Traian Băsescu a declarat că își dorește un guvern format din partidele de opoziție însă nu este sigur că acest demers poate fi îndeplinit, în contextul în care Marcel Ciolacu a obținut numărul necesar de voturi în plen pentru a deveni președintele Camerei Deputaților.
„Şi eu vreau un guvern al opoziţiei, dar… Problema este dacă se poate. Până una alta, avem PNL – USR – PMP care sunt departe de a avea în Parlament numărul de voturi necesar reuşitei unei moţiuni de cenzură. Şi dacă cele trei partide se înhăitează cu UDMR şi Pro România plus ceva “scursură” suplimentară adusă de Ponta de la PSD, lucrurile nu vor sta mult mai bine. Sigur, cu acest supliment de voturi moţiunea ar putea să reuşească. Problema este cum se va putea guverna într-o astfel de alianţă, în condiţiile în care UDMR are ca principal mod de parteneriat politic şantajul, iar Pro România minciuna (vezi votul de la alegerea lui Ciolacu)”, a scris Traian Băsescu, vineri pe Facebook.
Acesta mai spune că un eșec al unei moțiune de cenzură nu ar face decât să consolideze coaliția PSD-ALDE.
„Mă gândesc şi la faptul că o eventuală moţiune de cenzură ratată va consolida alianţa PSD – ALDE la guvernare. Pentru a stopa aplicarea Programului de Guvernare moşit de Dragnea şi pentru a aplica necesarele corecţii în economie, preşedintele Iohannis şi PNL – USR – PMP vor, pe bună dreptate, plecarea guvernului Dăncilă prin moţiune de cenzură. Singura problemă este dacă se poate. După succesul PNL şi USR- PLUS de la europarlamentare, trebuie exclus eşecul unei moţiuni de cenzură. Decât un eşec, care ar consolida alianţa PSD-ALDE-UDMR, mai bine plecăm în vacanţă”,a explicat Băsescu.
Senatorul PMP a precizat că în contextul în care PNL a câștigat europarlamentarele, Cabinetul Dăncilă ar fi trebuit să demisioneze, însă în societatea românească încă „nu funcționează bunul simț politic”.
„P.S. – 1. Atenţie, PNL a câştigat alegerile pentru Parlamentul European şi nu pentru Parlamentul României. 2. În astfel de situaţii soluţia corectă ar fi fost demisia voluntară a guvernului Dăncilă, dar la noi încă nu funcţionează bunul simţ politic. 3.Povestea alegerilor anticipate este doar diversiunea unora care vor să pară implicaţi ştiind bine că tehnic nu este posibil”,a conchis fostul președinte al României.
Noul președinte al Camerei Deputaților este Marcel Ciolacu, după votul de miercuri, acesta urmând să îl înlocuiască pe Liviu Dragnea, după ce Dragnea a fost încarcerat ca urmare a condamnării la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcția de Protecție a Copilului Teleorman.
Marcel Ciolacu a obținut 172 de voturi, în timp ce Raluca Turcan, susținută de PNL, USR și PMP, a primit 100 de voturi. Reprezentantul UDMR, Kelemen Hunor, a fost votat de 20 de deputați. Totodată, 11 voturi au fost anulate.
Ce calcule politice face Traian Băsescu
Traian Băsescu a declarat că își dorește un guvern format din partidele de opoziție însă nu este sigur că acest demers poate fi îndeplinit, în contextul în care Marcel Ciolacu a obținut numărul necesar de voturi în plen pentru a deveni președintele Camerei Deputaților.
					Traian Băsescu a declarat că își dorește un guvern format din partidele de opoziție însă nu este sigur că acest demers poate fi îndeplinit, în contextul în care Marcel Ciolacu a obținut numărul necesar de voturi în plen pentru a deveni președintele Camerei Deputaților.
								Distribuie articolul pe:
								
								
								
								
							
							
							
								Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
							
						
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
@Orwell
ai dreptate, limbajul trebuie sa fie decent, iar critica trebuie sa fie la obiect!
acum sa o spun pe aia dreapta..domnul presedinte a uitat cand respingea propunerea usl, cei care dominau parlamentul, privind prim-ministru si ni-l propunea ba pe Croitoru, ba pe Boc, 1,2, 3!
cand stii ca ai facut asa ceva, trebuie sa taci din gura pe veci!
pretentia ca un guvern sa-si dea demisia dupa europarlamentare este, in esenta ei, complet eronata!
alegerile au aratat ca romanii prefera ca UE sa aiba o mai puternica orientare liberala decat socialista sau decat aia ecologica!
cum sa ceri demisia guvernului?
am dreptul sa spun ca toti analistii politici, toti politicienii care sustin caderea guvernului sunt, in acest caz, niste lichele?