Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat vineri organizarea primului Consiliu NATO-Rusia, după ce Alianța Nord-Atalantică a decis, în anul 2014, suspendarea acestor reuniuni în urma anexării Crimeii, transmit agenții de presă străine.
„În urma consultărilor cu Rusia, am convenit să organizăm o reuniune a Consiliului NATO-Rusia la nivel de ambasadori”, a indicat Stoltenberg într-un comunicat, el precizând că această reuniune va avea loc în următoarele două săptămâni la cartierul general al NATO din Bruxelles.
„Consiliul NATO-Rusia va aborda criza din Ucraina și nevoia implementării complete a acordurilor de la Minsk (…) Vom discuta despre activitățile militare, cu accent pe transparența lor și pe diminuarea riscurilor”, iar printre temele de pe agenda reuniunii se vor regăsi de asemenea situația din Afganistan și amenințările regionale, se mai arată în comunicatul Alianței.
„Această reuniune este continuarea politicii noastre de dialog, așa cum s-a convenit la nivel de șefi de stat și de guvern din NATO. În același timp, nu va exista o revenire la normalitate până când Rusia nu respectă legea internațională”, se mai precizează în acest comunicat.