O scrisoare celebră scrisă de Albert Einstein cu un an înainte de a muri, în care renumitul fizician îşi exprimă opiniile pe care le avea asupra religiei, va fi scoasă la licitaţie pe site-ul eBay în această lună, relatează Mediafax.ro. Preţul de pornire este de 3 milioane de dolari. Supranumită „Scrisoare despre Dumnezeu” (God Letter), […]
Lună: octombrie 2012
Academia Română, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Hanul Manuc, Asociaţia EuroPress şi revista Contemporanul organizează Festivalul Bucureşti, mon amour în perioada 18 – 20 octombrie 2012. Programul este următorul…
CCR a publicat motivarea deciziei din 26 septembrie prin care a admis sesizarea formulată de PDL şi a constatat că Hotărârea Parlamentului nr.28 din 26 iunie privind desemnarea membrilor CA al SRTv este neconstituţională în ceea ce priveşte desemnarea candidaţilor de către grupurile parlamentare reunite ale celor două Camere ale Parlamentului. „Prin hotărârea adoptată, plenul […]
Echipa naţională a României a urcat 11 locuri în clasamentul FIFA-Coca Cola pe luna septembrie, dat publicităţii, miercuri. România a ajuns pe poziţia 46, cu 619 puncte. Adversarele României în grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014 ocupă următoarele poziţii: Olanda – locul 6 (1.141 de puncte), Turcia – locul 36 (689 de puncte), […]
Dacia a prezentat la Paris noile modele Logan, Sandero şi Sandero Stepway, design-ul noi generaţii a trezit inspiraţia celor de la theophiluschin, care au „realizat” un Sandero cu două uşi, scrie stiri24h.net.
Hidroelectrica a modernizat partea românească a ecluzei de la hidrocentrala Porţile de Fier, cu scopul fluidizării navigaţiei pe Dunăre, relatează Mediafax.ro. În urma acestei investiţii a fost reluată navigaţia prin ecluza românească a hidrocentralei, se arată într-un comunicat al Hidroelectrica. Lucrările au început în 2006, fiind evaluate la acea dată la 167 milioane lei. Valoarea […]
O echipă formată din reprezentanţi de la CFR Călători, de la Poliţia Transport Feroviar şi de la Jandarmeria Română au făcut, miercuri dimineaţă, un control în trenul Regio 8012 care circulă pe ruta Feteşti – Bucureşti Obor, se arată într-un comunicat de presă al companiei CFR Călători. Trenul a fost oprit în staţia Brăneşti, din […]
Un bărbat din Dâmboviţa îl acuză pe vecinul său poliţist că l-a stropit cu acid sulfuric. Bărbatul din comuna Pucioasa a ajuns la spital cu toată faţa bandajată şi cu arsuri puternice. „Spălându-mă la pompa de apă, a aruncat cu ceva pe mine. M-a stropit cu ceva puternic rău că mă ardea faţa foarte tare”, […]
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 5,526 milioane, în primele opt luni din acest an, în creştere cu 5,7% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor provizorii anunţate, miercuri, de INS, citate de Agerpres. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (94,2%), iar din […]
Noul director general al Oltchim Râmnicu Vâlcea, Mihai Bălan, a declarat, miercuri, că va avea discuţii cu băncile pentru a fi deblocate conturile combinatului, astfel încât în termen de două săptămâni să fie repornite instalaţiile şi să fie plătite salariile restante. „Ştiu sigur că mâine (joi – nr.) va fi o declaraţie a domnului Victor […]
Statele zonei euro ar trebui să semneze contracte cu Uniunea Europeană (UE) în care să se angajeze la reforme fiscale detaliate, potrivit unei propuneri a UE, care vizează creşterea controlului Bruxellesului asupra politicilor economice naţionale. Măsura, inclusă într-un raport distribuit ţărilor UE înainte de summit-ul din octombrie, ar presupune ca toţi cei 17 membri să […]
Preşedintele SUA, Barack Obama, şi adversarul său republican, Mitt Romney, se înfruntă miercuri seară, la Denver (statul Colorado), în prima din cele trei dezbateri prezidenţiale, un test de personalitate urmărit de zeci de milioane de americani, scrie AFP, citată de Agerpres. Barack Obama va intra în scenă în poziţie de forţă, cu un avans net […]
Poliţia britanică a declanşat o anchetă cu privire la tentativa de asasinare a generalului indian Kuldeep Singh Brar în plin centrul Londrei, relatează BBC News, citat de Agerpres. Potrivit victimei, patru bărbaţi necunoscuţi l-au atacat cu un cuţit şi l-au rănit în zona gâtului în seara de 1 octombrie în timp ce se plimba cu […]
Procurorii care vor să se înscrie în cursa pentru şefia Parchetului de pe lângă Curtea de Casaţie şi Justiţiei (PÎCCJ) şi a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) îşi mai pot depune candidatura miercuri, după ce termenul anunţat iniţial, 24 septembrie, a fost prelungit de Ministerul Justiţiei până la data de 3 octombrie, relatează Agerpres. MJ a […]
Fostul procuror general, Codruţa Kovesi, a fost detaşată la Ministerul Afacerilor de Externe, pentru o perioadă de trei ani, urmând să ocupe o funcţie de Înalt reprezentant la Misiunea României la Bruxelles pe probleme privind reforma justiţiei şi lupta anticorupţie.
Roverul Curiosity de la NASA se bucură de o vreme plăcută, călduroasă pe Planeta Roşie – iar primăvara nici nu a venit încă în locul unde se află robotul. Staţia meteo de la bordul roverului, Remote Environment Monitoring Station (REMS) a măsurat temperatura aerului la 6 grade Celsius după amiaza. Temperaturile au urcat peste pragul […]
„Sunt trist că luăm goluri parabile, dar victoria lui Manchester este indiscutabilă”, a declarat Ioan Andone după meci. . Antrenorul echipei CFR Cluj, Ioan Andone, a declarat, marţi seară, într-o conferinţă de presă, după înfrângerea din meciul cu Manchester United, scor 1-2, că este trist deoarece formaţia sa primeşte goluri parabile, dar a precizat că […]
Marţi seară, în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei cu Mihai Gâdea”, au fost prezentate amănunte referitoare la noul asalt al unor membri CNA împotriva celui mai urmărit post de ştiri din România, Antena 3. Mihai Gâdea şi invitaţii săi, Valeriu Zgonea, Petre Roman, Adrian Ursu, Mugur Ciuvică, Cornel Nistorescu şi Sorin Roşca Stănescu, au vorbit, în […]
Banii de buzunar ai adolescenţilor de la noi se duc pe haine, ţigări şi ieşirile în club, conform Antena3.ro. În medie, un licean primeşte 50 de lei de la părinţi, dar niciunul nu vrea să pună bani deoparte. Şi de ce ar face-o, atâta timp cât părinţii le alimentează necondiţionat bugetul? Potrivit rezultatelor unor studii […]
SURSA: REALITATEA.NET Așa cum a promis, juratul emisiunii Vocea Romaniei le-a făcut cadou celor 250.000 de prieteni de pe Facebook cel mai nou videoclip al său. Cântărețul și antrenorul de la „Vocea României” a filmat videoclip la una dintre cele mai celebre piese din lume- ” I’ve Got The World on a String” – , […]
Coregrafele Mădălina Dan și Mihaela Dancs prezintă spectacolul (anti) aging la Timișoara în data de 5 octombrie 2012, la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely, Sala Studio (str. Alba Iulia nr.2). Spectacolul va avea două reprezentații, de la ora 18.00 și de la ora 20.00. (anti) aging a fost creat din dorința de a fi […]
Agenţia de evaluare financiară Moody’s estimează că băncile spaniole au un deficit de capital de 70-105 miliarde euro, aproape dublu faţă de suma din auditul independent ale cărui rezultate au fost prezentate săptămâna trecută de guvernul de la Madrid, potrivit Bloomberg, preluată de Antena 3.ro. Pentru a absorbi pierderile cauzate de prăbuşirea pieţei imobiliare şi […]
SURSA: REALITATEA.NET Primul roman pentru adulţi al „mamei lui Harry Potter” a stârnit mânia adepţilor religiei Sikh din cauza modului în care a fost prezentat în carte un personaj. Romanul The Casual Vacancy, a cărui intrigă se desfăşoară într-un sat din Marea Britanie şi în care apare o familie de credincoşi Sikh, a stârnit mânia […]
Treizeci de secunde în patru ani de mandat. Cam atât au vorbit unii dintre deputaţii trimişi în Parlament să facă viaţa mai bună pentru români, conform ANTENA3.ro. Cei mai mulţi n-au reuşit să-şi promoveze nicio lege. Chiar şi aşa, ne cer, din nou, să-i mai votăm o dată la alegerile din decembrie. În patru ani […]
Răzvan Dumitrescu a dezvăluit în ediţia de marţi a emisiunii „Subiectiv” de la Antena 3 cine este Laura Oprean, procurorul care, începând de astăzi, a preluat funcţia lui Daniel Morar de la DNA. Despre Laura Oprean, pe care publicaţia Luju.ro a trecut-o pe lista procurorilor DNA care au obţinut gradul de procuror de Parchet General […]
SURSA: REALITATEA.NET Poliţia din New York a anunţat marţi că intenţionează să dubleze efectivele diviziei sale pentru combaterea crimei organizate – aşa-zisa ‘gang unit’ – pentru a putea răspunde adecvat la violenţa propagată pe reţelele sociale de un număr crescând de adolescenţi, relatează AFP şi AP. După cum a precizat comandantul poliţiei, Raymond Kelly, aceste […]