Ratasem autobuzul supraetajat cu patru turişti la bord, dar l-am prins pe următorul, care avea zece. Sus erau deja o mamă cu doi copii, venită în misiunea de a-i învăţa de mici cu reperele Capitalei, şi o familie de greci deja bătuţi de soare şi cam plictisiţi. În faţă o altă familie venită din Moldova, ai cărei părinţi se concentrau mai puţin asupra priveliştilor şi mai mult asupra copiilor care tindeau să se agaţe de toate cablurile şi semnele de circulaţie întâlnite pe traseu. Nu în ultimul rând, doi români pensionaţi, care şi-au trăit viaţa în Germania şi care întrebau din staţie în staţie cât mai este până la Casa Poporului.
„Ajungem şi la Casa Poporului, da”, răcnea cât să înţeleagă turistul străin şoferul autobuzului supraetajat. Sarcinile lingvistice erau însă de competenţa taxatoarei, o femeie care distribuia cartelele de 25 de lei la urcare şi le explica în romgleză doritorilor de plimbare cum e cu turismul pe roţi. „24 hours! You urcaţi şi coborâţi!” Evident, şi aceste lămuriri se dădeau tot cu un ton răstit, ca să-i fie clar turistului despre ce este vorba.
citeste continuara pe jurnalul.ro
