Atac cu rachete atribuit rușilor asupra unei stații de tren din estul Ucrainei, în timp ce civilii încercau să plece spre zone mai sigure din ţară. Conform autorităților ucrainene, două rachete ruseşti au lovit o gară feroviară din oraşul Kramatorsk din estul Ucrainei.
UPDATE Bilanțul morților în urma atacului cu rachete asupra gării din Kramatorsk a crescut la 50 de persoane, a declarat Pavlo Kirilenko, șeful administrației militare din regiunea Donețk, citat de CNN.
Într-o actualizare pe Telegram, Kirilenko a declarat că 50 de persoane au murit, dintre care cinci erau copii, adăugând că 12 persoane au murit după ce au fost duse la spital.
„În acest moment, 98 de persoane au fost duse la spitale. Ne așteptăm ca și alte victime să ceară ajutor medical în decurs de una sau două zile, astfel încât numărul victimelor va fi în continuă schimbare”, a scris Kirilenko
Dintre cei 98 de răniți care au fost duși la unități medicale, 16 erau copii, 46 erau femei și 36 erau bărbați, a precizat el.
Bilanțurile anterioare indicaau 30, respectiv de morți.
UPDATE Guvernatorul regiunii Donețk din estul Ucrainei a acuzat joi forțele ruse că au tras cu muniție cu fragmentare în gara din orașul Kramatorsk.
Guvernatorul Pavlo Kyrylenko a publicat online o fotografie care arată mai multe cadavre, alături de grămezi de bagaje, dar nu a oferit dovezi cu privire la tipul de armă folosit pentru atac. Reuters nu a putut verifica imediat afirmația sa.
„Dacă la început au vizat exclusiv … șinele de cale ferată, acum nu este vorba doar de șine, ci și de lansarea unei rachete care conține muniție cu fragmentare. Aceasta este o confirmare că această (lovitură) a fost destinată civililor”, a declarat Kyrylenko într-un briefing online.
Toți cei uciși în atacul asupra gării din Kramatorsk erau civili, a declarat președintele ucrainean.
Volodmir Zelenski a confirmat că nu există militari printre cei care au murit.
El a spus că cel puțin 30 de persoane au fost ucise și peste 100 sunt rănite. Potrivit Sky News, patru copii se numără printre cei morți.
„Lipsiți de puterea și curajul de a ne ține piept pe câmpul de luptă, ei distrug cu cinism populația civilă. Acesta este un rău care nu are limite. Și dacă nu este pedepsit, nu se va opri niciodată. Forțele rusești au lovit gara din Kramatorsk, (trăgând) asupra unei gări obișnuite, asupra unor oameni obișnuiți. Nu au fost soldați acolo”, a transmis Zelenski într-o declarație.
Pe una dintre cele două rachete apare scris „за детей” – „pentru copii/în numele copiilor”.
Aproximativ 4.000 de persoane se aflau în gara din Kramatorsk atunci când aceasta a fost atacată cu rachete. Cei mai mulți erau femei, copii și bătrâni, a declarat primarul orașului ucrainean.
Gara era folosită pentru a evacua civili din zonele aflate sub bombardamentele forţelor ruse.
Trei trenuri cu persoane evacuate erau blocate joi în aceeaşi regiune din Ucraina după un atac aerian asupra liniei ferate, potrivit şefului companiei feroviare ucrainene.
Ministerul rus al Apărării a sugerat că Ucraina și-a atacat propriul popor, în timp ce a negat responsabilitatea pentru atacurile cu rachete asupra gării din Kramatorsk care s-au soldat cu peste 30 de morți, potrivit agenției de stat din Rusia RIA.
Ministerul rus al Apărării a declarat că o rachetă folosită în atac a fost folosită doar de armata ucraineană. Armata rusă nu a avut niciun obiectiv atribuit la Kramatorsk vineri, a precizat ministerul, potrivit Sky News.
De asemenea, Eduard Aleksandrovici Basurin, purtătorul de cuvânt al comandamentului „miliției populare” pro-ruse din Republica Populară Donețk, a declarat că atacurile au fost o „provocare” ucraineană.
Informațiile nu au fost verificate de jurnaliști din surse independente, iar dezmințiri similare emise de Rusia au fost contrazise de dovezi clare, precizează cei de la Sky News.
Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a condamnat „ferm” atacul care a lovit vineri gara din Kramatorsk, în estul Ucrainei, acuzând Rusia, care a dezminţit că ea ar fi autorul, de „provocarea unor suferinţe umane”, relatează AFP.
„Condamn ferm atacul fără discernământ din această dimineaţă împotriva gării din #Kramatorsk de către Rusia, care a ucis zeci de persoane şi a făcut numeroşi răniţi”, a declarat Borrell pe Twitter. „Este o nouă tentativă de a închide căile de evacuare pentru cei care fug de acest război nejustificat şi care provoacă suferinţe umane”, a denunţat el.
La rândul său, preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, a condamnat, vineri după-amiază, „atrocitatea oribilă comisă de Rusia” în gara din oraşul Kramatorsk.
„Atacul asupra unei gări este o altă atrocitate oribilă comisă de Rusia, prin atacarea civililor care încercau să fie evacuaţi şi să ajungă într-o zonă sigură”, a declarat Joseph Biden, într-un mesaj postat pe contul oficial de Twitter.
„Vom continua asistenţa în materie de securitate şi furnizarea de armament pentru a ajuta Ucraina să se apere. Şi, împreună cu aliaţii şi partenerii noştri, vom susţine eforturile de investigare a acestui atac, pe măsură ce colectăm dovezi despre acţiunile Rusiei, pentru a-i trage la răspundere”, a subliniat preşedintele Statelor Unite.
Залізничний вокзал Краматорська після обстрілу ракетами pic.twitter.com/48WDuqxDzA
— ЄвроМайдан (@EuroMaydan) April 8, 2022
Для Гааге момент обстрела ЖД вокзала российскими свиньями вокзала Краматорска где женщины и дети пытались покинуть город #Краматорськ #крамторск (военные преступления не имеют сроков давности) pic.twitter.com/cXZL73ctRu
— Ты русский? иди нахуй! (@MaxBeresen) April 8, 2022
On the fragment of the missile that hit the train station in #Kramatorsk, an inscription in #Russian, „For Children,” is visible. pic.twitter.com/DAek1bvG6c
— NEXTA (@nexta_tv) April 8, 2022
⚡️ The head of the #Donetsk Regional State Administration, Pavel Kyrylenko, reported shelling of the train station in #Kramatorsk.
A dozen dead were reported, the shelling was carried out from an Iskander with a cluster charge. pic.twitter.com/EVxtkbEBSi
— NEXTA (@nexta_tv) April 8, 2022
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
@Camizy: Esti prea retardat mintal si prea badaran ca sa stii ca Ucraina s-a capatat cu acele teritorii romanesti prin puterea Rusiei sovietice. Moscova, nu Kievul, a emis ultimatumul din iunie 1940. Nu ca Ucrainei nu i-a cazut bine sa ia acele teritorii, dar, fara a fi parte a URSS, deci in cirdasie cu Rusia bolsevica, nu ar fi reusit in veci de una singura, dupa cum nu a putut nici dupa Primul razboi mondial sa ocupe Basarabia, invocind efemerul Cnezat de Halici, care, ziceau ei, ar fi stapinit si peste Moldova. Cu Gelu, treaba e clara demult. El isi petrece noptile cu baba Vanga, care ii sopteste in vis cum sta treaba cu ‘kazerii’ si care sint fazele razboiului. Se pare insa ca baba Vanga l-a cam trisat in pat, caci de vreo luna tot zice gelu ca, intr-o saptamina, se trece la faza a 5-a, adica razboiul NATO-Rusia. Pina atunci, nu aveti decit sa va scarpinati unul pe altul de riia prorusa, care v-a napadit scursura care va umple tigvele.