În România, printr-o desporanbilizare generală a funcționarului public, s-a ajuns în situația ca pentru dezastre să răspundă persoanele conexe victimelor.

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Cei o sută, Ecce Homo. Acesta este cel de-al doilea volum, din cele (…)

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 81 de ani, diagnosticat cu o formă severă SARS Cov-2. A fost transferat după incendiu în Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș”

Toată lumea sărea gardul. Și pesediștii au sărit gardul, cine știe în ce lume au ajuns. Și liberalii au sărit gardul (…)

Războiul gunoaielor din Sectorul 1 continuă. Romprest şi-a scos azi maşinile de gunoi la protest, în Piața Victoriei. Compania amenință că, de joi, nu mai strânge gunoiul din Sectorul 1.

Un tînăr de 23 ani, condamnat la trei și jumătate de închisoare pentru trafic de droguri, a fost ridicat de polițiștii doljeni de la domiciliu și încarcerat în penitencier.

Prima zi a Australian Open a adus și primele eliminări de răsunet pe tabloul principal masculin. Printre cei eliminați prematur…

Toată lumea se pricepe la fotbal și la politică. Și, când cele două își dau mâna iese și profit. Cel puțin în cazul fostului ministru și actual senator Vasile Dîncu

Nici n-a terminat bine Soșoacă etc de împrăștiat scuipații pe ușa Ministerului de Interne că presa a fost inundată de protestul unui „grup de intelectuali de prestigiu”