25 de ani de triumf pentru Jovanotti

Unul dintre cei mai iubiţi cântăreţi şi compozitori ai Italiei, implicat adânc în viaţa politică şi socială, Jovanotti, a împlinit în acest an un sfert de veac de carieră muzicală.

Proiectul “Backup – Lorenzo 1987-2012” va ieşi în 27 noiembrie, fiind o poveste prin muzică a celor 25 de ani de carieră ai cantautorului, care vorbeşte despre evoluţia sa, despre cântecele noi, colaborări, remixuri şi versiuni alternative. Este un cadou dăruit fanilor săi, un mix de piese inedite şi mari succese. Proiectul discografic va fi disponibil în patru versiuni: un dublu CD, un alt CD “de lux” în patru volume, o casetă în ediţie limitată şi o versiune digitală download. Acest proiect, “Backup”, va fi precedat de un single, intitulat “Tensiune evolutivă”.

Caseta în ediţie limitată este compusă din 7 CD-uri, 2 DV-uri, o carte de 200 de pagini şi un catalog cu întreaga discografie a lui Lorenzo Cherubini.

Numele real al cantautorului şi rapperului italian Jovanotti este Lorenzo Costantino Cherubini. Lansat de Claudio Cecchetto sub numele de Jovanotti, devenit faimos în anii ’80, apropiindu-se de modelul world music, interpretat în cheie hip hop sau funky, Jovanotti încearcă să abordeze teme filosofice, religioase şi politice, care sunt acum tipice pentru stilul lui.

Cu turneul Ora la Milano

Pacifist convins, a frecventat şi a colaborat cu organizaţii precum “Emergency” şi “Amnesty International”, cât şi cu mişcarea “Make Poverty History”.

Pasiunea pentru muzică a început încă din tinereţe, propunând piese dance şi hip hop. Este căsătorit cu Francesca Valiani şi au o fiică, Teresa, căreia i-a dedicat celebra melodie “Per te”, aflată acum pe buzele tuturor italienilor.

În 1988 publică primul său album, “Jovanotti for President”, cu hitul “Gimme Five”, participând ca unic artist italian la compilaţia “Radio Deejay Deejay pop”.

Un alt pseudonim utilizat în acea perioadă a fost Jeronimo, cu piesa “The Indian”. În 1989 publică albumul “La mia moto”, al cărui single “Vasco” este un omagiu adus lui Vasco Rossi. Albumul a fost prezentat la San Remo şi vândut în peste 600.000 de exemplare.

Aplaudat şi ovaţionat de public

În 1990 lansează apreciata melodie “Gente della notte”, care prefigurează o nouă orientare artistică, vizibilă în 1991, în albumul “Una tribù che balla”. O piesă deosebit de aplaudată, în 1992, “Cuore”, în memoria lui Giovanni Falcone, a fost compusă la puţine ore după asasinarea liderului politic de către Mafia siciliană. În acelaşi an iese albumul “Lorenzo 1992”, ce conţinea piese care au devenit celebre, ca “Non m’annoio” şi “Ragazzo Fortunato”. Tot în acelaşi an publică prima carte, în care îşi povesteşte călătoriile.

În 1993, Gianna Nannini îl invită să cânte alături de ea într-o piesă rap, “Radio Baccano”, care obţine un succes formidabil. În 1994, albumele sale se bucură de un succes notabil, iar în single-ul “Penso positivo” există multe aluzii ideologice: “Eu cred că în această lume există o singură mare biserică ce trece de la Che Guevara ajungând la Madre Teresa…”.

În 1994, Jovanotti a fost într-un turneu prin Europa împreună cu Pino Daniele şi Eros Ramazzotti. În acelaşi an este lansată prima sa etichetă discografică, “Soleluna”. În anul următor, single-ul “L’ombelico del mondo” obţine un răsunător succes, fiind fredonat, am putea spune, de întreaga Europă. Şi tot în acelaşi an scrie împreună cu Zucchero piesa “Alleluja”, conţinută în albumul „Spirito DiVino”.

În concertul de la Roma

Anul 1997, cu albumul “L’albero”, semnalează o nouă schimbare a stilului muzical al lui Jovanotti, de această dată dominând elementele de muzică etnică şi world music, cu o deosebită aprofundare a textelor. Este perioada în care Jovanotti începe o serie de activităţi care reflectă o întoarcere către sine însuşi. Începe să picteze, iar operele sale sunt expuse la “Brescia Music Art”, joacă în filmul “I Giardini dell’Eden”, de Alessandro D’Alatri, şi publică două albume ca un tribut adus lui Robert Wyatt şi lui George Gershwin. Aplauze pentru „Stella Cometa”, cântecul de dragoste pentru iubita sa de departe şi pentru America Latină. Banii de la albumul pe care l-a scos au fost toţi donaţi cu scop caritabil, pentru construirea unui spital în Mexic, iar povestea apare publicată în volumul “Il grande boh!”, apărut în 1998.

În 1999, în timpul Războiului din Kosovo, participă la un proiect comun cu Luciano Ligabue, pentru piesa pacifistă “Il mio nome è mai più”.

La Festivalul de la San Remo, din anul 2000, participă la o demonstraţie pentru ştergerea debitelor în ţările din Lumea a treia, lansând “Cancella il debito”.

Într-un concert pentru Radio Italia

Într-un turneu intitulat „Quinto Mondo Tour”, început la Ancona şi terminat la Roma, pe o scenă de 231 de metri pătraţi, în prezenţa a peste 40.000 de persoane, alături de un super band compus din 17 renumiţi interpreţi, a strâns şi a donat bani, de asemenea, în scopuri caritabile.

Piesa sa “Una tribù che balla” a fost coloana sonoră a filmului lui Harold Ramis, “Un boss sotto stress”, interpretat de Robert De Niro şi Billy Crystal.

Albumul “Buon sangue”, din anul 2005, confirmă maturitatea interpretului.

Urmează o colaborare cu bandul italian “Negramaro”, finalizată cu albumul “Safari”.

În 2007 scrie textul cântecului “Aria… non sei più tu”, pe muzica lui Danijel Vuletic, imprimat de Adriano Celentano pe discul său “Dormi amore”. Apreciată este şi melodia “Fango”, cu care câştigă Premiul “Mogol” pentru cel mai bun text al anului, scris pentru fratele său, decedat într-un accident aviatic.

Împreună cu peste 50 de staruri ale muzicii italiene, pe care le-a adunat într-un grandios concert, a lansat piesa “Domani”, fondurile câştigate în concert fiind donate pentru cei care au suferit în urma cutremurului din Abruzzo în 2009.

Urmează anul 2010, care marchează apogeul carierei sale, cu coloana sonoră compusă pentru pelicula lui Gabriele Muccino, “Baciami ancora”, cu care îşi adjudecă premiul “David di Donatello” pentru cea mai bună coloană sonoră originală. În acelaşi an semnează împreună cu Marco Tamburini muzica la pelicula „Sangue e Arena”. Proiectul obţine recunoaşterea “Centrului Naţional de Cinema” din Paris.

Alături de Fiorello, într-un grandios spectacol

Succesul său continuă la Washington, New York, Boston, Philadelphia, Montreal, Toronto şi Chicago, dar şi la Hollywood, Santa Monica, San Francisco şi Central Park. Îşi publică un nou album, intitulat “Ora”.

Un nou volum, “Viva tutto!”, conţine corespondenţa sa pe e-mail cu prietenul său, filosoful Franco Bolelli. În 2011, un alt triumf, cu single-ul “Le tasche piene di sassi” şi turneul “Ora Tour”, un spectacol cu o scenografie impresionantă, jocuri de lumini, zeci de costume. Tema prezentată este o călătorie în cosmos, cu melodiile sale şi cu fabuloase jocuri de lumini. Spectacolul începe cu o proiecţie în care se văd stele mişcându-se în jurul unei nave. Este ambarcaţiunea reprezentată şi pe coperta albumului “Ora”, ca simbol al călătoriei. Totul, prezentat într-un elevat conţinut al viziunii spirituale a lumii traversate de muzică, a raportului omului cu soarele, cu luna, cu stelele şi cu elementele pământului. Turneul care voia să aducă bucurie şi dragoste a fost întrerupt brusc din cauza unui accident ce a avut loc pe scena de la Trieste în timpul montării decorurilor.

În această vară, Jovanotti a cântat pe scena festivalului de la Manchester. În 9 septembrie îi va ieşi un nou single, “La notte dei desideri”.

America este o provocare

Salutând publicul în timpul unui turneu la Lecce

Într-un interviu acordat recent lui Gino Castaldi, cantautorul mărturisea: “Plec un an de zile în America, dar nu pentru a lua Oscar-ul şi a apărea pe copertele jurnalelor. E un lucru mic pe care l-am construit în ani, cântând în cluburi, apoi la festivaluri, în concerte… În urmă cu câţiva ani, mi-am zis că trebuie să accept o provocare de a ţine un concert la New York. Îmi aduc aminte că aveam 8 ani când tatăl meu, care lucra la Vatican, a plecat o lună la New York. Pentru mine, atunci, acest oraş era ca o poveste imaginară. El s-a întors cu o cutie plină de filme care m-au emoţionat.

Lucrul important astăzi, după părerea mea, este această globalizare. Cel mai mare star mondial, Guetta, e un francez, Benny Benassi e un italian. Nimeni nu ştie astăzi ce se întâmplă cu muzica, totul este în transformare şi mă amuză grozav dorinţa mea de a învăţa lucruri noi. În Italia nu-mi puteam permite să fiu un anonim într-un local şi să fac pe deejay-ul. În America am putut s-o fac şi m-am amuzat, pentru că mi s-a părut electrizant să încep să pun totul ca într-un joc de puzzle, să plec de la zero.

În concertul din America

Să spunem că America este planeta mea Marte, pe care o explorez ca pe un teritoriu şi pătrund acolo ca o persoană necunoscută. În America mi se pare fabulos că muzica adevărată nu se face pe stadioane, ci în localuri. Mergi şi cânţi într-un mic club şi ei îţi spun: aici au cântat Nirvana, Led Zeppelin, Bob Dylan…

Dar nu uit Italia. În noiembrie va ieşi un alt album, în 6 septembrie voi fi la Modena, pentru un mare concert-omagiu adus lui Pavarotti, în 22 septembrie voi fi la Campovolo, unde va fi un grandios concert, iar fondurile vor fi donate pentru locuitorii din Emilia Romana, regiunea atât de cutremurată în această vară. Atunci când Ligabue m-a chemat, i-am spus că renunţ la tot şi sunt alături de el pentru că ştiu că singura rezistenţă pe care noi, oamenii de cultură, o putem face, este de a da lucruri frumoase atunci când se întâmplă ceva urât”.