Deputatul Grațiela Gavrilescu, care a trecut de la PNL la Partidul Liberal Reformator al lui Călin Popescu-Tăriceanu, afirmă într-un comunicat de presă că Elena Udrea a devenit indezirabilă chiar și pentru propriii colaboratori.
Declaraţia lui Gavrilescu vine în contextul celor două demisii răsunătoare din PMP ale lui Adrian Papahagi şi Teodor Baconschi, respectiv al dezvăluirilor făcute de acesta din urmă privind preţul de 100.000 de euro care ar fi fost cerut pentru un loc eligibil pe listele de candidaţi ale PMP pentru alegerile europarlamentare. Declaraţiile au fost ulterior nuanţate de Baconschi şi aduse într-o altă lumină de Elena Udrea.
„Partidul Mișcarea Populară și Elena Udrea confirmă, încă o dată, că modelul partidului creat artificial, doar pentru a servi anumite interese, nu poate rezista. PMP nu a fost niciodată un partid politic, ci doar un loc de întâlnire al oportuniștilor politici din România, care îl susțin pe Traian Băsescu.”, declară deputatul Gavrilescu.
„Primul pas al acestei formațiuni a fost acela de a-i oferi doamnei Udrea prilejul de a fi președinte de partid, după ce a eșuat lamentabil la PDL. Acest lucru l-au înțeles, destul de repede, până și cei mai înfocați susținători ai domniei sale, care, astăzi, încep, unul după altul, să dezvăluie adevăratele aranjamente din interiorul PMP.”
„Acest model de a face politică se dovedește a fi unul falimentar, iar perpetuarea acestui tip de gândire și de acțiune, iată, nu mai este dorită nici măcar de propriii colaboratori și admiratori ai doamnei Udrea, aceștia catalogând prezența sa ca fiind una toxică pentru politica românească”, a mai spus Graţiela Gavrilescu.