Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti va desfăşura, în aprilie, o campanie de conştientizare a populaţiei cu privire la regulile de comportare pe timpul şi după producerea unui seism, care va include o demonstraţie a pompierilor, programată vineri, ora 10.00, în parcul Herăstrău. În cadrul campaniei, pompierii vor distribui, până la 15 aprilie, diverse […]
Lună: aprilie 2011
Cristian Preda critică, într-o postare pe blogul său, faptul că apelarea la tribunal a parlamentarilor români a devenit la fel de frecventă ca recursul la batistă în caz de tuse şi strănut, el susţinând că, astfel, „o justiţie lipsită de credibilitate devine substitutul deliberării politice”. Într-o postare intitulată „Parlament inutil, ne vedem la tribunal!” , […]
ICCJ a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general privind aplicarea Legii 221/2008 referitoare la creşterile salariale în Educaţie, cadrele didactice având astfel dreptul la plata diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite potrivit OG 15/2008, aprobată prin legea 221.
Daniel Funeriu despre decizia ÎCCJ: Căutăm soluţii pentru eşalonarea plăţilor către profesori
10.000 de angajaţi din învăţământ au dosare în instanţă pentru majorarea salariilor
Senatorul Cătălin Voicu ar putea fi judecat în libertate, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis cererea de eliberare provizorie sub control judiciar formulată de avocaţii acestuia. Decizia poate fi atacată cu recurs la Completul de cinci judecători al ÎCCJ de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Cătălin Voicu urmând să […]
Marţi, Comisia poate alege dacă suferinţa, boala, foamea sau eutanasia vor goli lagărele de exterminare ale primăriilor, dacă ONG-urilor li se va interzice să monitorizeze acţiunile hingherilor, dacă un câine mai are dreptul de a fi adoptat, dacă propriul tău câine este câine fără stăpân şi deci poate fi luat şi omorât, dacă cei consideraţi […]
Iata ca totul in viata se plateste. In ciuda avertismentelor scrise pe care le-am trimis presedintelui Romaniei la inceputul lunii octombrie 2008, impreuna cu Calin Tariceanu si cu Mariana Campeanu, ministru al muncii pe atunci, presedintele a considerat potrivit sa promulge legea de crestere a salariilor profesorilor, socotind ca si medicii, si profesorii, si militarii […]
Dezvoltatorii şi agenţiile au mărit preţurile locuinţelor din cauza zvonurilor încheierii programului Prima Casă. Cu toate acestea, analiştii imobiliari spun că anunţul privind lansarea programului Prima Casă 4, în condiţii cel puţin la fel de avantajoase ca programele anterioare, linişteşte piaţa şi nu conduce la creşterea preţurilor locuinţelor. Faţă de luna februarie, apartamentele noi şi […]
Comisarii Gărzii Financiare Bucureşti au identificat două societăţi comerciale care înregistrau TVA de rambursat de ordinul milioanelor de lei şi au pus sechestru asigurător asupra mărfurilor aflate în stoc, însemnând cinci tiruri (100 tone) de orez şi 20 de tiruri (400 tone) de zahăr. Garda Financiară a pus sechestru pe mărfurile aflate în stocul a […]
Primul termen pentru judecarea pe fond a insolvenţei World Trade Center a fost fixat pe 21 iunie. Tribunalul Bucureşti a înregistrat, luni, 4 aprilie, cererea de insolvenţă formulată de Fondului Proprietatea, în calitate de creditor, la adresa companiei hoteliere World Trade Center, în calitate de debitor, informează Capital.ro. Primul termen pentru judecarea pe fond a […]
Lucia Hossu-Longin, membru în CA al TVR, crede că postul public trebuie să participe la o nouă eventuală licitaţie pentru drepturile de televizare a competiţiei interne. Televiziunea publică a refuzat să participe la licitaţia organizată de LPF pentru drepturile de televizare a Ligii 1, rezultatul votului în Consiliul de Administraţie fiind de 7-6. Lucia Hossu-Longin, […]
Vom avea o săptămână cu ploi, iar soarele ne va încălzi puţin doar în ziua de joi. Meteorologii spun că, de vineri, vremea se va răci în toată ţara, iar la munte vor fi chiar ninsori. Vom avea o săptămână cu vreme capricioasă, iar de vineri vremea se va răci în toată ţara, iar la […]
Melania Medeleanu pe Lipscani Pe cea mai reprezentativă stradă a Centrului Vechi, printre ruinele de la numerele 64-68, într-un interval de 15 ani a crescut, de-o manieră pur spontană, nici mai mult nici mai puţin decât… o pădure de oţetari. Dealtfel este unicul spaţiu verde ivit în tot acest areal, pentru că altfel nu există […]
Cheltuielile totale ale populaţiei au fost, în trimestrul IV 2010, în medie, de 2.114 lei lunar pe gospodărie (730 lei pe persoană) şi au reprezentat 91,6% din nivelul veniturilor totale medii, care s-au ridicat la 2.308 lei pe gospodărie şi 797 lei pe persoană, arată datele transmise marţi de INS. Atât veniturile, cât şi cheltuielile […]
În agitația de ieri generată de anunțul previzibil al guvernanților în privința asumării răspunderii pe legea plafonării salariilor profesorilor, a trecut oarecum neobservat un alt anunț al aceluiași guvern Boc. Premierul Emil Boc și ministru Muncii Ioan Botiş au declarat, luni, după întâlnirea de la Parlament cu deputaţii democrat-liberali, că susţin angajarea răspunderii guvernului și pe Legea Dialogului Social şi că deputaţii PDL agreează acest proiect de act normativ.
Câştigul salarial mediu net a scăzut în februarie cu 10 lei (-0,7%) faţă de luna precedentă, la 1.414 lei, în timp ce faţă de februarie 2010 a crescut cu 0,2%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). Cele mai mari salarii nete au fost plătite în luna februarie în fabricarea produselor din […]
Parlamentarii PDL şi-au arătat nemulţumirea, ieri ,într-o întâlnire la Camera Deputaţilor cu premierul Emil Boc, privind decizia Şefului Guvernului de a-şi asuma răspunderea pe plafonarea salariile profesorilor chiar în an preelectoral, scriu jurnaliştii de la Evenimentul Zilei. Tonul ostilităţilor l-a dat Cătălin Croitoru, nemulţumit că ministrul Daniel Funeriu a refuzat să discute legea cu parlamentarii […]
Alimentele de bază ar putea fi cu până la 60% mai ieftine dacă plantele modificate genetic s-ar putea cultiva cu acceptul Uniunii Europene. Declaraţia aparţine ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără, care a explicat că fără biotehnologie nu va putea fi evitată scumpirea, la nivel mondial, a alimentelor. „E vorba de oferirea unor cantităţi sporite de alimente […]
Şanse de angajare pentru minerii români! O firmă de recrutare din Craiova caută ortaci pentru a-i duce în Africa să lucreze la minele de bauxită. Iar salariile de acolo pot ajunge chiar şi până la 2.000 de euro pe lună. Cei mai căutaţi sunt inginerii minieri care au cel puţin cinci ani vechime, topografii şi […]
Productorul auto se confruntă cu probleme privind aprovizionarea cu piese din Japonia, astfel că există toate şansele ca activitatea uzinei de la Mioveni să fie oprită timp de o săptămână, după Sărbătorile de Paşte. Reprezentanţii comapaniei auto s-au ferit să confirme o astfel de decizie, precizând că situaţia este încă sub analiză, scrie Adevărul. „Este […]
Mai multe percheziţii au loc marţi dimineaţă în cooperare cu autorităţile judiciare din Franţa, Austria, Germania, într-un dosar privind furturi comise de români, cu un prejudiciu de aproximativ trei milioane de euro, la ora transmiterii acestei ştiri având loc descinderi în Maramureş şi Timiş. Potrivit DIICOT, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată […]
Cel puţin 20 suspecţi într-un caz de trafic de persoane, care întocmeau paşapoarte false pentru a putea duce victimele în ţări ale UE, au fost aduşi la audieri, marţi dimineaţă, în urma a 14 percheziţii şi descinderi care au avut loc la Mediaş şi în Capitală. Potrivit unor surse judiciare, maţi dimineaţă au avut loc […]
Un vameş de la Punctul de Trecere a Frontierei Stamora Moraviţa cercetat de DNA în stare de libertate în dosarul de corupţie din vămile din Timiş a fost găsit spânzurat, luni seară, în vila din Timişoara în care locuia.
Circulaţia trenurilor de metrou a fost întreruptă, marţi dimineaţă, pe firul de circulaţie dinspre staţia Piaţa Sudului spre staţia Berceni, după ce o persoană a încercat să se sinucidă, aruncându-se în faţa unei garnituri la staţia Apărătorii Patriei. Incidentul a avut loc la ora 8.32, informează Metrorex, într-un comunicat. La faţa locului s-au deplasat echipe […]
Pasajul Basarab ar fi trebuit finalizat în ianuarie 2009 cu un cost final de 471,6 milioane lei. Astăzi, la peste doi ani de la expirarea termenului de execuție și cu o notă de plată încărcată cu încă 301,5 de milioane de lei, Pasajul se află încă în lucru.
Comisia pentru Administraţie Publică din cadrul Camerei Deputaţilor votează marţi, 5 aprilie, între sterilizarea şi eutanasierea câinilor fără stăpân. Asociaţiile pentru protecţia animalelor protestează din nou în Parcul Izvor. Iubitorii de animale protestează marţi, 5 aprilie, la ora 12:00 în Parcul Izvor, în faţa Camerei Deputaţilor, împotriva eutanasierii. Acţiunea vine după ce luni ei au […]
Guvernul şi-a asumat, prin scrisoarea de intenţie trimisă Fondului Monetar Internaţional, obligaţia ca, pe viitor, va plăti mai repede facturile către firmele private. În caz contar, statul va plăti penalităţi substanţiale.