Un polițist local, în vârstă de 44 de ani, din Galați, a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, infectat cu SARS-CoV-2.
Polițistul local din Galați, în vârstă de 44 ani, a fost confirmat cu COVID-19 în 15 octombrie.
El se afla în izolare la domiciliu pe 10 octombrie, când a început să aibă primele simptome și nu a mers la spital, deși, în ultimele zile, se simțea tot mai rău.
„Conducerea Poliției Locale a fost informată încă de când a fost confirmat diagnosticul. Au fost izolați toți polițiștii locali care au fost contacți direcți și s-a dispus dezinfecție generală în secția unde lucra și în toate autospecialele de serviciu”, a declarat Aurelia Bogatu Matei, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Galați.
Polițistul local care a murit din cauza COVID-19 nu era cunoscut cu boli cronice. El era căsătorit și avea un copil.
De asemenea, unul dintre cei mai cunoscuți chirurgi din Constanța, Octavian Dumitru Unc, a murit, sâmbătă dimineața, după ce s-a infectat cu SARS-CoV-2.
Cunoscuții medicului Octavian Dumitru Unc au anunțat, vineri noaptea, că starea chirurgului este gravă și i-au îndemnat pe cei care îl cunosc să se roage.
„Profu’ Unc trece acum (vineri – n.r.) prin momente dificile. Haideți toți, fiecare după cum putem, să ne rugăm împreună în această seară. 5 minute, între 00:00 – 00:05, pentru noi nu sunt multe, dar pentru dânsul sigur vor reprezenta mult! Dumnezeu să-i dea multă sănătate”, au scris cunoscuții chirurgului, pe pagina de Facebook.
Sâmbătă dimineața, pe pagina de Facebook a chirurgului Octavian Dumitru Unc s-a anunțat decesul.
Octavian Dumitru Unc avea 63 de ani, iar din 2015 era directorul medical al Medical Analysis Constanța (MACTA), prima clinică privată de chirurgie din Constanța. Era profesor universitar la Universitatea „Ovidius” din Constanța, membru colaborator al diviziei CRIFST de Istoria Științei, Academia Română, din 2010.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
ha,vedeti ierarhia? mai intai politistul local, apoi cunoscutul chirurg!