) se pregăteşte de reorganizarea Aeroportului Internaţional Aurel Vlaicu (Băneasa) şi comandă studii cu privire la direcţia de dezvoltare a aerogării, pentru care vrea să plătească până la 450.000 euro, fără TVA. Contractul va avea o valabilitate de un an şi va fi finanţat din surse proprii ale CNAB, se arată […]
China a înregistrat la începutul acestui an primul deficit comercial trimestrial din ultimii şapte ani, din cauza creşterii preţurilor materiilor prime importate, în pofida excedentului mare din martie, transmite AFP. Pentru primul trimestru, balanţa comercială afişează un deficit de 1,02 miliarde de dolari. Exporturile au crescut în această perioadă cu 26,5%, iar importurile au avansat […]
Coordonatorii grupurilor politice în Comisia de afaceri juridice a PE (JURI) se reunesc luni seară la Bruxelles pentru a analiza cererea primită de preşedintele Parlamentului European pentru ridicarea imunităţii parlamentare a eurodeputatului Adrian Severin, implicat în cazul ”bani în schimbul amendamentelor”, relatat în 20 martie de publicaţia britanică ”The Sunday Times”.
Un oficial al guvernului japonez a declarat că este evident că centrala nu funcţionează normal, dar riscul unei scurgeri radioactive a fost redus considerabil, iar zona de evacuare pe o rază de 20 de kilometri în jurul centralei ar trebui să fie suficientă. Riscul unei scurgeri radioactive majore la centrala de la Fukushima (nord-est) s-a […]
Principalele puncte ale acordului propus de Uniunea Africană sunt încetarea imediată a focului, permiterea furnizării fără obstacole a ajutorului umanitar, apărarea cetăţenilor străini şi dialogul între guvern şi rebeli pentru găsirea unei soluţii politice. Preşedintele sud-african Jacob Zuma a declarat că Guvernul libian a acceptat un plan de pace al Uniunii Africane pentru a pune […]
Gigantul financiar BNP Paribas aruncă în derizoriu planul de convergenţă al autorităţilor române privind adoptarea euro în 2015, indicând posibilitatea trecerii la euro abia în 2024, cu nouă ani mai târziu. Aceasta este cea mai pesimistă prognoză a unui grup financiar privind adoptarea euro, venind pe fondul tensiunilor diplomatice dintre România şi Franţa, scrie ZF. […]
Vor intra în cursă Emil Boc, Vasile Blaga şi Theodor Paleologu. Lupta pentru şefia PDL a împărţit partidul în două echipe. Una este condusă de Emil Boc, iar cealaltă de Vasile Blaga. Trofeul – funcţia de preşedinte al formaţiunii – va fi pus la bătaie la congresul din 14 mai.
Scandal pe Autostrada Soarelui între guvern şi firma care a câştigat licitaţia pentru tronsonul Cernavodă-Medgidia. Premierul a anunţat că doreşte rezilierea contractului cu firma franceză. Reprezentanţii firmei de construcţii decid în această dimineaţă ce se va întâmpla cu lucrările. Muncitorii au fost înştiinţaţi că vor părăsi şantierul după ce în urmă cu două săptămâni firma […]
Modificările aduse Codului Muncii, care vor intra în vigoare din 30 aprilie, prevăd introducerea în contractele individuale de muncă a unor criterii de evaluare a performanţei formulate unilateral de angajatori.
Un nou caz în care sunt implicaţi români scandalizează Italia. Patru români au fost reţinuţi fiind acuzaţi că au omorât în bătaie un italian, în vârstă de 53 de ani. Victima a murit încercând să îşi apere fiul care era agresat de români. Potrivit anchetatorilor, fiul de 20 de ani al victimei şi prietenii lui […]