Administraţia Prezidenţială s-a grăbit să spună că Traian Băsescu nu-l cunoaşte pe Puiu Popoviciu. Totuşi, Administraţia Prezidenţială dă de înţeles că este posibil ca cei doi să se fi întâlnit, însă numai cu ocazia unor „reuniuni publice”. După ce au fost făcute publice stenogramele unor convorbiri telefonice în care Puiu Popoviciu pomenea numele lui Traian […]
Lună: ianuarie 2013
Deţinutul în vârstă de 34 de ani care a evadat duminică dimineaţa de la Penitenciarul Jilava a fost capturat şi readus în detenţie, informează un comunicat al unităţi. Potrivit sursei citate, deţinutul a fost capturat duminică, jurul orei 17,00, în urma unor informaţii obţinute de personalul unităţii penitenciare, de către o echipă formată din angajaţi […]
Una dintre cele mai mari făcături de presă are o istorie de exact 7 ani. Invenţii care de care mai halucinante au fost prezentate consumatorului de presă de către medii de informare cu pretenţii din România. Celebra actriţă Linda Gray „joacă” în presa română un rol în care n-a fost distribuită niciodată.
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat duminicã seară în cadrul emisiunii Punctul de Întâlnire, cã a aprobat un zbor militar către Alger pentru a-i repatria pe cei doi români care şi-au pierdut viaţa în atacul terorist din Algeria, scrie antena3.ro. „Acum câteva minute, la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe, am aprobat să fie făcut un zbor […]
”Un pericol care ne paste in 2014 este posibila aparitie a unei liste concurente de dreapta la alegerile europene. Tentatia e mare: pentru partidele mici alegerile pentru Parlamentul European sint intotdeauna o excelenta ocazie de afirmare, fiind vorba de un scrutin la scara nationala, in care conteaza foarte mult prestatia mediatica a primelor persoane de […]
Fostul ministru de Externe al României Adrian Cioroianu a declarat că, în ceea ce priveşte criza ostaticilor din Algeria, celula de criză din România a făcut „ce se putea face” şi că vinovaţii sunt „teroriştii arabi”. „Aş fi procedat aşa cum s-a procedat, pentru că nu se judecă în bine şi rău, cred că s-a […]
Mai ieri, alaltăieri, multiculturalul şi multilateralul ministru al Economiei, Varujan Vosganian, înşira câteva măsuri menite a relansa economia românească. Vânzarea unor active şi reluarea dosarului Roşia Montană.
Ion Tiriac are o noua propunere controverata, dezvaluita de numarul din luna ianuarie a revistei Tennis Magazine.
Ministerul Afacerilor Externe va asigura repatrierea corpurilor neînsufleţite ale celor doi cetăţeni români, morţi în urma evenimentelor din Algeria, a informat, duminică, secretarul general al MAE, Robert Cazanciuc. MAE a anunţat duminică decesul a încă unui cetăţean român, ca urmare a atacului terorist de la In Amenas. „În după-amiaza zilei de 20 ianuarie, autorităţile algeriene […]
Liderul PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, afirmă că fostul ministru al Muncii Ioan Botiş, care este „o mare dezamăgire”, a demisionat din funcţia de preşedinte al PDL Bistriţa. Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că, în cazul în care Ioan Botiş nu şi-ar fi depus demisia, el ar fi cerut […]
Acţiunea de luare de ostatici din Algeria a fost revendicată de un jihadist veteran în numele Al-Qaida, informează duminică Reuters, potrivit Agerpres. Jihadistul veteran Mokhtar Belmokhtar şi-a asumat responsabilitatea în numele Al-Qaida pentru luarea de ostatici în masă din Algeria şi a cerut Franţei să înceteze atacurile în Mali, a relatat duminică site-ul mauritan Sahara […]
Aproximativ 130 de curse au fost anulate duminică pe cel mai mare aeroport din Germania, Frankfurt, din cauza ninsorilor abundente şi a gheţii, informează ITAR-TASS, potrivit Agerpres. În prezent, pe aeroport este o atmosferă încordată, avioanele sunt ţinute la sol pentru că înainte de decolare trebuie să treacă printr-o procedură obligatorie de dezgheţare. Pasagerii ale […]
Preşedintele Traian Băsescu are programată, luni, întâlnirea anuală cu ambasadorii acreditaţi la Bucureşti, informează Preşedinţia. Întâlnirea Anuală cu Şefii Misiunilor Diplomatice acreditaţi în România este programată pentru ora 11.00 la Palatul Cotroceni. Întâlnirea din acest an se desfăşoară în contextul în care cinci români au fost implicaţi în criza ostaticilor din Algeria, patru dintre ei […]
La solicitarea unui grup de credincioși, luni, 21 ianuarie 2013, la ora 17.00, în Catedrala Sf. Iosif din București se va oficia Sfânta Liturghie cu requiem pentru odihna sufletului răposatului Sergiu Nicolaescu, se anunță pe site-ul Arhidiocezei Romano-Catlocice din București. ”Sergiu Nicolaescu (1930-2013), regizor, scenarist, actor și politician român, a trecut la cele veșnice joi, […]
Antena 3 a obţinut o declaraţie făcută de unul dintre ostaticii din Algeria. Omul a afirmat că este în regulă din punct de vedere fizic, însă nu și psihic. „Nu sunt foarte bine psihic, dar fizic sunt bine. Nu am dormit prea bine. Vreau să fiu sigur că ai mei colegi sunt în siguranţă şi […]
Perioada reducerilor se poate dovedi profitabilă pentru cei care vor să aibă un câștig de pe urma lipsei de vigilență a cumpărătorilor. Atenție sportită deci în această perioadă dacă vreți să nu plătiți produse care se află doar pe bonul fiscal. Zeci de plângeri au ajuns deja la Protecţia Consumatorilor după ce oamenii au constatat […]
Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Capitală va fi închis în perioada 21-24 ianuarie, din cauza lucrărilor de conservare care se aplică exponatelor, informează instituţia muzeală, într-un comunicat remis duminică AGERPRES. Muzeul îşi cere scuze pentru eventualul inconvenient şi îi informează pe vizitatori că îşi va redeschide porţile începând de vineri, 25 ianuarie. […]
Preşedintele Barack Obama se pregăteşte duminică pentru al doilea mandat la conducerea Statelor Unite, printr-o ceremonie la Casa Albă, înaintea festivităţilor care vor avea loc luni. Barack Obama va depune jurământul la ora locală 11.55 (16.55) în „Salonul Albastru”, într-un cadru restrâns, martori fiind membrii familiei. Înaintea scurtei ceremonii, președintele vizitează Cimitirul Militar de la […]
Studenţii vor beneficia într-un an şcolar (1 octombrie – 30 septembrie), pentru transportul feroviar, de 24 de călătorii simple cu reducere de 50% din tariful trenurilor interregio, clasa a II-a, conform unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor. Proiectul, aflat în dezbatere publică, aduce precizări clare referitoare la călătoria elevilor şi studenţilor pe […]
Defileurile de modă masculină din Italia s-au terminat cu colecţiile care mixează luxul cu comfortul. Multe colecţii prezentate pe podiumurile de la Milano afişează referinţele la vestimentaţia sport sau de teren şi mizează pe inovaţie ca semn de diferenţiere. Eleganţa tehno la Armani Costum petrecut şi cravată club, primul look al defileului “Emporio Armani” arată […]
Ionuţ Tiberiu Costache a murit în Algeria, ucis în criza provocată de o grupare islamistă la un complex algerian de exploatarea gazelor.
Obama, prima declarație despre moartea ostaticilor din Algeria
MAE va asigura repatrierea celor doi români care au murit în Algeria
Preşedintele american Barack Obama i-a acuzat pe autorii „terorişti” ai ostaticilor din Algeria. „Responsabilitatea acestei tragedii revine teroriştilor aflaţi la originea ei, iar Statele Unite condamnă acţiunile acestora în modul cel mai ferm”, a apreciat Obama. „În zilele următoare vom rămâne în contact strâns cu Guvernul algerian, pentru a înţelege mai bine ceea ce s-a […]
Peste 82.000 de moscoviţi au făcut baie, cu ocazia Bobotezei pe stil vechi, în apa îngheţată a râurilor din capitala Rusiei, pe o temperatură exterioară de minus 13 grade, informează agenţia de presă Interfax, scrie Agerpres. ‘Baie la copcă pe teritoriul Moscovei au făcut de Bobotează 82.167 de persoane, în noaptea de 18 spre 19 […]
De luna viitoare, Lavinia Șandru va modera o emisiune la postul Realitatea TV. Emisiunea va fi prezentată de Lavinia Șandru împreună cu Edward Pastia, scrie paginademedia.ro. Programul realizat de Lavinia Șandru va fi difuzat duminică, pe intervalul talk-show-ului După 20 de ani, de la Pro TV. Emisiunea săptămânală cu Lavinia Șandru și Edward Pastia, pe […]
Un bărbat în vârstă de 34 de ani a evadat duminică dimineaţa de la Penitenciarul Jilava. Deținutul era încarcerat pentru tâlhărie și condamndat la şapte ani de închisoare, potrivit comunicat al Penitenciarului Jilava remis presei. „Pe data de 20 ianuarie, în jurul orei 6.00 s-a constatat că deţinutul Laurenţiu Adrian Dumitru, în vârstă de 34 […]
Dacă adulții se descurcă sau chiar se obișnuiesc cu tensiunile în cuplu, pentru copii nu este atât de simplu. Mulți ignoră sau chiar nu știu ce reprezintă acest lucru pentru sănătatea lor emoțională. Iata principalele cinci efecte negative pe care scandalurile dintre părinți le au asupra copilului care asistă la ele. Efect negativ nr 1: […]