Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, a declarat, luni, la TVR, că, mai nou, există un alt mod de a se amâna judecarea dosarelor, contestându-se interceptările DNA.
Totodată, Morar a reclamat faptul că judecătorii trimit automat la expertizare interceptările, iar oficialii Comisiei Europene – atunci când evaluaează justiţia română – se întreabă de ce se fac aceste expertize.
„Pur şi simplu e libera lor apreciere (a judecătorilor-n.r.)”, a afirmat Morar, potrivit căruia niciodată nu s-a demonstrat că Parchetul contraface o astfel de probă.
„Mai nou nu îşi recunosc vocea (inculpaţii-n.r.), nu se mai recunosc în acele interceptări, iar din păcate judecătorii trimit aceste interceptări la expertize”, a mai declarat Daniel Morar.
Pocurorul şef a susţinut că, din punctul de vedere al DNA, se decide fără discernământ trimiterea la expertizare a interceptărilor, fără să se precizeze „ce anume se contestă, nu vor să vizualizeze casetele, imaginile”.
Sunt dosare cu 8.000 de interceptări, iar expertizarea acestora ar bloca activitatea INEC poate un an, a mai susţinut Morar.