Acum câteva ceasuri. Îmbulzeală în docuri. Rețelele de socializare s-au înroșit de atâția bolșevici care trag cu revolverul. Căpitănia portului Constanța a fost luată sub arest. NATO se pregătește să dea o lovitură cu un torpilor. Torpilorul e condus de Boris Johnson. Boris Johnson s-a născut la Petrograd. Îi cunoaște bine pe bolșevici. Știe ce le poate pielea. La Petrograd a căzut pe vremea lui Lenin un OZN. O parte dintre extratereștrii au ajuns în România în 1940. Ei s-au infiltrat în Partidul Comunist pe care l-au condus cu ticăloșie până în 1989. Unii dintre ei au pus bazele PSD. Alții au pus bazele PNL.
Între timp, printr-o gaură de vierme, au sosit la București niște venusieni care au considerat că trebuie să reactiveze niște bolșevici ca să poată să-i alunge pe americanii din Marea Neagră. De ce? Dumnezeu știe. Toată lumea înjură știrile astea SF dar nimeni nu știe cel mai mare secret din lume legat de aceste știri SF. Dar lumea se înghesuie să înjură pe față, cu ardoare și nesațiu. Pentru că așa este în România. Totul trebuie murdărit, contestat, batjocorit. Dar uite că bolșevicii iau cu asalt portul Constanța iar armata noastră tace mâlc. Marina Militară nu vrea să se angajeze în povestea asta pentru că amiralul, bravul nostru amiral, nu crede în extratereștrii și nici nu vrea să audă de Pavel Coruț. Dar, uite, vezi tu, cel care te pregătești să înjuri știrea asta SF la rubrica ta iubită, la rubrica de comentarii, nici nu știi că Pavel Coruț a fost ofițer la Contrainformații. Păi, ce știai? Hai că nu știai? Dar stai, ia să vedem ce vor bolșevicii din portul Constanța. Bolșevicii din portul Constanța vor să-l dea jos pe Stalin și să-l aducă înapoi pe Troțky. E aceeași poveste cu Firea și cu Dragnea. E aceeași poveste cu Băsescu și Stolojan. În sfârșit, o mașină de pompieri e trasă pe dreapta, SRI pune de o celulă de criză într-o casă conspirativă din Eforie Sud. Undeva, în Covasna, nu știu care se trezește că ceară autonomie bolșevică și el, să fie, așa, mai cu moț. MOSSAD-ul stă cu ochii pe noi, la fel CIA și chiar spionii britanici. E soare, e cald, e stenic. Încercați cu carmol.
Din ciclul „nu e prost cine cere, e prost cine dă …” sunt mulți debusolați pe lumea asta,dar, dacă iese banul… !!!!