Încă un pas spre reconcilierea celor două Corei

Coreea de Nord şi Coreea de Sud au început demontarea difuzoarelor prin care transmiteau emisiuni de propagandă peste frontiera comună, după summitul istoric de săptămâna trecută, relatează Reuters.

Este un pas spre reconciliere şi intervine în urma unui acord inclus în declaraţia semnată la summitul de vineri între preşedintele sud-coreean Moon Jae-in şi liderul nord-coreean Kim Jong Un.

Conform unui oficial din Ministerul Apărării de la Seul, activităţi observate în câteva locuri de-a lungul frontierei arată că nord-coreeni au început înlăturarea difuzoarelor proprii. Coreea de Sud a început să procedeze la fel la ora locală 14.00, potrivit sursei citate.

Timp de decenii, cu doar câteva întreruperi, cele două părţi au transmis emisiuni de propagandă peste graniţă prin difuzoare imense, în cadrul războiului psihologic. Coreea de Sud transmitea un mix de ştiri, cântece pop coreene şi critici faţă de regimul nord-coreean, în timp ce acesta denunţa guvernul sud-coreean şi îşi lăuda sistemul socialis.

Seulul, În semn de bunăvoinţă, a oprit emisiunile de propagandă peste graniţă înaintea summitului coreean, iar Phenianul i-a urmat exemplul.

Într-un alt mic semn de bunăvoinţă după reuniunea de vineri, Coreea de Nord a anunţat luni că, începând de la 5 mai, îşi va alinia ora oficială la cea a Coreei de Sud, urmând ca ceasurile să fie date înainte cu o jumătate de oră.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

5 Comentarii

  1. Cuvântul COREEA ,defectiv de plural. Se spune …CELE DOUA STATE COREENE.

    • asa este , corect, fulbert ! si eu ma rog de multa vreme de jurnalistii lu’ peshte prajit , toti cu bacu’ luat chipurile, care fac mare caz de greselile de exprimare ale polititcienilor (!) , ca sa-mi spuna care este singularul de la Bucuresti. si nu primesc niciun raspuns. de ce nu ‘se risca’ baietii si fatucile din presa cu bacu’ luat pe copiutze ? ca nu care cumva ca sa le ceara cititorii diploma de bac ?

  2. Bravo, tineti-o tot asa si denuclearizati Peninsula sa vedem ce masuri vor lua SUA cu uriasul lor arsenal nuclear din intreaga Mare a Chinei de Sud si Oceanul Pacific aflat pe uscat, portavioane si submarine.

    • Singurele masuri ale USA vor fi discutii peste discutii (vezi discutiile secrete Pompeo-Kim) dar niciodata USA nu va accepta o Coree unita.Dorinta populatiei celor doua tari nu conteaza ( vezi Crimeea),despre iesirea americanului din Peninsula nu poate fi vorba,armele nucleare si cele conventionale vor sta acolo ptr. supravegherea pacii si prieteniei dintre popoare.Asteapta-te la ceva vorbe dulci din partea americana dupa care noi sanctiuni impotriva „regimului” totalitar a lui Kim.Coreea de Sud nu este libera si democratica,o colonie ocupata de americani care te baga la puscarie ca asculti radio nord coreean ( suna familiar ptr.romanii mai in varsta ?)

  3. „Is a long way to Tipperary” …mai este mult pana departe…sa nu ne imbatam cu apa rece!!! Cui ar folosi un tratat de pace !? Nicidecum SUA sau Japonia, care s-ar vedea nevoite sa plece din peninsula…cat despre denuclearizare nici atat… Poporul coreean sufera din cauza principiului imperial divide et impera… asta e soarta oricarui popor mic …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.