Directorul poliţiei federale americane FBI, Robert S. Mueller, a atras atenţia -la conferinţa RSA Cyber Security desfăşurată la San Francisco – asupra faptului că România este unul dintre cei mai puternici parteneri ai noştri în lupta contra atacurilor informatice.Mueller a anunţat, vorbind despre succesele recente ale FBI, că în urma colaborării cu Poliţia Română, au fost arestaţi, în ultimul an şi jumătate,"peste 100 de infractori informatici români".
În urmă cu patru ani, mai multe companii americane au ameninţat că vor înceta legăturile lor informatice cu România din cauza unor atacuri excesive ale unor hackeri originari din această ţară, a reamintit el. "Şi totuşi astăzi, România este unul dintre cei mai puternici parteneri ai noştri", a remarcat şeful FBI citat de ediţia on-line a Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES.
Directorul FBI a mai precizat că infracţiunile informatice pot fi greu abordate datorită problemelor ce ţin de jurisdicţie, şi aceasta în timp ce anchetatorii văd în graniţele dintre state obstacole, infractorii le consideră în schimb oportunităţi.
"Ameninţarea reprezentată de ciberterorism este reală şi se extinde rapid… Singura cale este să fim împreună. Împreună putem găsi mijloace mai bune de a ne păzi sistemele şi de a-i opri pe cei care vor să ne facă rău. În cele din urmă, ne confruntăm cu aceeaşi ameninţare", a conchis directorul Mueller.