Deputatul PDL Cezar Preda susţine că Traian Băsescu a dat dovadă de viziune, promovând măsuri de austeritate cu mai bine de doi ani înaintea liderilor europeni, informează antena3, care citează Agerpres. „Preşedintele, prin ce face acum, a demonstrat ca a luat decizii cu cel puţin doi ani înaintea leadershipului politic european. Ceea trebuia să facă […]

Radu Mazăre a declarat sâmbătă că nu este pentru soluţia adăposturilor patrupedelor. Edilul Constanţei a spus că preferă ca banii să fie cheltuiţi pentru a hrana bătrânilor şi copiilor. Problema cîinilor comunitari va fi însă decisă de constănţeni, a spus Mazăre, care vor fi consultaţi în acest sens. „Consult populaţia şi ce vrea populaţia aia […]

Roger Federer s-a calificat pentru a şaptea oară în carieră în finala Turneului Campionilor, după ce l-a învins în prima semifinală de la Londra pe spaniolul David Ferrer în două seturi, scor 7-5, 6-3, după o oră şi 25 de minute de joc, potrivit antena3.ro. Elveţianul a ajuns astfel la nouă meciuri câştigate consecutiv în […]

Producătorul „Wild Carpathia”, Paul Lister, are planuri mari. După ce l-a convins pe Printul Charles să participe la filmări pentru documentarul în care promovează România, acesta se gândeşte acum şi la vedete pentru proiectul său, potrivit  perfecte.ro. Nicole Kidman, prima pe listă, actriţa, se ştie, a jucat în „Cold Mountain”, peliculă filmata în urmă cu […]

Potrivit ultimului sondaj BestJobs, 37% dintre angajaţi vor fi liberi doar pe 1 decembrie, 9% îşi vor prelungi weekendul cu 1 şi 2 decembrie, 25% nu sunt liberi, lucrează tot timpul, iar 29% nu au un job. Potrivit Codului Muncii, lucrul în zilele de sărbătoare este compensat cu zile libere  în următoarele 30 de zile […]

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă, la Tecuci, că este sceptic în ceea ce priveşte rezultatele discuţiilor pe care le va purta cu UDMR şi parlamentarii grupului minorităţilor, pe marginea amendamentelor aduse de PNL proiectului de buget pe 2012, potrivit Agerpres. ‘Am spus că vom avea o discuţie cu UDMR-ul şi cu grupul minorităţilor, […]

Elevii vor putea să promoveze doi ani şcolari într-unul singur, dacă îndeplinesc condiţiile impuse de noua metodologie elaborată de Ministerul Educaţiei, potrivit gandul.info. În ciclul de învăţământ preuniversitar, parcurgerea a doi ani de studii deodată se va putea face o singură dată în fiecare dintre cele trei cicluri de învăţământ – primar, gimnazial şi liceal. […]

Mircea Sandu ia în calcul posibilitatea de a demisiona şi asta din cauza problemelor de sănătate, potrivit Pro Sport. „Înca mai rezist. Cel puţin până la această finală pe care am luptat s-o aduc aici, în România”, a afirmat Sandu. Sandu a surprins vineri când a afirmat că se gândeşte să renunţe la funcţia de […]

Primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, a încetat, sâmbătă, greva foamei declanşată în urmă cu şase zile, el afirmând că este dispus să recurgă şi la alte forme de protest în situaţia în care problema încălzirii apartamentelor din oraş nu va fi soluţionată pentru toată iarna, potrivit Agerpres. Decizia primarului survine după ce Guvernul a aprobat, […]

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, şi-a exprimat speranţa că România va reuşi să achiziţioneze, printr-un efort financiar, cu banii existenţi, „încet, dar sigur”, avioane americane de tip F-16, folosite şi de alte state NATO din zonă, potrivit mediafax.ro. Gabriel Oprea a declarat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la finalul unei reuniuni a UNPR, că „este bine” că […]

FC Vaslui pierde teren în lupta pentru titlu, după ce a fost învinsă în deplasare de Sportul Studenţesc. Echipa antrenată de Daniel Isăilă s-a impus cu 1-0, doar a doua victorie a sezonului, şi urcă pe locul 15 în Liga I, depăşind pe FCM Tg. Mureş. Vasluiul a început mai bine meciul disputat în Regie, […]

Secretarul general adjunct al Guvernului, Stefan Gati, va prelua temporar atributiile secretarului general Daniela Andreescu, dupa ce aceasta a fost revocata din functie, vineri, de premierul Emil Boc. Stefan Gati (UDMR) a subliniat, insa, ca nominalizarea pentru postul de secretar general al Guvernului revine Partidului Democrat Liberal, informeaza Agerpres.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a participat sâmbătă la inaugurarea Centrului de Conferinţe al Notariatului Român ‘Auditorium Pallady’, prilej cu care le-a mulţumit notarilor pentru profesionalismul cu care s-au implicat în pregătirea elaborării noului Cod Civil, potrivit Agerpres. „Nu m-am îndoit nicio clipă de succesul acestui proiect instituţional care se cheamă noul Cod Civil. Au fost […]

Salut eforturile presei de a demasca situatia doamnei Andreescu si de a pune o presiune decisiva asupra Guvernului pentru a o demite din functia de secretar general al guvernului. Este un semn de sanatate morala, si apreciez modul in care structuri de media importante, atat Antena 3 cat si PRO TV, au oferit opiniei publice […]

Vladimir Tismăneanu comentează pe blogul personal, în termeni foarte duri, episodul excluderii lui Mircea Geoană din PSD. Rememorează diferende din interiorul partidului social-democrat şi are calificative pentru toţi „protagoniştii”. Astfel, în opinia lui Tismăneanu Ion Iliescu s-ar face vinovat de punerea la cale a tuturor evenimentelor, motivat fiind de frica de a pierde puterea în […]

Andrei Iucinu, fiul regretatului jurnalist Dumitru Tinu, a fost transportat de urgenţă la Spitalul Floreasca, după ce a fost muşcat de o viperă, potrivit antena3.ro. Incidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la firma lui Iucinu, din judeţul Giurgiu. Acesta merge constant la ferma sa de vipere din judeţ, pe care o manageriază.

La ce pot duce restanţele de la întreţinere? Puteţi fi luat la ochi de samsarii imobiliari. Abia aşteaptă să vă preia datoria, acesta fiind primul pas în pierderea locuinţei, printr-o inginerie bine pusă la punct Oameni au aflat pe pielea lor ce înseamnă să nu-ţi plăteşti la timp dările la utilităţi. Sute de bucureşteni s-au […]

Daniela Nicoleta Andreescu a mințit atunci când a afirmat într-un comunicat de presă că ar sesizat Agenția Națională de Integritate cu privire la acuzațiile care i-au fost aduse în mass-media.

Pentru a fi sanatos nu trebuie decat sa urmezi niste reguli clare. Nu poti face compromisuri cand este vorba despre sanatatea ta. Iata o colectie de obiceiuri si de sfaturi despre sanatate care te vor mentine tanar si plin de viata. Cand e vorba despre sanatate si tinerete, spirulina e aliatul Spirulina constituie, realmente, o […]

Lily a dat naştere primului său copil la un an după un tragic avort pe care l-a suferit, în octombrie 2010, pe când era însărcinată în luna a şasea. Cântăreaţa a mai suferit un avort în ianuarie 2008. Informaţia nu a fost confirmată oficial de cântăreaţă, care în vara acestui an s-a căsătorit cu Sam […]

Vicepreşedintele PDL Elena Udrea a afirmat sâmbătă că atât Vasile Blaga, cât şi Radu Berceanu ar putea face faţă cu brio funcţiei de preşedinte al Senatului, potrivit realitatea.net, care citează NewsIn. „Fie dl Blaga, fie dl Berceanu, oricare dintre aceşti doi colegi vor putea face faţă cu brio acestei funcţii importante, a doua funcţie importantă […]

Udinese a revenit pe primul loc în clasamentul Campionatului de fotbal al Italiei după ce s-a impus pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), în faţa formaţiei AS Roma, la care evoluează portarul român Bogdan Lobonţ. Golurile au fost înscrise de Di Natale (min.79) şi Isla (min.89). Lideră în clasament este Udinese cu 24 […]

Parchetul General din Ucraina are „dovezi incontestabile” privind implicarea fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko în uciderea unui parlamentar şi om de afaceri în 1996, a anunţat sâmbătă procurorul general adjunct Renat Kuzmin, potrivit mediafax.ro. Ievgheni Şcerban, membru al Radei Supreme şi director al corporaţiei financiare Anton, a fost împuşcat mortal la aeroportul din Doneţk, în […]