Potrivit dosarului, pârâtul care folosea un cont fără nume real şi cu fotografii simbolice i-a adresat reclamantului injurii grave, ameninţări cu moartea şi mesaje cu caracter ofensator, scrie
News.ro. Printre acestea s-au numărat şi expresii denigratoare la adresa unor instituţii ale statului şi afirmaţii antisemite. Instanţa a stabilit că mesajele reprezintă „fapte cu caracter ilicit”.
Decizia instanţei
Prin hotărârea pronunţată joi, Tribunalul Maramureş a admis în parte cererea reclamantului Vasile Vlaşin şi a dispus:
•recunoaşterea caracterului ilicit al comentariilor postate în 26 februarie 2025;
•obligarea pârâtului la plata a 50.000 de lei despăgubiri pentru prejudiciul moral;
•plata a 100 de lei cheltuieli de judecată;
•publicarea dispozitivului hotărârii, la rămânerea definitivă, într-un ziar local şi pe pagina personală de Facebook a pârâtului.
Vasile Vlaşin afirmă că
reacţiile agresive au apărut după un comentariu prin care relata că oprirea în trafic a lui Călin Georgescu a avut loc la scurt timp după percheziţiile efectuate la colaboratorul acestuia, Horaţiu Potra.
„Au fost peste zece comentarii cu injurii şi ameninţări cu moartea. Ulterior, mesajele au devenit tot mai grave. Am depus plângere la Poliţie şi am cerut şi ordin de protecţie”,
a declarat Vlaşin.
Acesta susţine că pârâtul nu a arătat niciun regret în faţa instanţei: „Putea să spună că îi pare rău. A afirmat însă că are dreptul să spună orice, pentru că e democraţie. Instanţa a considerat că cererea mea este justificată.”
Reclamantul afirmă că, dacă hotărârea va rămâne definitivă, va încasa banii doar pentru a transmite un semnal: „Nu am nevoie de banii lui, dar trebuie să se înveţe minte şi să fie un exemplu şi pentru alţii. Cineva trebuie să oprească astfel de comportamente din spaţiul public.” Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Cluj în termen de 30 de zile.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
E clar, parerile diferite, indiferent de „consistenta” lor, se „comunica” doar intre patru ochi. E mai practic si mai sanatos. Poate si mai educativ…