Mici însemnări de vacanţă

Cornel Nistorescu este un jurnalist, scriitor și editorialist român cunoscut pentru stilul său critic și analitic. A condus publicații importante precum Evenimentul Zilei și Cotidianul, influențând presa postdecembristă prin opinii ferme și investigații curajoase.

Săptămâna trecută, joi şi vineri, drumul între Bucureşti şi Braşov a fost parcurs de multă lume în 4 şi 6 ore. Preşedintele României, mare iubitor de drumuri modernizate, a ales elicopterul ca să se poată întoarce în Bucureşti.

Nu ştim cu ce a ajuns Elena Udrea la Braşov şi nici ce a învârtit pe la Revelionul de la Predeal.

În Poiana Braşov, mirosul de cârnaţi, mici şi vin fiert a dominat peisajul. Mai dificil decât să găseşti o cameră a fost să ocupi un loc de parcare.

Când românii cu bani s-au pus pe petrecute, ai fi crezut că ne aflăm tot prin 2005-2006. Plin de fotbalişti şi de televiziuni care să le soarbă panseurile anului trecut şi bâlbele pentru cel abia răsărit.

Cine n-a văzut în România un spa în toată puterea cuvântului a fost surprins să descopere unul în Poiana Braşov. Dar şi mai surprins să vadă cucoane fumând la pisicină şi oameni de afaceri vorbind cu picioarele pe masă şi pe măsuţe. În faţa pârtiei Bradul, Poiana Braşov continuă cu un soi de spaţiu viran plin de muşuroaie, gâlme şi brazde. Acolo se organizează manifestaţii publice, copiii învaţă să schieze iar pensionarii să-şi rupă gâtul.

Specificul românesc din Poiana Braşov constă din cârnaţi afumaţi, vin fiert şi cartofi ţărăneşti. Eu am riscat şi m-am ars. Nu recomand experienţa nici celor care n-au de unde cumpăra un iaurt.

Cel mai sigur şi mai spectaculos restaurant din Poiana Braşov rămâne Coliba Haiducilor, extinsă, modernizată şi cu program. Nemţii, englezii şi israelienii ajunşi acolo rămân cu gura căscată!

În Poiana Braşov, în timp ce românii plecau spre casă, din autocare coborau grupurile de ruşi veniţi să celebreze Crăciunul lor după calendarul pe stil vechi. Gălăgioşi, dezinvolţi şi dotaţi cu bani cash, ruşii lăsau impresia că super-criza financiară se termină la malurile Nistrului.

Prin anumite locuri, turismul de sărbători a semănat cu românii. Adică nici o legătură cu situaţia din România!

Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *