A 51-a ediţie a Salonului de Mobilă de la Milano a relevat un interes crescut pentru modalităţile de fabricare a mobilelor şi o tendinţă către “do-it-yourself” (Fă-o singur).
Procesele de fabricare prin recuperarea deşeurilor şi latura tehnică au fost aspectele principale, promiţând o revoluţionare a vieţii cotidiene.
Prin eleganţa formelor, ingeniozitatea procedeelor, diversitatea materialelor, această ediţie a dovedit din nou creativitatea designerilor, adaptată condiţiilor de criză din Europa.
Extraordinarul “Muzeu al Ştiinţei şi Tehnicii” a devenit centrul de interes al oraşului Milano, găzduind ”Most”, un fel de mini-salon, din iniţiativa lui Tom Dixon. El însuşi a făcut senzaţie orgnizând o unitate de producţie printre locomotivele muzeului. Timp de o săptămână, două maşini “Trumpf” au produs, din plăci de metal, câteva prototipuri de scaune şi 500 de lămpi. Designerul şi şeful antreprizei engleze a dorit să arate că este posibil să fie scurtate detaliile fabricării cu ajutorul noilor metode numerice, suprimându-se astfel intermediarii şi aducând uzina mai aproape de consumatori.
Standul Kartell, plasat în parcul expoziţiilor, Rho Pero, a oferit un exemplu la procesului de creaţie şi de fabricare a modelelor lui.
Design în timp de criză
Scaunul Layzie, conceput de Alban Moriniere pentru navigatorii pe internet din parcuri
Pe culoarele metroului, afişele anunţau “The Future in the Making”, expoziţie organizată de revista “Domus” la Palatul Clerici, unde puteau fi văzute un robot industrial transformat în maşină de creare rapidă a prototipurilor, numit “Endless Robot”, de Dirk Vander Kooij, un fel de “colaborator mecanic” cu care oricine poate contribui la dezvoltarea unor obiecte diverse, de la bicicletă la mobile, în proiectul “Open Structures”, de Thomas Lommée, sau ultimul proiect de la “Droog Design”, care imaginează un model economic în care impozitul pe venit ar fi înlocuit cu un impozit pe materiile prime, ilustrând propunerea prin 20 de întreprinderi fictive sau reale. Revista italiană a lansat, împreună cu “FabLab Torino”, un apel la proiecte “open source”, în scopul de a demonstra vizitatorilor potenţialul unei reţele de ateliere locale pentru viitorul design de mobilier.
Au fost oferite şi soluţii alternative producţiei de masă. Ca un ecou la “The Future in the Making”, centrul de artă belgian “Z33” a prezentat, în cartierul Lambrate, o avanpremieră a expoziţiei “The Machine”, consacrată designerilor care se apleacă asupra descoperirii unor noi modalităţi de producţie şi de distribuţie.
Endless Robot de Dirk Vander Kooij
În apropiere, expoziţia “Colegiului Regal de Artă” din Londra etala 12 proiecte în acelaşi sens: crearea de materiale şi de procese de fabricare.
Problema materialelor a suscitat un interes mai viu ca niciodată. Orientat către dezvoltarea durabilă, acesta pare să indice două direcţii. Prima este cea a deşeurilor. Resturi de plastic recuperate în mare servesc la fabricarea taburetelor, numite “Sea Chair”, produsele din polietilenă rebutate sunt folosite pentru a crea noi materiale, deşeurile recuperate în şcoli devin materie primă pentru stilouri destinate studenţilor.
Masă din sticlă Crossing, de Patricia Urquiola
“Nurdler” este o maşină care a permis trierea unei mari cantităţi de deşeuri de pe plaja din Porthtowan din Marea Britanie. Naţiunile Unite au estimat că oceanele conţin cam 100 de milioane de tone de plastic. Designerii proiectului “Sea Chair” au pus la punct uneltele necesare pentru a colecta plasticul din mare şi a-l transforma în taburete.
Un proiect de diplomă de la Colegiul Regal de Artă din Londra explorează potenţialul deşertului ca loc de producţie. Soarele furnizează energia, iar nisipul, materia primă pentru fabricarea obiectelor de sticlă printr-o modalitate de a crea rapid prototipuri. Markus Kayser s-a gândit la posibilităţi viitoare de producţie într-o lume din ce în ce mai preocupată de producţia de energie şi de penuria materiilor prime.
Susanne de Graef, Ritmul luminii, lampă inspirată din arcele rochiilor cu crinolină, prezentată în expoziţia Most
Sub deviza “Supercyclers”, designerii au propus obiecte realizate pornind de la ziare, pungi de plastic, ambalaje, obiecte aruncate, în scopul schimbării percepţiei asupra deşeurilor.
În acest sens, “Emeco” propune scaunul “Broom”, format dintr-o combinaţie de reziduuri industriale, amestec de polipropilenă şi fibre de lemn asociate cu fibre de sticlă.
Ca o confirmare a acestei tendinţe, proiectul premiat al Salonului “Satellite” a fost “Decafe” de Raul Lauri, care foloseşte zaţul de cafea pentru a fabrica lumânări, de exemplu.
Taburetul Gravity, de Jolan van der Wiel
O altă direcţie în ceea ce priveşte materialele vizează natura şi resursele ei umane, animale, vegetale. Expusă de “Z33”, “Fabrica Metabolică” foloseşte părul de cal ca materie primă, iar la “Ferma Păianjenilor”, insectele sunt crescute pentru a produce un fir ultrarezistent.
“Flos” a lansat lămpile “Miss Sissi” şi “Piani”, dintr-un biopolimer biodegradabil în pământ şi în apă, iar la “Werner Aisslinger”, după fotoliul din fibre naturale, “Hemp”, din care Moroso a prezentat câteva prototipuri în acest an, este expus proiectul “Chair Farm”,
De la recrearea proceselor industriale la un fel de agricultură manufacturieră, designerii intenţionează se revoluţioneze modurile de producţie şi mediul de viaţă.
Lampă produsă de Tom Dixon la Milano
Colectivul austriac “bredstedEscalop” a expus, alături de un balansoar, un atelier mobil pentru curbarea lemnului la abur, care ocupă mai puţin de un metru pătrat şi poate fi transportat oriunde. Simplificând procesul industrial, designerii demonstrează că acesta poate fi reprodus în context domestic, în spiritul mişcării “do-it-yourself”. Ideea vizează, în acelaşi timp, posibilitatea de a da o nouă viaţă mobilelor aruncate.
Ultra transparent, aproape invizibil, scaunul “Silk” realizat de Eugeni Quitlet pentru “Kartell” este fabricat din policarbonat. Pereţii verticali foarte fini îi conferă o mare lejeritate.
Studioul suedez “For Us with Love” a avut ideea unui lampadar, “Lace Metal Lamp”, din dantelă metalică, vizitând uzina “Hafla Bruk”, care lucrează oţelul din 1682. Aceasta produce o plasă asemănătoare ţesăturilor. Designerii au fost seduşi de poezia materialului şi de impresia de aerian sugerată.
Patricia Urquiola a proiectat masa “Crossing”, cu blatul şi picioarele din cristal transparent, într-o suprapunere de linii şi culori, cu efect cinetic.
Viitorul designului
The Nurdler, maşina care triază deşeurile din apele mării
După Milano, expoziţia “Pour demain” a prezentat la Paris, cu prilejul “Designer’s Day”, o selecţie de lucrări ale absolvenţilor şi studenţilor Şcolii de Arte Decorative.
Expozanţii, ale căror nume încă nu sunt cunoscute de public, au expus obiecte, veşminte sau materiale inventate de ei, atrăgătoare prin noutatea lor. Unele dintre creaţii reînnoiesc forme vechi, altele prefigurează situaţii şi obiecte încă neexperimentate. Un taburet din fibre, pălăria cosmică, peisajul numeric şi capilar, rochia în culoare timpului, lămpi, scaunul sălbatic şi deşeuri “minunate” s-au numărat printre proiecte. Un inventar poetic şi tehnic foarte divers.
Sea chair
S-au simţit influenţe venite din Madagascar sau din China în căutarea de tehnologii, dominată de marile teme ale momentului: mobilitatea şi dezvoltarea durabilă şi, desigur, apelul la tehnologiile numerice.
Dar majoritatea proiectelor expuse scapă catalogării prin cercetările privind materialele, prin schimbarea de destinaţie a obiectelor, pragmatică şi ironică în acelaşi timp.
Elisabeth Jayot, Măşti
Expoziţia a fost o dovadă a calităţii Şcolii de Arte Decorative, despre ai cărei studenţi se vorbeşte mereu cu ocazia expoziţiilor sau a intervenţiilor în spaţiul public, cum a fost recent “Centquatre”, la Paris, sau expoziţia “Pharaon”, cu proiecte pentru transformarea staţiei de metro “Pyramide”, ori desenarea copertei pentru colecţia “Points” a Editurii “Seuil”, cu opt volume ale laureaţilor “Premiului Nobel pentru Literatură”.
Este adevărat că intrarea la această şcoală este dificilă, în fiecare an fiind admişi 80 de studenţi dintre cei aproximativ 2.500 de candidaţi. S-au evidenţiat în expoziţie un scaun destinat celor care, în parcuri, navighează pe internet la computerele, telefonul sau tabeletele lor. Alban Morinière a inventat “Lazie”, un hibrid între scaunul de birou şi cel din sălile de spectacol, cu spătarul înclinat spre spate şi cu suport pentru aparate.
Marie-Charlotte Hebert, China un port de pace şi seninătate
În “China, un port al păcii şi al seninătăţii”, Marie-Charlotte Hébert, pornind de la tehnica tradiţională chinezească a vopsirii materialelor, şi-a inventat propriul procedeu pentru a obţine efecte de zbor, ţesăturile devenind în acelaşi timp piese de artă şi utilitare. Pot fi folosite pentru tapiţerie, deoarece creează un joc de lumini care metamorfozează spaţiul.
În designul vestimentar s-a remarcat Elisabeth Jayot cu “Măşti”, o serie de piese de culoare albă ce pot evoca masca de călău sau vălul islamic, menite să demonstreze felul în care un accesoriu poate transforma individul.
Designul îşi dovedeşte, şi în condiţii de criză, vitalitatea şi creativitatea, capacitatea de a se reinventa şi de a reinventa spaţiul înconjurător.
