Derbiul Ligii a II-a de fotbal s-a desfășurat sîmbătă la Drobeta Turnu Severin între FCU Craiova 1948 și Dunărea Călărași, aceasta din urmă aflîndu-se pînă acum pe primul loc înaintea acestui meci.
Deși au ratat o lovitură de la 11 metri prin Anghelina în min. 52, craiovenii au obținut victoria cu scorul 2-1, prin golurile înscrise de Cristea în min. 34 şi Bălan în minutul 94. Pentru oaspeţi a înscris Fotescu în min. 78.
Acest minut 94 se pare că este norocos pentru echipa lui Adrian Mititelu, întrucît în 2 din cele 3 meciuri disputate pînă acum punctele au fost obținute în al patrulea minut al prelungirilor. Așa s-a întîmplat și în prima etapă, la Miercurea Ciuc, cînd echipa condusă de Nicolo Napoli a obținut egalarea tot în minutul 94!
FCU Craiova 1948 se află după 3 etape pe locul 2 cu 7 puncte, după Rapid București care acumulează 9 puncte.
Iată echipele care s-au confruntat sîmbătă la Drobeta Turnu Severin:
– FC „U” Craiova: Popa – Gîț, Gugu, Diallo, Huyghebaert – Cristea, Albu – Pop (Anghelina), Munteanu (Raicea), Raducanu (Baetan) – Ciolacu.
– Dunărea Călăraşi: Krell – Ţenea, Wiktorski (Candrea), Şandru, Sălceanu – Bedea, Lopez (Fotescu) – Tudoran (Anghel), Calu (Sîrbu), Ciucur (Sava) – Bud.
Clasamentul Ligii a II-a după trei etape:
