Dreptul statului român de a beneficia cu prioritate de gazul ce va fi extras din Marea Neagră este reglementat prin Legea Offshore 2018, modificată substanțial prin Legea nr. 173/2022. În acest an, subiectul devine extrem de „fierbinte„ pe agenda publică, dat fiind că 2027 este anul începerii extracției masive de gaze din Marea Neagră – perimetrul Neptun Deep.
Procedura de exercitare a preempțiunii presupune că statul nu „confiscă” gazul, ci are dreptul de a fi primul cumpărător, la preț de piață, printr-un mecanism administrat de ANRE și Ministerul Energiei.
Titularii de acorduri petroliere (cum ar fi Petrom, Romgaz, BSOG) sunt obligați ca, înainte de a vinde gazele către terți (externi sau interni), să transmită o ofertă fermă de vânzare către statul român. Statul exercită acest drept prin companii desemnate, de regulă Romgaz sau SNTGN Transgaz (pentru consumul tehnologic), ori direct prin Administrația Rezervelor de Stat. Până în prezent însă, noi nu avem insituiți legal responsabilii pentru aceste achiziții deși nu mai avem mult până în 2027.
Statul are la dispoziție un termen scurt (de regulă 7-15 zile) pentru a accepta oferta. Dacă statul nu răspunde sau refuză, producătorul este liber să vândă gazul pe piața liberă, dar nu la un preț mai mic decât cel oferit statului. Petrom a încheiat deja două acorduri pentru gazul din Marea Neagră, cu Uniper Germania(1.6 miliarde mc) și cu societatea de stat Energocom din Republica Moldova, cee ace presupune faptul că gazul a fost mai înainte oferit statului, care însă l-a refuzat.
Prețul de preempțiune este prețul pieței (referința fiind bursa BRM sau cotațiile de la hub-ul de la Viena). Statul nu poate forța un preț sub piață, pentru a nu încălca tratatele de investiții.
Ce să facă statul cu gazul achiziționat?
Legea limitează utilizarea acestui gaz pentru a asigura stabilitatea sistemului național. Gazul preluat prin preempțiune are următoarele destinații prioritare:
· Consumul casnic (Populație): Asigurarea necesarului pentru clienții casnici, astfel încât să nu existe sincope în furnizare pe timpul iernii.
· Producția de energie termică (CET-uri): Alimentarea centralelor care furnizează căldură în sistem centralizat pentru orașe.
· Consumul Tehnologic Critic: Alimentarea sistemului de transport (Transgaz) pentru a menține presiunea în conducte.
· Rezervele de Stat: Stocarea gazului în depozite subterane pentru situații de criză energetică sau stare de asediu/urgență.
· Pârghie de echilibrare: Statul poate folosi acest gaz pentru a preveni exportul masiv în perioadele în care securitatea energetică națională este amenințată.
Pe lângă preempțiune, Legea Offshore impune ca cel puțin 40% din cantitatea de gaze extrasă să fie oferită spre vânzare pe piețele centralizate din România (Bursa Română de Mărfuri). Astfel, statul se asigură că gazul trece prin piața locală înainte de a pleca la export.
Sigur, toate de mai sus AR trebui să se întâmple, prin lege. În practică, deși gazul începe să iasă din 2027, mecanismele practice încă nu sunt stabilite. Ne referim aici precis la cine este instituția abilitată să cumnpere gaz în numele statului, de unde va avea banii necesari, un plan cocnret de alocare a cantităților vizate.
