Simona Halep a învins-o pe Camila Giorgi, 36.WTA, în primul tur al US Open. Partida, în care Simona a servit solid, s-a încheiat în două seturi, scor 6-4, 7-6 (4). Românca a avut unele probleme doar pe final de meci, când a servit de două ori pentru victorie, dar adversara a trimis meciul în tie-break.
Halep va evolua în manşa a doua cu Kristina Kucova din Slovacia, locul 111 WTA, prezentă pe tabloul principal ca lucky loser, care a întrecut-o, cu 7-5, 6-1, pe americanca Ann Li, locul 69 WTA.
Halep a participat de 11 ori la openul american, iar cea mai bună clasare a fost în 2015, când a ajuns în semifinale.
Italianca a câștigat în această lună turneul de la Montreal, unde a învins-o în finală pe Karolina Pliskova (4 WTA).
Halep vine după o perioadă dificilă, în urma accidentării care a ţinut-o departe de terenul de tenis timp de trei luni. La Montreal a pierdut în primul tur, iar la turneul de la Cincinnati a abandonat în turul secund.
 
					 
                       
                       
                       
                       
                      