Garda de Mediu face verificări la rafinăria Lukoil din Ploieşti după ce mulţi localnici s-au plâns că nu pot respira din cauza mirosului insuportabil din zonă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
La rândul său, primarul Ploieştiului, Adrian Dobre, a declarat că va realiza un studiu pentru a stabili cine este poluatorul.
“Se simte acest miros, dar din păcate nu se poate pune exact degetul pe poluator. Trebuie să realizăm un studiu la nivelul municipiului Ploieşti cu privire la modul în care se mişcă aerul ca să determinăm cu siguranţă cine este poluatorul de fiecare dată”, a spus Adrian Dobre.
Într-un răspuns, remis corespondentului MEDIAFAX, compania Lukoil a precizat că instalaţiile şi emisiile din rafinărie sunt monitorizate strict şi că respectă limitele legale.
„Rafinăria «Petrotel-Lukoil» monitorizează strict activitatea instalaţiilor tehnologice şi emisiile atmosferice şi respectă valorile limita impuse prin Autorizaţia de Mediu. Acest lucru este confirmat de analizele efectuate în cursul acestui an de laboratoarele Agenţiei pentru Protecţia Mediului, atât la instalaţiile tehnologice, cât şi în exteriorul Rafinăriei. Nu s-au constatat variaţii de concentraţie între zi şi noapte”, se arată în comunicat citat.