Înfrângerea PNL și victoria covârșitoare a PSD în recentele alegeri parlamentare sunt normale în raport cu ceea ce s-a petrecut în țară în ultimii doi ani. Electoratul a perceput distanța dintre liberali lipsiți de ofertă, dar vehemenți în rătăcirile lor, și social-democrați, lucrativi în a articula un program care întâmpină nevoile populației. Peste toate, este dovada că prestația activiștilor de carton, gonflați prin parvenire, a revoltat și că este nevoie de oameni pricepuți și responsabili, care-și asumă grijile comunității.
În ultimii ani, în România s-a bătut monedă pe „schimbarea clasei politice” – o temă falsă, la care nu s-a apelat în țări civilizate. Din nefericire, inși ajunși prin jocul circumstanțelor la decizii, dar săraci în idei și soluții, se ocupă mai mult de selectarea discreționară a reprezentanților publici, decât de răspunderea pe care și-au asumat-o. Pe cât a reușit, o astfel de selectare a înlocuit, cum se observă ușor, mulți oameni competenți, cu amatori cupizi și manevrabili. De asta are nevoie România? Se pune însă o întrebare: cei care vor astăzi să facă selectarea cum au fost selectați? La o privire atentă a lucrurilor, se poate spune că nicidecum după reguli transparente!
Înfrângerea liberalilor actuali nu surprinde. După succesul USL din 2012, când liberalii au mai apărat pentru ultima oară valoarea caracteristică a libertății persoanelor și a demnității cetățenești și au mai pledat răspicat pentru reconstrucția statului, nu au urmat decât erori și eșecuri.
Din oportunism, liberalii s-au mutat peste noapte la populari. Ei s-au unit tocmai cu cei care aprobaseră desfigurarea democrației în ultimul deceniu. Ei au susținut persoane care nu a adus mai nimic în viața cetățenilor-afară de refrenul unei justiții încă străine de dreptate, de parole ce frizează necunoașterea realităților și de politică externă redusă la excursii.
Liberalismul este din capul locului apărătorul libertăților și demnității persoanei și are o evoluție plină de învățăminte, de la John Stuart Mill, trecând prin Friedrich Naumann sau Friedrich Hayek, la Ronald Dworkin, Michel Sandel sau William Galston.
S-a acumulat o veritabilă cultură în tradiția liberalismului, care este astăzi de referință în cultura lumii, dar de care vătafii liberalilor carpatici abia dacă au auzit. Ei s-au grupat în jurul unei conduceri preocupate mai mult ca rivalii să fie abordați de procuratură, decât de binele cetățenilor. Statul de drept ei îl confundă cu genuflexiunea față de șefi și forțe obscure.
Eșecurile electorale sunt urmarea logică. După alegerile europene, a venit eșecul la alegerile locale, iar acum eșecul la alegerile parlamentare. Între ele, a fost aberația susținerii unui guvern zis „tehnocratic”, care, la drept vorbind, nu avea de a face nici cu competența tehnică, nici cu virtuțile civice, nici cu legalitatea. La acestea s-a adăugat incapacitatea de a da candidați de prim-ministru din propriile rânduri și fixația pe un candidat emanat de acele forțe, care nu a etalat vreo inițiativă semnificativă.
Liberalismul este, indubitabil, cultura fără de care nu sunt posibile libertăți și societate liberă. La noi, însă, distanța dintre liberalii de pe scenă și liberalism a ajuns să fie atât de mare, încât electoratul și-a dat seama că este vorba de un divorț. Poate iremediabil cu liberali de azi!
Sunt câteva chestiuni care se cer lămurite din nou.
Liberalii invocă până la saturație deviza „fără penali”, vizând de fapt concurenți politici pe care nu-i pot înlătura altfel din cale. Să trecem peste faptul că cei care îmbrățișează cu ardoare deviza nu sunt ușă de biserică și că numai culanța justiției i-a ferit până acum de penalizare. Să nu stăruim aici asupra întrebării biblice: care dintre vehemenți are acoperirea morală să ridice piatra?
S-a găsit apoi un articol de lege din faza în care autoritățile, neștiind cum să facă față discuției bruxelleze despre corupția din România, au introdus în reglementări interdicția ca cei care au suferit condamnări să intre în guvern. Nu discutăm aici evidenta încălcare a Constituției, din România și de oriunde în democrații, printr-o astfel de reglementare. Dar nu se poate să nu-ți pui o seamă de întrebări, dacă rămâi cu mintea necoruptă. De ce Franța nu a pus astfel problema când Alain Jupe concura la președinția țării? De ce președintele ales Donald Trump l-a inclus pe generalul David Petreus în lista scurtă a candidaților la funcția de Secretar de stat? De ce venerabilul președinte Giorgio Napolitano a procedat cum se cunoaște la numirea primului ministru al Italiei? De ce în alte numeroase cazuri, în țări în care exigența este incomparabil mai mare față de valoarea candidaților la demnități, nu se discută așa cum o fac liberalii din România de azi?
Dar sunt și întrebări mai adânci. Nu ar fi cazul ca cei care îmbrățișează deviza de mai sus să se alarmeze de extinderea sărăciei și degradarea democrației din țară, la care s-ar putea să contribuie tocmai acțiunile lor? Nu ar fi cazul ca liberalii să învețe că, la propriu, democrația nu este instrument de lovit concurenții, ci, cum spuneau antecesorii, formă de viață?
Discuția se intensifică demagogic în ultimele zile în jurul funcției de prim ministru. Inși care nu știu să pășească fără regie din umbră, bat zgomotos tobele acuzării unor oameni de numele cărora s-a legat ceva, pe care cineva i-a agățat, din răzbunare, în vreun fel. Nici acum, după ce verdictul urnelor este copleșitor, liberalii nu economisesc nici un mijloc, să caute să împiedice desemnarea lui Liviu Dragnea. Din nou ei se înșeală. De altfel se înșeală ca și atunci când au sprijinit persoane fără valoare pentru conducerea în stat. Este vorba în fapt de violarea unui principiu pe care, așa cum se vede bine, liberalii actuali nu-l înțeleg-acela al îndreptățirii oricărui cetățean să ajungă la demnități publice dacă a obținut legitimarea în mod democratic. Ei cedează, din nou, păgubos, pentru ei și societate, în fața luării abuzive a unei selectări samavolnice drept legitimare și se compromit în plus în fața oamenilor integri.
Nu știm, în clipa de față, dacă Liviu Dragnea, care a condus un partid la succes electoral istoric, chiar vizează această desemnare. Nu știm multe, dar nu acest aspect este acum important, căci aici nu este vorba de o persoană sau de alta.
Nu trebuie să fii prieten cu Liviu Dragnea, nici membru al PSD ca să-ți dai seama de eroarea pe care liberalii actuali o comit chiar în raport cu liberalismul. Este destul să ai un dram de bun simț pentru a spune că acțiunea liberalilor este iarăși și incultă și nesăbuită. În definitiv, ca să amintim aici doar un fapt, toată conducerea liberală din acea vreme și vârfurile liberale de astăzi au fost alături de Liviu Dragnea în organizarea referendumului din 2012 și au făcut ceea ce a făcut și el: mobilizarea cetățenilor la vot. Mii și mii de oameni au procedat la aceasta și s-a ajuns astfel la votul favorabil a peste șapte milioane de cetățeni. Condamnarea țintită a lui Liviu Dragnea s-ar putea să fie una dintre rușinile felului oportunist de a împărți dreptatea în instanțe. Dar dacă cei care scriu cronica evenimentelor vor scoate peste câțiva ani acțiunea aceasta în relief ca pe un merit istoric?! Este ipocrit să-l lași astăzi singur pe Liviu Dragnea, pentru că și-a condus partidul la victorie, în fața unor acuzații îndoielnice, pe care timpul le-ar putea infirma. Oamenii maturi fac politică în mod demn și nu scuză recursul la orice mijloc, nici chiar atunci când în cauză sunt rivali.
Dar hotărârile justiției !? Da, desigur, justiția este sfântă, iar hotărârile justiției trebuie respectate. Numai că adevărul și dreptatea contează pentru orice om cu capul pe umeri împreună cu calea pe care acestea se stabilesc. În România, destui inși, incapabili să construiască ceva, cultivă sofismul după care, dreptatea fiind valoare fondatoare a societății, deciziile din instanțe sunt de nediscutat. Mai ales atunci când își pot lovi rivalii!
Este un sofism pe care nu-l mai întâlnești decât în locuri în care cultura juridică face primii pași! Chiar nu se cunosc numeroase decizii greșite ale instanțelor, în pofida faptului, demn de menționat, că în țară mai sunt o seamă de juriști bine calificați? Și deciziile justiției sunt failibile și au nevoie de discuție publică. Nu cumva a sosit timpul să regretăm că unii procurori se lasă folosiți în rivalitățile politice? Nu cumva trebuie să regretăm că unii juriști nu au curajul independenței opiniei? Că s-a ajuns să se facă carieră politică mobilizând justiția să rărească concurenții din propriul partid și din afara acestuia? Că lupta anticorupție a ultimului deceniu sporește zi de zi corupția? Că în combaterea corupției se evită îmbrățișarea strategiilor lumii civilizate?
Ziare din diferite țări dau din nou titluri alarmante despre România, vorbind de „înroșirea” județelor, ca și cum ar fi o cotitură a istoriei. Iar unii fac din acele articole „argumente” în lupta politică internă. Asemenea fapte ar trebui scrutate mai profund, pentru a rămâne cu capul pe umeri și a nu ceda înșelătoriei.
Desigur, opinia oricui, român sau neromân, merită interesul. Trăim într-o lume deschisă și este un avantaj să poți privi cu mai mulți ochi și să schimbi opinii. Doar că jurnaliști străini specializați în studii românești, cum aveau odinioară „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, „Le Monde” sau alte publicații, nu prea mai sunt, cel puțin deocamdată. România este, din păcate, desconsiderată, tocmai ca urmare a confuziilor din discuția internă, a inculturii decidenților și a neputinței vizibile de a ieși din neajunsuri. Reprezentanții ei, care de obicei salută respectuos, dar nu au propuneri, sunt luați eventual drept băieți buni la votat rezoluții. Așa stând lucrurile, articolele despre evenimente care se petrec pe aceste meleaguri le scriu de fapt români implicați în dispute interne, încât rareori ating nivelul de obiectivitate al jurnalisticii profesionalizate, care este, în mod normal, reper de luat în seamă. De aceea, acuzații, lansate de liberali și aliații lor, că „România se izolează”, că „se strică parteneriatele strategice” atunci când electoratul alege partidul rival, sunt eronate și, la drept vorbind, anacronice.
Este oricând democratic ca cetățenii unei țări să-și ia deciziile în deplină libertate. Iar cei care încă perpetuează „corectitudinea politică (political correctness)” derivată din viziuni care ignoră realitățile și din interese meschine, ar fi cazul să ia act cel puțin de energia cu care în SUA se respinge astăzi o asemenea conduită. Este o conduită din capul locului nedemocratică, care împiedică ieșirea României din împotmolire.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.