
Klaus Iohannis s-a speriat. Populația l-a dat absent, iar numărul contaminaților este în creștere! Ce să mă fac? Ce să le zic? Cu ce să-i liniștesc? Și, așa, a apărut discursul scris de niște netoți săraci cu duhul, scribălăi fără idei, autori de cuvinte pentru recepții, congrese, aniversări. Și-au proiectat opera pe un prompter și l-au împins să citească. Bîlbele de lectură ne arată un președinte care nu mai citește nici subtitrarea filmlor, necum cărți sau ziare. Iar comoditatea sa ne arată și disprețul. Un asemenea discurs fără nici o legătură cu cifrele de ieri și de astăzi ne arată o echipă de aceeași factură. Pripită și fără idei, echipa de la Cotroceni ne-a propus un președinte cititor de prompter, interpret de producție intelectuală și politică mediocră. Și, nimic mai mult! Pacă am avut parte de un congres al Pandemiei, de un raport european al fenomenului, la care România s-a prezentat cu lista succeselor dirijate de Klaus Iohannis.
”Într-un context dominat de evoluții nefavorabile, a fost nevoie de o intervenție rapidă, coordonată și eficientă din partea autorităților pentru sprijinirea populației și a agenților economici, precum și de un comportament responsabil și solidar din partea cetățenilor. Evoluția situației epidemiologice la nivel național a condus la evidențierea unor carențe majore în cele mai importante sisteme ale statului, în special în cel medical, unde s-a constatat lipsa materialelor care să acopere și nevoile urgente, esențiale”.
Din pixul unei găini bine hrănite mai că ar putea scoate cineva propoziții mai aproape de realitate.
Cu ocazia analizei, președintele și cuvîntătorii săi au descoperit că statul nu este bun. Cetățenii sunt minunați și ascultători, dar statul este găunos, depășit, plin de carențe, nu de proștii puși la cîrmă de vizionarul președinte. Ce a mai aflat dînsul din lunile de stare de urgență și de alertă?
”Mai mult, pandemia a scos la iveală o serie de fragilități sistemice, precum o economie națională puternic dezechilibrată, lipsa investițiilor publice, productivitate scăzută și o capacitate administrativă redusă”.
Dacă nu veneau virusurile peste noi, Klaus Iohannis ar fi rămas convins că meditațiile la fizică și la matematică precum și recuperarea de case sunt semnele unei economii înfloritoare!
Și, ce i-a mai înflorit pe scoarța cerebrală mălăețului nostru președinte?
”Totuși, această pandemie ne-a pus în față tabloul a 30 de ani de eșecuri în organizarea și administrarea statului român. Sunt carențe majore, imposibil de suplinit în doar câteva luni. Efortul de construcție a unui stat eficient va fi unul de durată, de aceea reformarea marilor sisteme publice nu mai poate fi amânată la nesfârșit. Pașii mari care s-au făcut acum, în direcția unei ample digitalizări, de exemplu, trebuie continuați în mod accelerat”.
Păzea, pentru că președintele cu mîna lui Orban, Hellvig și Cîțu, cu hărnicia lui Ion Ștefan și a lătrăului de Rareș Bogdan vrea să se apuce de „reformarea marilor sisteme publice”.
Dar, cea mai șocantă dintre toate aglomerările de avioane de hîrtie lansate joi de Klaus Iohannis se referă la fățărnicia politică. După ce i-a dezbinat pe locuitorii României a venit cu limbă dulce să cheme lumea, pe care a hăituit-o și a ciomăgit-o cu propozițiile sale de paznic în politică-să ne înțelegem, să ne strîngem uniți în jurul său și să învingem pandemia.
Citiți cu atenție propozițiile puse în gura acestui ciomăgar politic speriat de pandemie! Mai ieri îi vedea excluși de pe scena poltică și condamnati pentru corupție. După ce a zburlit toată populația țării, vrea acum să-i gîdile cu cîntece de leagăn și cu un soi de dușmănie frățească!
”De aceea, în spiritul Constituției, fac un apel la colaborare loială între instituțiile fundamentale ale statului. Acum nu este momentul disputelor politice și al orgoliilor. Interesul comun al tuturor, în acest moment, trebuie să fie, mai presus de orice, salvarea vieții românilor și protejarea cetățenilor țării noastre. În astfel de momente de cumpănă pentru o întreagă țară, politicienii din toate partidele trebuie să fie la înălțimea funcțiilor deținute.
Vedem permanent în ultimele săptămâni tot felul de contre și dispute despre o măsură sau alta. România și românii au nevoie din partea politicienilor nu doar de verva discursurilor politice, uneori subsumate interesului de campanie, ci de argumente raționale, solide, de disponibilitate de a asculta experții din domeniu și de a găsi soluțiile cele mai bune pentru societate.
Este nevoie ca împreună, uniți, autorități, politicieni, jurnaliști, societate civilă, dincolo de viziunile care ne despart, să transmitem cetățenilor un mesaj unitar. Virusul este real, nu are culoare politică, nu poate fi interzis prin lege și nici nu dispare de la sine prin simpla negare a existenței lui. De aceea, fac un apel la Parlament să adopte urgent cadrul de care este nevoie pentru ca autoritățile să acționeze pentru protejarea sănătății oamenilor.Dragi români, (cuvinte rostite pe ton de lugu-lugu!-n red)
Am intrat, de aproape o jumătate de an deja, într-o perioadă cu extrem de multe incertitudini și este absolut normal să resimțim nesiguranță și să ne dorim ca totul să revină cum a fost. Și eu îmi doresc asta. Deocamdată însă acest lucru, din păcate, nu este posibil. Avem soluții pentru a ne relua viețile cât mai aproape de normalitate, însă ține de responsabilitatea fiecăruia dintre noi să reușim acest lucru. Oricâte eforturi ar face statul, sănătatea noastră, a tuturor, ține și de conștiința fiecăruia.
Să purtăm mască, să respectăm distanțarea fizică și să ne spălăm des pe mâini! Asta ne spun medicii.
putem să trecem împreună cu bine și peste această perioadă……
Vă mulțumesc și vă doresc tuturor multă sănătate!”
Operă de fățarnic și duplicitate de ins însingurat și suficient sieși!
Minerva alias Tapard…?
Cele mai mari jafuri sunt in dreptul lui A. Năstase cu „privatizarea ” petrolului si gazelor României ,C.S.Galați și altele.
CÂT a platit OMV și cât a fost profitul in primul an după „privatizare”.
Plătit cca.650 milioane dolari și profit in primul an cca.850 milioane dolari.
Joiann un „…fățarnic și duplicitate de ins însingurat și suficient sieși!” Nu incetez sa ma minunez cum descoperiti aproape zilnic …apa calda !
Chiar ..ar fi bine sa faceti o socoteala sa vedem care parte este mai marsava ,mai ticaloasa Ai vazut la psd sa puna presedinte un hot mincinos si antiroman Ai vazut la psd atata marsavie si fatarnicie cum s a vazut la ai vostri CIACARUL SI HOMALAUL?
Ghiolbanis, cind ai sa mori de COVID 19 sau de orice boala sau „accident” posibil am sa te cred si chiar am sa te apreciez. Pina atunci , mai taci dracului din pande-(editat) !
@OANA Citindu-ti comentariul, am realuzat de ce suntem la coada Europei! In privinta devalizarii Romaniei „PNL” conduce detasat! Cele mai mari tunuri s-au dat in timpul turnatorului Petrov, famiglia de mafioti PDL-ista fiind integrata acum in „PNL”! Iti propun sa vezi si cine a realizat cresteri economice in Romania, deci cresteri ale PIB (in English= GDP). Datele transmise trimestrial de Institutul National de Statistica sunt stocate pe site-ul Trading Economics si arata asa: https://tradingeconomics.com/romania/gdp-growth-annual Daca dai click pe optiunile prezente in bara de deasupra graficului, MAX, 25Y= 25 ani, 10Y=10 ani, etc., vei costata ca toate guvernarile de stanga au produs crestere economica (cea mai mare, 12,60% a fost in 2004-Adrian Nastase), in timp ce toate guvernarile de dreapta au produs SCADERE economica: -4,70% in 1997-CDR, -4,10% in 2009-Petrov&PDL si urmeaza dezastrul absolut al guWernerului!
Calm, bronzat, plictisit, iese din palat miercuri sau joi ( că atunci începe sfârșitul de săptămână pentru dumnealui ) și citește greu și cu multe greșeli, un text inutil, de pe prompter. Dar, ca prin minune, la momentul potrivit, nu îi mai atacă pe cei din PSD, având nevoie de votul lor în Parlament. Frumoasă țara, minunați conducătorii !
Citind mare parte din postari îți explici de ce România e in coada Europei.
Fanatici, ignoranți, proști cu gândire strâmbă își dau cu părerea despre ceea ce nu cunosc.
Parcă am fi la Vax Populi”
D-l Nistorescu exagerează, face literatură. Să stabilim cu aproximație in procente cât a contribuit „stânga și cât a contribuit „dreapta la DEVALIZAREA ROMÂNIEI!
ati facut deja raceala si tusea illegala, ardevar focu de tatari imputiti. Nu mai staruiti in a face paguba cetatenilor si tarii incare dinpacate vati nascut. Va asteapta plutnu de executie pa stadion, mpreuna cu tataru vostru petre roman, tataru besescu petrov unu, tataru emil constantinescu etc, cu toti tatarii vostri generali la mers pa burta din armata, securitate, media, televizie etc, justitie ssmd. Mare pacat sa scapati. Se scoboara boszgorii cu vlad tepes paste voi in teleorman si veti fi agatati la uscat dealungul drumurilor, ca pa vremuri. Aleagasar cenusa de voi, tatari pociti nespalati.