Preşedintele egiptean Mohamed Morsi a anunţat sâmbătă seară că solicită poporului egiptean să se pronunţe prin referendum la 15 decembrie asupra proiectului de Constituţie adoptat în grabă în cursul săptămânii, proiect ce a divizat ţara.
Morsi a făcut apel către „toţi egiptenii să participe la un referendum privind proiectul de Constituţie sâmbătă, 15 decembrie”, după ce preşedintele comisiei constituante i-a înmânat proiectul legii fundamentale în cadrul unei ceremonii oficiale la Cairo.
„Proiectul Constituţiei exprimă obiectivele revoluţiei” care l-a obligat pe Hosni Mubarak să părăsească puterea în februarie 2011, după 30 de ani la conducerea ţării, a adăugat Morsi.
Comisia constituantă a votat proiectul de Constituţie în noaptea de joi spre vineri.
Textul, apărat de islamişti, este criticat de laici, liberali şi comunitatea creştină care îl acuză mai ales de subminarea libertăţilor religioase şi de expresie.