Presedintele Institutului Cultural Român, Horia Roman Patapievici, crede despre cultura română că este „periferică”. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei dispute avute cu reprezentanţii opoziţiei din Comisia de cultură a Senatului. Patapievici a fost invitat marţi la Comisia de cultură pentru a prezenta situaţia activităţii ICR în ultima perioadă.
Lună: noiembrie 2011
Doi elevi ai unei şcoli din Bârlad, în vârstă de 14, respectiv 15 ani, au ajuns, marţi, la spital în comă alcoolică după ce au fost găsiţi căzuţi pe stradă în apropierea Colegiului „Al. I Cuza”. „Deocamdată, nu ştim mai nimic despre aceşti minori, nici identitatea lor, şi nici în ce condiţii au ajuns în […]
FIBA Europe a anunţat marţi gazdele Campionatelor Europene la feminin şi masculin, la nivel de juniori şi tineret. România va găzdui turneul final feminin, la U18 (Divizia A), dar şi pe cel masculin, la U16 (Divizia B). „Este o premieră pentru noi, turneul final masculin va avea loc la Bucureşti şi deja lucrăm intensiv la […]
Fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene, francezul Jean-Claude Trichet, a fost numit marţi în funcţia de preşedinte al G30, un grup consultativ format din bancheri, legislatori şi economişti importanţi. După opt ani în care a condus BCE, Trichet îl va înlocui pe Jacob Frenkel, fost guvernator al Băncii centrale a Israelului, în funcţia de preşedinte […]
Ministrul libian al Justiţiei şi Drepturilor Omului, Mohamed Allagui, a declarat marţi că autorităţile libiene nu îl vor preda pe Seif al-Islam Curţii Penale Internaţionale, în contextul în care procurorul CPI a iniţiat o vizită în Libia. „Judecarea lui Seif al-Islam este în resortul justiţiei libiene. Este o chestiune care ţine de suveranitatea noastră”, a […]
Surse din Comitetul Executiv Naţional al PSD au declarat, marţi, că Mircea Geoană le-a reproşat, în timpul şedinţei, lui Ion Iliescu şi lui Adrian Năstase că îl „girează” pe Victor Ponta în tentativa acestuia de a-l exclude din partid. „Adrian, acum văd că îl girezi pe Victor, dar la Congres (din 2010 – n.r.) ţi-a […]
Primarul din Cluj-Napoca Sorin Apostu, arestat la cererea DNA pentru luare de mită, va demisiona, daca va pierde recursul formulat la Inalta Curte de Casatie si Justitie, impotriva hotararii de arestare preventiva emisa de Curtea de Apel Cluj, a declarat la sfârşitul săptămânii trecute secretarul general al PDL, Ioan Oltean. „Daca instanta ii va respinge […]
Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a cerut, marţi, lui Mircea Geoană, la Comitetul Executiv Naţional, să cedeze competenţele la Senat vicepreşedintelui Ioan Chelaru. A fost însă refuzat de fostul lider PSD. Comitetul Executiv decide la această oră dacă îl exclude sau nu pe Geoană din partid.
Citeşte şi Geoană le reproşează lui Iliescu şi Năstase că îl „girează” pe Ponta
Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut ridicarea imunităţii judecătorului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, Corneliu Bârsan, solicitarea a fost transmisă ministrului Justiţiei, iar de acolo Ministerului de Externe, fiind înregistrată la CEDO. Redăm integral comunicatul procurorilor: „Ca răspuns la solicitările reprezentanţilor mass-media în legătură cu stadiul dosarului penal referitor la doamna […]
Preşedintele PSD, Victor Ponta, le-a propus, marţi, membrilor din Comitetului Executiv al partidului ca fostul premier liberal Călin Popescu Tăriceanu să fie coordonatorul Comisiei care va analiza posibila suspendare a lui Traian Băsescu. „O să supun la vot componenţa comisiei USL care va elabora documentul privind încălcările grave ale atribuţiilor constituţionale de către Traian Băsescu. […]
Consiliul Suprem al Forţelor Armate din Egipt ia în considerare numirea lui Mohamed ElBaradei în funcţia de prim-ministru, anunţă surse militare, citate de AFP şi antena3.ro. Fostul director al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică ar urma să îl înlocuiască pe premierul în exerciţiu Essam Sharaf, care luni şi-a prezentat demisia. Numele lui ElBaradei a fost […]
Elevii născuţi în anul 2005 reprezintă ultima generaţie admisă în învăţământul primar fără să fi fost în clasa pregătitoare, din anul şcolar 2012-2013 aceasta devenind obligatorie, a declarat marţi inspectorul general şcolar al municipiului Bucureşti, Cristian Alexandrescu. Potrivit Legii educaţiei naţionale, măsura introducerii clasei pregătitoare în învăţământul primar intră în vigoare începând cu anul şcolar […]
Deputaţii au aprobat, marţi, proiectul de lege prin care ziua de 22 decembrie este declarată Ziua Libertăţii României. Propunerea a fost adoptată cu 285 de voturi pentru, şapte împotrivă şi şase abţineri. Proiectul de lege fusese aprobat în iunie de către Senat. Camera Deputaţilor a mai adoptat, tot marţi, proiectul prin care ziua de 9 […]
Dacă nu aveţi cauciucuri de iarnă, e posibil să nu fiţi despăgubit de către firmele de asigurări, în cazul unui accident, indiferent de poliţa pe care o plătiţi. Mai multe societăţi şi-au anunţat deja clienţii de noile reguli, informează Antena 3. Astfel, şoferii riscă să nu primească banii, dacă maşina nu e echipată conform legii. […]
Liderii centrali şi o parte dintre lideri judeţeni ai USL vor celebra Ziua Naţională a României la Alba Iulia. Oficialităţile centrale şi locale au programat la Alba Iulia manifestări de rang secund. Premieră la Alba Iulia Liderii USL, Crin Antonescu, Victor Ponta şi Daniel Constantin, însoţiţi de lideri judeţeni ai alianţei, vor celebra pe 1 […]
Premierul turc Recep Tayyip Erdogan i-a cerut marţi preşedintelui sirian Bashar al-Assad să renunţe la putere pentru a evita noi vărsări de sânge. Erdogan l-a comparat pe liderul de la Damasc cu unii dictatori ai istoriei contemporane, între care Nicolae Ceauşescu, informează AP şi AFP. „Pentru salvarea poporului tău, a ţării tale şi a regiunii, […]
„Faptul că rata deficitului scade totuşi este legat doar de creşterea economică sănătoasă din ultimul an şi jumătate (…) Guvernul actual în schimb strică mult în Europa prin osanalele arogante pe care le face disciplinei de stat germane. În Grecia, Spania sau Italia, unde germanii erau odată preţuiţi pentru virtuţile lor, aceştia sunt acum percepuţi […]
Sistemul de apărare aerospaţială rus, care va fi finalizat în decembrie, va fi capabil să intercepteze toate tipurile de rachete, inclusiv hipersonice, a declarat marţi ministrul rus al Apărării, Anatoli Serdiukov. „Integrarea sistemelor va permite interceptarea tuturor ţintelor, chiar şi a celor care se deplasează cu viteze hipersonice, atât în aer, cât şi în spaţiu”, […]
Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a declarat marţi, referitor la protestul pensionarilor, că manifestările publice nu aduc mai mulţi bani la buget şi că nu există resurse financiare pentru indexarea pensiilor de la începutul anului 2012. „Eu pot să înţeleg dorinţa pensionarilor de a li se auzi vocea şi respectă, cred, orice reprezentanţi ai instituţiei publice […]
Deputatul Nicolae Mircovici a anunţat marţi că opt revoluţionari din Timişoara au intrat în greva foamei în semn de protest faţă de suspendarea în 2012 a indemnizaţiilor pentru luptătorii din revoluţie şi urmaşii eroilor martiri. Potrivit lui Mircovici, care este deputat al minorităţilor naţionale, revoluţionarii au intrat în greva foamei, nemulţumiţi că „foşti miliţieni beneficiază […]
Porsche tocamai a prezentat primele imagini cu noul 911 cabriolet. Acoperișul retractabil al mașinii este confecționat dintr-un material special, inovator cu un aspect simplu și curat, ce oferă o aerodinamică mai bună și mai mult rafinament, scrie Autocar.co.uk. Noul 911 cabrio va fi prezentat în premieră la Detroit, în ianuarie și va fi vândut în […]
Unicul institut cu acest profil din ţară este în colaps din cauza datoriilor enorme, informează antena3.ro. Angajaţii Institutului de Proiectare şi Cercetare Utilaj Petrolier Ploieşti nu şi-au mai primit salariile de un an. Oamenii continuă să vină la serviciu deşi căldura a fost tăiată, lifturile s-au defectat şi nu mai există apă curentă. Acum institutul […]
FC Dinamo a pus marţi în vânzare biletele pentru derbiul cu Steaua, de luni, 5 decembrie, din cadrul etapei a XVI-a a Ligii I. Tichetele au preţuri cuprinse între 20 de lei, la peluze, şi 150 de lei, la tribuna 0 VIP, anunţă site-ul oficial al Dinamo. Abonamentele emise de FC Dinamo pe parcursul acestui […]
Poporul moldovenesc este cel care trebuie să decidă unde să meargă, spre Uniunea Europeană sau spre Uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, a sustinut ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, inn timpul vizitei de marti la Chisinau.„Fiecare ţară decide cum să se dezvolte, ţinând cont de amplasarea geografică şi de situaţia economică. Dar noi nu avem impresia că […]
Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat marţi că în anul 2010, 81% dintre românii care au cerut viză temporară pentru SUA, respectiv 29.000 de persoane, au primit-o, numărul acestora fiind cu 3.000 mai mare comparativ cu anul 2009, potrivit Mediafax. „Este un procent bun, dar este adevărat că nu toţi cei care solicită […]
Un număr de 38 dintre preşedinţii de organizaţii judeţene şi de sector ale PSD au mandate de la filiale pentru a vota, la Comitetul Executiv Naţional de marţi, propunerea de excludere a lui Mircea Geoană din partid, au declarat surse social-democrate pentru Mediafax.