A murit Doru Stănculescu. Interpretul și instrumentistul român de muzică folk a murit luni la vârsta de 71 de ani. El este fratele cântăreței Mihaela Mihai. Vestea a fost dată de prietenii cântărețului pe rețelele sociale.
„Mi-e foarte greu să vă dau vestea asta. Stanculescu Doru-emil a plecat azi dimineață să se întâlnească cu bunii lui prieteni Dan Andrei Aldea, Vali Sterian şi alții. Primeşte-l Doamne şi veghează-i veşnica odihnă. O pierdere uriaşă!”, a scris pe Facebook artistul Eugen Avram.
Născut la 25 iunie 1950 la București, Doru Stănculescua fost un cântăreț și instrumentist român de muzică folk. A debutat în anul 1968 cu melodia „Ion Crâșmaru” și a realizat muzica pentru filmul Porțile albastre ale orașului (1974, regia Mircea Mureșan).
Primul material discografic al artistului a fost un disc single editat în anul 1979 de casa de discuri Electrecord.
Artistul a fost membru fondator al Cenaclului Flacăra, unde a participat până la desființarea acestuia.

					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Odihna vesnica! Minunatele lui melodii vor ramane peste ani. Ii multumesc pentru ca prin muzica lui m-a facut un om mai bun.