Deputatul PDL Cezar Preda susţine că Traian Băsescu a dat dovadă de viziune, promovând măsuri de austeritate cu mai bine de doi ani înaintea liderilor europeni, informează antena3, care citează Agerpres.
„Preşedintele, prin ce face acum, a demonstrat ca a luat decizii cu cel puţin doi ani înaintea leadershipului politic european. Ceea trebuia să facă toată Europa acum doi ani am făcut numai noi, am fost blamaţi că intram în austeritate cu cetăţenii României, dar iată acum toate ţările fac acelaşi lucru”, a declarat Preda.
Deputatul susţine că preşedintele Traian Băsescu, „cu toate înjurăturile şi blamările luate” a demonstrat că are viziune, iar măsurile anti-criză pe care le-a luat dovedesc că este un bun strateg.