Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, spune că în Parlament a fost votat un amendament care reintroduce declarația de beneficiar real de către…
Lună: aprilie 2021
Vitrinele expoziționale din aeroportul bucureștean vor contribui la comunicarea identității naționale prin artă vizuală și la înfrumusețarea experienței călătorilor.
Monopolul transportului de electricitate din România, Transelectrica, a publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice un contract referitor la (…)
În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz– Cei o sută, Ecce Homo. Acesta este cel de-al treilea volum, din cele 11 (…)
În extrase publicate de presa americană, fiul actualului preşedinte al SUA, în vârstă de 51 de ani, povesteşte printre altele cum…
Situația tot mai grea din viața publică are o cauză, alta decât neconformitatea legislației, iar apariția salvatorilor electorali de pe margine pune dublă presiune pe situația de fapt.
Românul și partenerul său au reușit să câștige primul set la tiebreak, după ce reușiseră să salveze 7 mingi de break și una de set ale adversarilor.
Împuşcăturile au fost semnalate în jurul orei locale 17:30 la nivelul superior al unei mici clădiri de birouri cu două etaje.
Klaus Iohannis trebuie să anunțe urgent un plan de reducere etapizată a restricțiilor, cere liderul PSD, Marcel Ciolacu.
În poza de mai jos „este o adresă oficială a Monitorului Oficial către o persoană fizică, în care se confirmă că, în perioada pandemiei, o singură…
Senatorul Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD, a făcut o interpelare pe adresa premierului și ministrului Sporturilor prin care…
Blestemați să fiți pentru înmormîntarea macabră la care ați supus părinții, bunicii, frații și surorile românilor!
Astfel, prima mare surpriză a preliminariilor europene pentru Campionatul Mondial Quatar 2022 s-a înregistrat miercuri seara…
S-au stabilit toate semifinalistele turneului de la Miami de la care Simona Halep s-a retras după primul meci invocând o accidentare.
Aventurile cms șef Ilea, adjunctul IPJ Cluj, în lumea pestriță a dalmațienilor cu epoleți: de la Păcurar și Mureșan, Pintea, la Gelu Oltean și Toma Rus. Via dosarele Uioreanu și Fany
Neodarwiniștii au luat-o razna, îmi relatează un venusian pripășit prin București, acum vreo săptămână, or să-și rupă gâtul (..)
A fost prinsă pentru a doua oară încălcând regulile pentru combaterea Covid, dar Raluca Turcan se spală pe față, susținând din nou că…