Piața valutară paralelă. Cei care practică aceste schimburi valutare nu sunt autorizați de BNR nici nu pot fi sancționați, pentru că reglementările privesc doar abaterile celor… autorizați!
Lună: iulie 2021
Francezii îl vor pe Klaus Iohannis ca Președinte al Franței (…)Un recent sondaj de opinie a relevat faptul că 85% din electoratul francez (…)
Conflictul dintre liberali și cei de la USR PLUS, faza primării, se amplifică
Grecia se revoltă contra vaccinării obligatorii. Aproximativ 5.000 de persoane au protestat miercuri în mai multe orașe din Grecia față de măsura vaccinării obligatorii a îngrijitorilor şi a personalului din căminele de bătrâni.
Deșeurile nu sunt colectate de peste 20 zile, creând acumulări pe străzi, în special în zona centrală și din zonele cu tranzit intens
Primarul Nicușor Dan a scos la concurs mai multe posturi de conducere din Primăria Capitalei și instituții din subordine, respectiv ASSMB, dar criteriile de participare
Părem condamnați la inegalitate, volatilitatea prețurilor, la fluxuri uriașe de capital, dezechilibre comerciale și mai mari, la taxe mai mari, la venituri mai mici și la crize ale datoriilor suverane
”Un apropiat care lucrase pentru serviciile secrete l-a avertizat să nu-și cumpere niciodată un smartphone. Niciodată. Dacă ai un smartphone și faci afaceri cu el, trebuie să pleci de la premisa că totul este compromis”
PSD a cerut Avocatului Poporului să conteste la Curtea Constituțională a României (CCR) ordonanța adoptată miercuri de Guvern pentru intervenția imediată în cazul urșilor
Mă doare foarte rău glezna. Durerile sunt foarte greu de suportat. Am avut antrenament și în sala de competiții, iar bârna pe care vom concura
Potrivit datelor oficiale, anual, la spitalele din România se prezintă aproximativ 10.000 de pacienți cu arsuri. Dintre aceștia, circa 4.000 rămân internați
Reguli mai stricte în Franța, în contextul unui al patrulea val de infectări cu noul coronavirus. Țara se confruntă cu un al patrulea val al pandemiei.
Jeff Bezos spune că Blue Origin a vândut bilete pentru următoarele zboruri ale Blue Origin în valoare de 100 de milioane de dolari, la o zi după ce fondatorul Amazon a călătorit în spaţiu.
Pesta porcină, noua problemă. Vara, mobilitatea crescută a oamenilor datorată concediilor și transportul ilegal de animale duc la (…)
Sute de persoane care au legtură cu o grupare care a înşelat instituţii şi autorităţi publice din România, audiate la DIICOT şi sediile mai multor structuri de Poliţie.
În ultimele luni au apărut probleme privind transportul mărfurilor între provincia britanică Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii.
Premierul Cîțu a spus că soluția e pe termen scurt și așteaptă o strategie pe termen lung de la Ministerul Mediului.
Arde un complex comercial pe 150 de metri pătrați, cu degajări mari de fum.
Mesaje capcană pe FB. Este avertismentul CERT-RO legat de faptul că pe rețeaua de socializare continuă propagarea unor mesaje-capcană. Ce trebuie să știți?
O meserie de invidiat, în COR. Cel târziu până la finalul anului România, vor fi persoane care vor putea să aibă această meserie recunoscută oficial
Efect secundar surprinzător după vaccinare. Unele femei s-au trezit că, după ce s-au imunizat anticoronavirus, au nevoie de noi (…)
15% din cazuri au fost înregistrate la persoanele vaccinate cu schemă completă și 4% din cazuri sunt din rândul persoanelor sub 50 de ani
Unele reglementări nu sunt clare și nici previzibile, susține Administrația Prezidențială.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 258. Dintre acestea, 38 sunt internate la ATI.
Ludovic Orban, ciiineee eeeesteeee generaaaalul? Cum e și viața asta? Azi te vezi pe culmi și crezi că veșnicia a coborît în curtea ta,
„Anul acesta observăm o disponibilitate mai mare a consumatorilor și băncilor de a negocia și de a face unele compromisuri pentru…