Adevărata miză a alegerilor locale

Cîteva milioane de români cu drept de vot s-au dus sau se vor duce duminică la urne pentru a alege cîteva mii de primari şi alte cîteva zeci de mii de consilieri locali. Evenimente pentru fiecare dintre localităţile din România. Cu toate acestea, uitîndu-se la televizor, oamenii au impresia că mai important pentru ei nu este cine va fi primarul localităţilor lor, ci dacă Gabriela Firea va rămîne primarul Capitalei sau locul ei va fi luat de Nicuşor Dan!

Din acest punct de vedere, şi pentru mine, craiovean născut în Giurgiţa, alegerea primarului Craiovei nu este o miză. Nu pentru că nu mă interesează cine va fi viitorul primar, ci pentru că mi-am concentrat şi eu atenţia, ca atîţia alţii, la ceea s-a întîmplat în această campanie la Bucureşti.

Poate vă surpinde afirmaţia mea despre campania din Bucureşti pentru că nu a existat o campanie electorală adevărată în Bucureşti. Fără vreo confruntare cu candidaţii faţă în faţă, campania electorală este chiar ca o nuntă fără lăutari.

Dar o asemenea campanie electorală seacă nu este o premieră, căci, nu cred să fi uitat cineva, am avut recent chiar o campanie electorală pentru Preşedinţie în care actualul preşedinte, Klaus Iohannis, a refuzat orice dezbatere directă cu contracandidatul său, Viorica Dăncilă. Şi – precizare importantă – Iohannis a refuzat orice dezbatere nu pentru că i-ar fi fost frică de Dăncilă, pe care ar fi învins-o categoric în orice situaţie, ci ca semn incredibil că îşi poate permite să facă orice, să sfideze pe toată lumea, să încalce toate cutumele democratice FĂRĂ SĂ I SE ÎNTÎMPLE CEVA!

A devenit, aşadar, un model acest gen de campanie electorală antidemocratică, pe care poporul, jurnaliştii şi chiar adversarii l-au acceptat tacit, lăsînd să se nască o nouă cutumă, una care anunţă sfîrşitul erei democratice şi începutul uneia noi, al cărei nume încă se zbate în minţile noastre.

De aceea, pentru mine, alegerile acestea nu au ca miză răspunsul la întrebarea: cine va ieşi primar? Sigur, numărătoarea voturilor va scoate la iveală în fiecare localitate cîte un nume care va deveni eroul local al zilei. Foarte bine!

Marea mea întrebare este, însă, cum a fost posibil ca însuşi Preşedintele României să calce în picioare Constituţia şi să-l invite pe unul dintre candidaţii la primăria Capitalei pentru a-i oferi susţinere publică? Nu am cum să uit şi nici nu vreau să uit acest episod pentru că el va avea bătaie lungă şi va avea consecinţe nebănuite în viitorul apropiat.

Logic ar fi ca a doua zi după alegeri, indiferent de rezultat, să se declanşeze procedura pentru suspendarea lui Klaus Iohannis! Nu se va întîmpla, dar asta nu mă împiedică să pledez pentru această logică imposibilă pentru că încă mai cred că respectarea unor principii bătute în cuie de Constituţie este singura cale care ne ţine în limitele democraţiei.

Sînt încă uimit cum putem să-i îngăduim unui Preşedinte să încalce atît de flagrant Constituţia, iar presa să consemneze acest fapt ca pe o ştire banală, fără s-o dezbată, s-o întoarcă pe toate feţele zi şi noapte, chiar şi în ziua alegerilor! Naiv cum sînt, aş fi vrut ca orice întîlnire a presei cu Klaus Iohannis să înceapă cu o referire la acest episod, cu o hărţuire, în cel mai propriu sens al cuvîntului, să nu fie lăsat să spună nimic pînă nu lămureşte ce a avut în cap cînd l-a chemat la Cotroceni pe Nicuşor Dan.

Fără o astfel de atitudine a unei prese adevărate, poate că este normal ca şi Iohannis să se simtă, aşa cum scria Pamfil Şeicaru, „ca o apă care nu este strînsă între maluri solide” şi să facă ce vrea. Dar – cînd şi cum nu mai ştim exact – presa noastră a devenit în ultimii ani căţeluşul de companie al Puterii, deşi ne amăgim că ar fi în continuare cîinele de pază al democraţiei!

Sigur că ar fi de dorit ca Opoziţia să ţină acest subiect în zona de interes public, dar nici de la politicieni nu mai avem astfel de aşteptări, căci, din păcate, Sistemul a reuşit să penetreze partidele în aşa hal, încît pare mai uşor să numeşti politicienii care nu sînt înregimentaţi, decît să-i depistezi pe cei care fac parte din Sistem.

În aceste condiţii, tot spectacolul alegerilor din această zi nu face altceva decît să ne arate cum vor fi şi celelalte alegeri ce urmează. Aşa-zisa emoţie, cultivată artificial pe televiziuni, nu este decît o mascaradă.

În realitate, astă seară, începînd cu primele exit-poll-uri, singurul răspuns pe care îl aşteptăm cu interes este cel căzut din întrebarea: reuşeşte Iohannis să demonstreze că el şi Sistemul pot să înlocuiască democraţia?