Fără categorie

Daniel Funeriu s-a făcut de râs în Senat, ministrul fiind prezent în plen pentru a susţine punctul de vedere al guvernului la un proiect de lege. După ce preşedintele Senatului, Mircea Geoană, îi reprosaşe modul în care li se adresase senatorilor, ministrul educaţiei s-a făcut de râs după ce acesta a susţinut că genul cuvântului […]

Fără categorie

Noua revistă a fostei trupe de la Academia Caţavencu apare miercuri la chioşcuri, la o săptămână după demisia de la publicaţia cumpărată de Dan Adamescu. Cu o echipă completată prin reluarea colaborării cu Mircea Dinescu, ales preşedinte al „Caţavencilor”, revista duce tradiţie satirei mai departe.

Fără categorie

În Rusia, o companie poate prospera şi fără a da şpagă, a declarat, marţi, preşedintele Uniunii industriaşilor şi şefilor de întreprinderi, Aleksandr Şorkin, relatează Ria Novosti. „Practica demonstrează că putem investi cu succes şi putem avea beneficii mari şi fără a da şpagă”, a declarat acesta, remarcând că nivelul corupţiei în Federaţia Rusă este în […]

Fără categorie

Curtea Supremă din Statele Unite a anunţat, luni, că va stabili ce înseamnă „indecenţa” la televiziune, într-un dosar privind expunerea feselor într-un serial şi utilizarea unui limbaj vulgar, de către vedete, în direct, scrie AFP, preluată de Mediafax.ro. Cea mai înaltă instanţă din Statele Unite va examina această problemă în toamnă şi va lua o […]

Fără categorie

Preşedintele leton Valdis Zatlers, aflat la finalul mandatului, a afirmat, marţi, că ţara sa are o reputaţie proastă. „Trebuie să fim sinceri cu noi înşine-Letonia este considerată un mic stat mafiot şi aceasta nu dă o reputaţie bună ţarii noastre”, a spus preşedintele, citat de Ria Novosti. În mai, preşedintele a dorit să dizolve Seimul, […]

Fără categorie

Gardienii Revoluţiei au testat, marţi, 14 rachete sol-sol, lansate simultan, dintr-o locaţie subterană, asupra unei singure ţinte. Rachetele iraniene cu rază lungă de acţiune Shahab-3 pot lovi ţinte situate la 2000 de kilometri şi constituie o ameninţare nu numai pentru Israel, ci şi pentru bazele americane din zona Golfului şi chiar pentru România. Teheranul a […]

Fără categorie

Fostul suprefect al judeţului Vaslui Sergiu Marian, un fost inginer din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului Vaslui şi un fost director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Vaslui au fost trimişi în judecată de procurorii DNA Iaşi pentru fapte de corupţie, informează DNA. Potrivit comunicatului DNA, în sarcina lui Sergiu Marian, subprefect al judeţului Vaslui […]

Fără categorie

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a lansat licitaţia pentru proiectarea şi execuţia prin PNDI a 101 creşe/grădiniţe în judeţele Hunedoara, Timiş, Arad, Bihor, Prahova, Giurgiu şi Ilfov, în valoare totală estimată de peste 101,42 milioane lei. Criteriul de atribuire a contractului este preţul cel mai scăzut, precizează Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT). Valoarea estimată […]

Fără categorie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la finalul convorbirilor cu omologul elen, Karolos Papoulias, că „băncile greceşti şi-au adus un aport important la ieşirea din recesiune a României”.„O informaţie importantă cred, în primul rând pentru ziariştii greci: Grecia este al cincilea investitor din România, deci este unul dintre cei mai mari investitori pe piaţa românească, […]

Fără categorie

Cinci-şase persoane sunt internate în permanenţă la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Prof. Dr. Victor Babeş” pentru afecţiuni determinate de consumul de etnobotanice, a declarat marţi, pentru AGERPRES, prof. dr. Emanoil Ceauşu, directorul medical al spitalului.Printre afecţiunile pe care le prezintă consumatorii de etnobotanice se numără endocardite, pneumounii, bronhopneumonii, infecţii cu virusuri hepatice […]

Fără categorie

Fostul secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ioan Andreica, a fost audiat la DNA, marţi, timp de aproximativ trei ore, la ieşirea din sediul Direcţiei declarând că nu este vinovat şi că nu putea semna niciun contract „fără ca ministrul să ştie”.

Fără categorie

Screeningul în sarcină pentru a determina sexul copilului a fost deja interzis în India pentru a le împiedica pe mame să avorteze foetuşii de sex feminin, întrucât marea mândrie pe plan naţional este să aduci pe lume un băiat şi nu o fată. Însă părinţii cu dare de mână care au „ghinionul” să se trezească […]

Fără categorie

Rusia reia marţi importurile de legume din Olanda şi Belgia, în urma embargoului impus de Serviciul sanitar rus Rospotrebdandzor pe 2 iunie.„După expertize, am autorizat astăzi (marţi – n.r.) importurile din Olanda şi Belgia”, a spus şeful serviciilor sanitare ruse, Ghennadi Onişcenko, precizând că cele două ţări vor trebui să prezinte certificate care să garanteze […]

Fără categorie

China trebuie să-şi reducă producţia agricolă în zona de nord, în caz contrar urmând ca rezervele de apă să ajungă la cel mai mic nivel din ultimii 30 de ani, scrie „The Guardian”, citându-l pe cercetătorul chinez Zheng Chunmiao de la centrul de cercetare al apei din Beijing. „Guvernul trebuie să adopte o nouă politică […]

Fără categorie

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, ironic, despre afirmaţiile Elenei Udrea, potrivit căreia el ar fi ajuns parlamentar în urma unei înţelegeri dintre PSD şi PDL, că tot ceea ce spune ministrul „este adevărat”. Întrebat despre afirmaţiile Elenei Udrea, potrivit căreia el a ajuns parlamentar în urma unei înţelegeri între PSD şi PDL, Ponta […]

Fără categorie

Ultimul capitol al sagăi „Harry Potter şi Relicvele Morţii”, partea a doua, al optulea film al poveştii, va avea lansarea la Londra în 7 iulie, în prezenţa întregii echipe şi a scriitoarei J.K. Rowling, la Paris, în 12 iulie (în versiune 3D) şi la Bucureşti, în 15 iulie, disponibil în 2D, 3D şi IMAX 3D. […]

Fără categorie

România are nevoie de un proiect naţional pentru 2020, care să asigure dezvoltarea infrastructurii şi a competitivităţii, a declarat, marţi, preşedintele Comisiei economice, de industrii şi servicii din Senat, Varujan Vosganian, la Energy Forum 2011. „România are nevoie de un proiect naţional pentru orizontul 2020, prin care să îşi dezvolte infrastructura şi competitivitatea. Principalele resurse […]

Fără categorie

„România se află încă în situaţia de deficit excesiv, după situaţia economică din 2008, şi nu putem accepta teoriile de politică economică potrivit cărora în situaţie de criză deficitul trebuie mărit”, a declarat, marţi, premierul Emil Boc. Acesta a spus că vor fi îndeplinite criteriile de la Maastricht, iar România va avea un deficit bugetar […]

Fără categorie

Centrul de cercetare american de la Los Alamos (statul New Mexico), unde este depozitat material nuclear, şi-a suspendat activitatea luni, din cauza unui incendiu de vegetaţie izbucnit în apropiere, însă autorităţile au afirmat că toate materialele periculoase se află în siguranţă, relatează AFP, preluată de Mediafax.ro. O echipă de intervenţie se află la faţa locului, […]

Fără categorie

O consilieră a preşedintelui PNL, Crin Antonescu, ar putea cânta în deschiderea concertului trupei Bon Jovi de la Bucureşti, de pe 10 iulie. Aura Pohoaţă este numele ei şi este solista formaţiei Stillborn, o trupă de rock alternativ din Bucureşti, înfiinţată în 2009. Trupa s-a înscris la concursul organizat de Rock Fm în urma căruia […]

Fără categorie

După decenii de exil, şicane, şantaj, ameninţări cu moartea şi tergiversări, Constantin Răuţă, fost agent al Departamentului de Informaţii Externe (condamnat la moarte pentru că a rămas în Statele Unite la data de 24 noiembrie 1973, în timpul pregătirii unei vizite efectuate de Nicolae Ceauşescu în SUA), şi-a redobândit un drept fundamental. Dreptul de a fi român.

Eduard Ovidiu Ohanesian

Fără categorie

Campioana la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea va evolua în grupa D preliminară din Liga Campionilor, cu finalista sezonului trecut SD Itxako (Spania), Dinamo Volgograd (Rusia) şi câştigătoarea grupei a treia din turul II, potrivit tragerii la sorţi de marţi, de la Viena. De remarcat faptul că una din jucătoarele nou-transferate de Oltchim, Oana Chirilă, […]