Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, a anunţat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, că programul de înnoire a parcului auto „Rabla” va fi implementat „în mod cert” începând cu data de 15 aprilie, însă nu a putut preciza câte vouchere vor fi emise.
„Ştiu că toată lumea este în aşteptare în ceea ce priveşte programul de înnoire a parcului auto, aşa numitul Program Rabla. Suntem în perioada de evaluare şi analiză şi vom face implementarea începând cu data de 15 aprilie în mod cert. Cuantumul valorii tichetului va fi undeva la 1.500 de euro, dar în momentul acesta nu pot preciza câte tichete vor fi emise pe data de 15 aprilie”, a declarat Rovana Plumb.