Aplicarea legislaţiei de eliminare a pensiilor de serviciu s-a făcut cu nerespectarea textului din Constituţie ce a reprezentat temeiul legal, iar măsura preconizată a aduce economii la buget a adus de fapt cheltuieli anuale suplimentare de aproximativ 1 miliard de lei, relevă o…
Lună: februarie 2013
Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat luni că din studiul privind eventuale acte de hărţuire şi discriminare la nivelul MAI rezultă că nu există o tendinţă de manifestare a acestora, precizând că şi dacă se înregistrează un singur caz, chestiunea este gravă şi trebuie luate măsuri. Stroe a spus că au fost evaluate aproximativ […]
Statutul senatorilor şi deputaţilor a fost retrimis spre reexaminare de Traian Băsescu. Obiecţiile preşedintelui sunt inexistente pe fond. Consecinţa deciziei preşedintelui, întârzierea adoptării bugetului de stat pe 2013.
Președintele Francois Hollande și-a exprimat recunoștința față de Statele Unite pentru sprijinul adus intervenției armatei franceze în Mali. Hollande a vorbit în cadrul unei declarații comune cu vicepreședintele SUA Joe Biden, aflat la Elysee. ’’Vreau să exprim în fața vicepreședintelui recunoștința mea. Am apreciat susținerea deciziilor pe care le-am luat în timpul intervenției Franței în […]
O tânără de 26 de ani care a născut prin cezariană, în urmă cu două săptămâni, la Spitalul Filantropia din Craiova a fost transferată, în comă, la Spitalul Judeţean, iar familia acesteia îi acuză pe medici de malpraxis şi de faptul că refuză să o transfere pe pacientă la un spital din Capitală, relatează Mediafax. […]
Ministrul Energiei, Constantin Niţă, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că în cadrul societăţii Oltchim trebuie restructurate toate cheltuielile, acelaşi lucru fiind valabil şi în cadrul RAAN, relatează Agerpres. Acesta a mai adăugat că economia trebuie să reintre într-o direcţie de eficientizare. De asemenea, ministrul Energiei a menţionat că şi în cazul RAAN, ca […]
Un copil de 10 ani a murit, luni, după ce a căzut în timp ce era la şcoală. Incidentul a avut loc la liceul maghiar din centrul oraşului Cluj-Napoca. Directoarea liceului susţine că băiatul ar fi leşinat, a căzut şi s-a lovit la cap. Lovitura i-a fost fatală. Copilul a fost resuscitat de echipele de […]
Un accident grav a avut loc în Germania, luni dimineaţă. Un tir cu număr de înmatriculare din Turcia a derapat şi a intrat într-un autocar românesc în care se aflau 30 de pasageri. Accidentul a avut loc pe autostrada A3, la nord-vest de Regensburg, potrivit rtv.net. Un tir din Turcia care transporta peşte a derapat […]
O şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) va avea loc marţi, 5 februarie a.c., începând cu ora 14.00, la Palatul Cotroceni. Conform Administrației Prezidențiale, pe ordinea de zi a şedinţei CSAT sunt incluse şi următoarele subiecte: 1. măsurile adoptate de către România în vederea punerii în aplicare a regimurilor de sancţiuni instituite […]
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului se întruneşte marţi, la ora 10,00, pentru dezbaterea proiectului legii bugetului de stat şi cel al legii bugetului de asigurări sociale pe anul 2013. „Marţi, la ora 9,00, va fi o şedinţă a Birourilor Permanente reunite ale celor două Camere iar de la 10,00 începe dezbaterea bugetului. Probabil […]
Comisia Europeană nu a primit niciun fel de comunicare din partea Guvernului britanic privind o eventuală menţinere a restricţiilor pentru muncitorii români şi bulgari, dar consideră că toate statele membre trebuie să respecte regulile, a declarat preşedintele CE, Jose Manuel Barroso. „Nu am primit niciun fel de comunicare din partea Guvernului britanic pe această temă. […]
La Viena, un colecţionar reflectează de 40 de ani la revoluţia estetică iniţiată de “Wiener Werkstätte”, de Koloman Moser şi Josef Hoffmann. Clădirea este obişnuită, strada anonimă, cartierul, banal, în inima unui oraş care n-a fost niciodată unul oarecare, dar care a renunţat de mult timp la fastul imperial. În vasta casă a scării cade […]
Meteorologii prognozează pentru următoarele zile o vreme mai caldă decât normalul perioadei în aproape toată ţara, cu temperaturi maxime ce pot ajunge chiar şi la 10 grade Celsius în zona Dobrogei. Ulterior, în perioada 8-12 februarie, valorile termice scad la nivel naţional şi revin precipitaţiile, la început sub formă de ploaie, după care mixte şi […]
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că demisia lui Vlad Moisescu din funcţia de vicepreşedinte al partidului este nesemnificativă. „Această demisie este cu totul nesemnificativă. O demisie înainte cu două săptămâni de Congres când toată conducerea depune mandatul nu are pentru mine nicio semnificaţie”, a explicat liderul PNL, înainte de şedinţa Biroului Politic Central […]
Magistraţii Tribunalului Giurgiu au amânat pentru 29 aprilie judecarea pe fond a procesului în care Ionuţ Tănăsoaia este acuzat de lovituri care au cauzat moartea baschetbalistului american Chauncey Hardy. Dosarul lui Ionuţ Tănăsoaia va fi rejudecat de Tribunalul Giurgiu, iar la cel de-al patrulea termen, de luni, magistraţii au dispus din nou amânarea, pentru 29 […]
Premierul Victor Ponta a anunţat luni, la Bruxelles, că autorităţile de la Bucureşti vor trimite o scrisoare către toţi şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană în care vor solicita un rezultat pozitiv cu privire la aderarea României la Spaţiul Schengen. „Mi-am exprimat recunoştinţa pentru poziţia constantă a preşedintelui Barroso şi a Comisiei […]
Peste 4.000 de funcţionari europeni au un salariu mai mare de 16.275 de euro, cât câştigă cancelarul german Angela Merkel, scrie Die Welt am Sonntag, care a efectuat o analiză a situaţiei, în urma unei declaraţii pe această temă a premierului britanic David Cameron. Potrivit TheLocal.de, ziarul a decis să întreprindă acest demers după ce […]
Fondul de Pensii Administrat Privat ALICO (fond absorbant) a fuzionat cu Fondul de Pensii Administrat Privat PENSIA VIVA (fond absorbit), autorizarea definitivă a fuziunii fiind aprobată în şedinţa din 30 ianuarie a Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), se arată într-un comunicat remis luni AGERPRES. ‘În ultimii ani, a avut loc […]
România a avut în decembrie 2012 o creştere a preţurilor producţiei industriale de 4,8% faţă de aceeaşi lună din 2011, situându-se pe locul patru în Uniunea Europeană (UE) după acest indicator, în timp ce, pe ansamblul blocului comunitar, preţurile producţiei au avut un avans anual de 1,9%. Cea mai mare creştere a preţurilor producţiei industriale […]
Germania va trebui să atragă mult mai mulți imigranți calificați, europeni sau nu, în cursul anilor ce vin, pentru a compensa îmbătrânirea accentuată a populației active, considera Organizația pentru cooperarea și dezvoltare economică (OCDE). OCDE estimează într-un raport că Berlinul trebuie să faciliteze recrutarea celor cu pregătire medie, precum infirmierele, pentru a compensa o scădere […]
Thiesz Janos, candidatul UDMR pentru funcţia de primar al municipiului Covasna, unde duminică au fost organizate alegeri parţiale în urma decesului fostului edil, a câştigat scrutinul cu 63,2 la sută din voturi, potrivit rezultatelor finale, transmite Mediafax. Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Prefectură, prezenţa la vot în Covasna a fost de 62,64 la sută. […]
Liderii europeni se vor întâlni, joi si vineri, la Bruxelles pentru un nou summit consacrat stabilirii bugetului UE pentru perioada 2014-2020, însă șansele de a se ajunge la un compromis par încă foarte mici. ’’Nu s-au întrunit condițiile’’ pentru un acord, a avertizat, duminică președintele francez Francois Hollande, după întâlnirea de la Paris cu șeful […]
Armata israeliană a arestat în noaptea de duminică spre luni circa 20 de membri ai Hamas, printre care 3 parlamentari, în Cisiordania, relatează luni France Presse, citând mişcarea islamistă care activează în acest teritoriu palestinian. Armata israeliană a anunţat efectuarea a 25 de arestări, fără a da şi alte detalii. Potrivit Hamas, doi dintre deputaţii […]
Premierul Serbiei, Ivica Dacic, care deţine în acelaşi timp şi portofoliul Internelor, este suspectat de legături cu mafia drogurilor. Victima recentă a unei farse de televiziune, cu o jurnalistă care nu purta lenjerie intimă, Dacic este din nou în centrul unui scandal, dar de data aceasta cu implicaţii mult mai grave, care ar putea duce […]
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat luni că va propune BPN al partidului ca în cadrul Colegiului Director care va precede Consiliul Naţional de Coordonare din 23 februarie data Convenţiei Naţionale să fie devansată spre finele lunii martie – începutul lunii aprilie, faţă de luna mai, anunţată anterior. „Sunt deja un sfert de judeţe parcurse, […]