S-a stabilit și a doua semifinală masculină a Roland Garros.
Numărul 1 mondial, sârbul Novak Djokovic, va da piept cu spaniolul Rafael Nadal, campionul en-titre.
Djokovic s-a calificat miercuri noapte în semifinala turneului de Grand Slam de la Roland Garros, după ce l-a învins pe italianul Matteo Berrettini (9 ATP).
Jucătorul sârb a câștigat cu 6-3, 6-2, 6-7, 7-5 după un meci ce a durat 3 ore și 32 de minute.
Djokovic și-a adjudecat fără emoții primele 2 seturi, realizând un break în primul și două în setul secund.
În setul 3, Berrettini nu și-a mai cedat serviciul și cei doi au ajuns la tiebreak. Primul care a făcut minibreak-ul a fost italianul, la 3-3. Au urmat apoi alte 4 minibreak-uri, urmate de lovitura decisivă a lui Berrettini, în urma căreia acesta a redus diferența.
Setul 4 a fost la fel de echilibrat, cei doi făcându-și serviciul până la 6-5, când Djokovic a reușit să valorifice a treia minge de break, set și meci.
Reacția lui Novak după meci
4️⃣0️⃣ Grand Slam semis ?@DjokerNole sets a final four date with Nadal, downing Berrettini 6-3, 6-2, 6-7(5), 7-5.#RolandGarros pic.twitter.com/MKUeUndw2M
— Roland-Garros (@rolandgarros) June 9, 2021
„Acest meci a avut de toate: căzături, public, întreruperi. A fost foarte intens. Am simțit tensiunea pe toată durata paridei. A fost super, super stresant să mă aflu constant sub presiune în game-urile mele de serviciu, pentru că el servește foarte bine și puternic.
În semifinală, Djokovic va juca cu Rafael Nadal în cea de a 58-a confruntare dintre cei doi, Nole conducând cu 29-28. Cei doi au disputat și finala de anul trecut de la Roland Garros, câștigată autoritar de Nadal.
Spaniolul a acces în penultimul act după ce a trecut cu 6-3, 4-6, 6-4, 6-0 de Diego Schwartzman, după un meci de două ore și 45 de minute, jucat pe arena Philippe-Chatrier.
În cealaltă semifinală masculină de la Roland Garros se vor duela grecul Stefanos Tsitsipas și germanul Alexander Zverev.