Cad copacii peste noi și rămânem vai de noi. Ce cântecel este acesta? E un cântecel de cătănie, iarbă de leac, inimă albastră, trai pe vătrai. Cad copacii înghețați, peste noi, dragi, mări fârtați, zdrobindu-ne mașinile, ce urmează? Mă întorc spre Nord. De acolo vine un val de zăpadă uite-așa de mare. Dinspre Sud, bate crivățul, s-au supărăcit bulgarii pe noi. Dinspre Est, rușii dau cu lapoviță peste gard, doar, doar ne vine mintea la cap. Dinspre Vest, occidentalii trebăluiesc la niște ghețari, doar, doar o să înghețăm așa, în acest moment istoric teribil de vălurit. Ce să te faci? Păi aducem extratereștrii la muncă grea, în contra glaciațiunii, zice Dăncilă cu un glas subțire, pierdută, emoționată în sala aia goală, goală, la microfonul european, na. Cam așa s-a auzit prin Piața Chibrit. Ei, dar noi, românii, nu suntem chiar așa de xenofobi.. Să vină venusienii să muncească la greu în locul nostru, să ne scape de glaciațiune. Pardon, Guvernul a zis că forța noastră de muncă s-a ușchit în Italia, Franța, Germania, Anglia și în Pataggonia. Pataggonia? Păi eu n-am auzit de țara asta. O fi, nu zic nu. Mai am și eu lacune în cultura mea generală. Pentru un taximetrist ca mine însă, stau destul de bine cu istoria, printre altele. Pot să-i zic lui domnu’ Boia că Răscoala din 1907 a fost pusă la cale de serviciile secrete austriece și că n-are nici în clin nici în mânecă, zău așa, cu zicala aia prostească, cum că mămăliga ar explodat, ba n-ar exploda. Da’ lasă, uite că acum eu sunt la Otopeni și mă pregătesc să-i ușurezi de euroi pe venusienii care vin buluc în țărișoara noastră să are pământul, să construiască autostrăzi și vile și săli de sport, să care cornu’ și laptele la grădiniță, să dea cu var la dispensar, să repare fundația la Teatrul Național, să tragă apă-n fântânile colmatate din Plopana, să topească toți ghețarii. Stăm bine. Se aude că vor veni vreo două milioane așa că trag nădejde să-mi schimb mașina, să-mi iau un Duster cu cinșpe locuri, din alea care sunt acum pe bandă, mâncalea-ar tata. Băi, ce te bagi, un’ te bagi, aici e parcarea de taxiuri, nu se vede, ce maniere dom’le, băi, n-auzi, frate, păi, da, că dacă vin venusienii ăia, ați sfeclit-o, ăia nu se joacă, nu le sufli în ciorbă, am văzut niște documentare pe Youtube cu ei, hai, vin’ aici să-ți arăt pe smartphone, da, da, am zis smartphone, ce credeați că nu știu englezește? Am învățat și venusiană, ce, nu e greu, poate mă lipesc și eu de o cucoană de pe Venus, am văzut eu pe Youtube, nu mă prinzi la mitingul anti-Grindeanu pe chestia asta, nici la anti-Dragnea, nici la anti-Firea, nici la anti-Iohannis, la anti-Isărescu, lasă dom’le să mai vină niște puicuțe de pe alte planete să vedem și noi ce și cum.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
O dedicatie pentru dl Bufnila:
„Copacii si gansacii
cade-o frunza, plang copacii
insa eu sunt bucuros
zboara gastele, gansacii
printre frunze.. ce frumos!
la scurt timp dispar copacii
si apar in locul lor
crengi pe care stau gansacii
dar nu-s frunze… ele mor.
fiindca nu mai sunt copacii
gastele fug in ograda
dupa ele si gansacii
fug ca focul de zapada.
dar unde s-au dus copacii?
nu sunt frunze sa m-atinga
acum stau ascunsi gansacii
fiindc-a inceput sa ninga.
dimineata.. nu-s copacii
dar mareti in locul lor
de se mira si gansacii
ceata cavalerilor.
inalti cum erau copacii
albi ca ingerii din cer
nu vor a iesi gansacii
insa eu sa vina.. sper.
ca sa vada ca copacii
peste crengi lumina au
mai mareti decat gansacii
care mult se laudau.
insa ce au fost copacii
vor mai fi ca-n orice an
si vor rascoli gansacii
orice frunza orice ram.
(o putem numi poezie de Vlad Bălan)