“Trăim! Muzica este atât de veselă, de încântătoare; …încă puţin şi ai putea spune pentru ce trăieşti, pentru ce suferi… Dacă am putea şti! Dacă am putea şti!”, sună o replică din Actul al IV-lea al piesei “Trei surori” de Cehov.
În cadrul stagiunii sale internaţionale, Casa de Cultură din Bobigny l-a invitat pe regizorul rus Lev Dodin cu ultima sa creaţie , “Trei surori” de Cehov, interpretată de actorii de la “Malîi Teatr” din Sankt Petersburg.
Creat anul trecut, spectacolul a primit numeroase distincţii în Rusia, printre care “Premiul pentru cel mai bun spectacol” al Comisiei de Experţi a Oraşului Sankt Petersburg, “Premiul Publicului Societăţii Teatrale”.
Regizor celebru, Dodin a oferit o serie de reprezentaţii-lecţie de teatru, după părerea generală a criticii, versiunea rusească a piesei fiind pentru prima dată jucată în Franţa, anul acesta.
Dodin a oferit o montare de mare claritate a acestei creaţii a lui Cehov, pe care o consideră “una dintre cele mai mari piese ale repertoriului mondial, dar şi una dintre operele cele mai complexe ale autorului rus”. Regizorul este fidel epocii lui Cehov în descrierea existenţei lipsite de orizont a celor trei femei din mica garnizoană de provincie de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Actorii evoluează într-un decor sobru, realist şi simbolic. Faţada unei case, fără uşi şi fără ferestre, înaintează către public pe măsură ce povestea se desfăşoară. Între râs şi lacrimi, farsă şi tragedie, actorii se remarcă printr-un “joc adevărat”, cum îl numeşte jurnalista Stéphanie Lafourcatère, evoluând aproape de spectaori, uneori chiar în sală.
Nehotărâri şi speranţe
Lev Dodin relevă esenţa atemporală a piesei: “Indiferent de epocă, afirmă el într-un interviu, fiecare dintre noi speră să descopere sensul propriei vieţi, ceva care să-i justifice existenţa pe Pământ. Sunt convins că oamenii merg la teatru pentru a vedea puse aceleaşi întrebări. Din nefericire, teatrul zilelor noastre nu acordă publicului decât rareori posibilittea de a trăi marile bucurii şi marile dureri”.
Regizorul îi evocă pe eroii cehovieni ca şi cum ar fi vorba despre familia sa. De altfel, pentru el, teatrul este o poveste de familie în care importantă este căutarea sensului, a sentimentelor trăite, confruntarea cu celălalt.
Într-una dintre cronicile sale atât de preţuite, Armelle Heliot remarca jocul tulburător al actorilor şi plăcerea pe care o provoacă ascultarea limbii originale a autorului, considerând spectacolul o probă “dintre cele mai fidele şi mai originale, mai rafinate şi mai pure ca regie şi ca interpretare. Este Cehov trecut prin filtrul tuturor marilor scriitori luptători ale căror piese le-a montat Dodin în timpul cenzurii sovietice. Scriitori care luminau conştiinţele prin poveştile lor, inspirându-se fără teamă din realitatea crudă”.
Prezenţa garnizoanei animă existenţa ternă a celor trei femei
Povestea celor trei surori este cunoascută. Fiicele generalului Prozorov, mort cu un an înainte de momentul desfăşurării acţiunii, visează să părăsească orăşelul de provincie şi să se întoarcă în Moscova copilăriei lor fericite. Dar plecarea regimentului, care le animase oarecum existenţa, risipeşte orice speranţă.
“Lev Dodin, afirmă Armelle Heliot, conferă o originalitate uimitoare personajelor pe care ţi se pare că le ştii pe dinafară. Într-un decor şi cu costume sobre, fiinţele imaginate de Cehov ni se adresează nouă. Muzicalitatea limbii, armonia timbrelor vocale, reglajul subtil al intensităţilor, totul uluieşte şi subjugă. Totul vibrează de la fineţe la îndrăzneală, totul trăieşte, totul te face să râzi şi să plângi”.
Iar criticul George Banu scria, în cotidianul.ro, după ce văzuse spectacolul la Sankt Petersbug, în 2011: “M-am lăsat cucerit de cele «Trei surori» ale lui Lev Dodin. Spectacol ce are o aparenţă clasică, sugerând amintiri din vechile montări ruseşti. Dar dincolo de aparenţă, Dodin invită actorii a juca frontal, fără relaţii «realiste» între ei, adresându-se mereu sălii sub forma unor monologuri de o melancolie extremă. Alteori, în cadrul ferestrelor fără geam, surorile apar ca nişte vechi imagini fotografice amintind o lume dispărută. Totul e lent ca un andante iremediabil a cărui armonie şi nelinişte traversează o lume fără ieşire. Şi, din nou, cum să uiţi această înceată avansare a pereţilor casei care, la capăt, sfârşesc prin a expulza personajele de pe platou şi le fac să se refugieze, aproape printre spectatori, ultim adăpost. Poate eu însumi eram în seara aceea invadat de melancolia rusă pe care aceste «Trei surori» au accentuat-o cu o putere nebănuită. şi de aceea le-am iubit mai mult ca oricând”.
Vise risipite
Regizorul Lev Dodin este cunoscut şi admirat în Franţa. La Casa de Cultură din Bobigny, spectatorii au asistat la o retrospectivă extraordinară a repertoriului său: Abramov, Galin, Grossman, Platonov, dar şi Dostoievski şi Cehov.
La Lyon, în afară de “Trei surori”, Dodin a prezentat anul acesta „Lorenzaccio”, actorii jucând în limba rusă această piesă a lui Alfred de Musset.
Născut în Siberia în 1944, sanktpetersburghez prin adopţie, Lev Dodin are, pe plan internaţional, reputaţia unui regizor genial. A fost primul, în anul 2000, care a primit “Premiul Europa pentru teatru”. Şi este mândru de funcţia sa de director al Malîi Teatr, “una dintre cele mai extraordinare trupe din lume”, după cum afirma Peter Brook.
Prinre punerile sale în scenă se remarcă în mod deosebit “Fraţi şi surori” de Fedor Abramov, un show monumental de opt ore, “Casa”, de acelaşi autor, “Împăratul muştelor”, de William Golding, “Stele în lumina dimineţii”, de Alexandr Galin, “Chevengur”, de Andrei Platonov, “Demonii”, de Dostoievski, “Livada de vişini” de Cehov…
