Conferința viitorului fără prezent

Europa arde, baba CE se piaptănă. Pe 9 mai, la Strasbourg s-a încheiat în urale procesul demarat anul trecut la aceeași dată, sub genericul „Conferința privind viitorul Europei”. N-a fost o conferință propriu-zisă, ci un mecanism sofisticat de pretinsă consultare a cetățenilor europeni despre ceea ce cred ei că ar mai trebui făcut la paușal pe bătrânul continent.

„Conferința privind viitorul Europei reprezintă o ocazie unică și oportună pentru cetățenii europeni de a dezbate provocările și prioritățile Europei. Indiferent de originea sau de meseria dumneavoastră, acesta este locul în care să vă gândiți la viitorul pe care îl doriți pentru Uniunea Europeană”. O asemenea prezentare înduioșătoare a evenimentului, publicată în deschiderea unui site creat special, ascunde intenția de modificare a Tratatelor fondatoare ale UE.

Castana va fi scoasă din foc cu mâna lipsită de nerv a europarlamentarilor și sub acoperirea „voinței cetățenilor”. Plenul Parlamentului s-a și grăbit să solicite Comisiei pentru afaceri constituționale să pregătească propuneri de reformare a Tratatelor UE. „Va trebui să ne reformăm textele. Una dintre căile acestei reforme este convocarea unei convenţii de revizuire a tratatelor. Este o propunere a Parlamentului European şi eu sunt de acord cu ea”, a spus președintele Macron, la festivitatea de lunea trecută, în faţa legislativului comunitar.

Cu același prilej, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a dat o lovitură în plex principiului consensului care a fundamentat timp de decenii funcționarea UE, susținând renunţarea la votul în unanimitate a celor 27 de state membre. „Am susţinut mereu că votul în unanimitate în anumite domenii cheie pur şi simplu nu mai are sens”, a declarat domnia sa, în fața europarlamentarilor așezați în poziția ghiocelului.

„Conferința” pare a fi fost făcută pentru a crea un alibi intențiilor mai vechi ale lui Macron. Europei cu două viteze, de acum câțiva ani – condusă acum de Franța și Germania, în această ordine – i s-a mai adăugat una, așa cum a reieșit din declarațiile președintelui francez: „Comunitatea politică europeană”, din care ar putea face parte țările candidate – Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Serbia – ba chiar și proaspăta ieșită din UE, Marea Britanie. Macron justifica această soluție ca fiind un compromis între presiunile lui Zelenski, pe de o parte, și procedurile complicate ale aderării, pe de altă parte. „Chiar dacă i-am acorda (Ucrainei – n.r) statutul de candidat mâine, știm cu toții foarte bine că procesul pentru a-i permite aderarea ar dura într-adevăr câțiva ani, probabil câteva decenii”, a spus Macron.

După ceremonia de la Strasbourg, Bruxelles-ul e în extaz, Comisia juisează: „Această călătorie fără precedent de un an de discuții, dezbateri și colaborare între cetățeni și politicieni a culminat cu un raport axat pe 49 de propuneri care includ obiective concrete și peste 320 de măsuri pe care instituțiile UE trebuie să le urmeze”, se arată în comunicatul oficial al Comisiei Europene.

Imaginea triumfalistă nu este de natură să estompeze motivația reală a acestei tevaturi – și anume de a reașeza în „cercuri” raporturile de ierarhie în spațiul european.

Conferința a fost un fel de cenaclu on line despre „tu ce zici?”, în condițiile în care decizia fusese luată cu mulți ani înainte. Mai trebuia acest simulacru de democrație, prin care aproape 50.000 de cetățeni s-au pronunțat în numele a peste 400 milioane de europeni despre cum va fi Europa de mâine și la vară cald.

Dar reformatoarea CE când se va reforma?

Dincolo de cercuri și de viteze, organizarea unei largi dezbateri despre Starea Uniunii este oricând binevenită, după un sfert de veac de când numărul statelor membre a crescut de la 11 câte erau în 1995 la 27 câte sunt în prezent.

S-ar fi impus o analiză a modului în care au fost respectate clauzele și principiile tratatelor fondatoare în politicile decise de Comisia Europeană. Un fel de examen de constituționalitate a deciziilor executive emise de CE.

„Viitorul Europei” sună prea abstract, deoarece viața statelor membre UE este în mod concret influențată sau chiar decisă de ce se întâmplă la Comisia Europeană. De aceea, consultarea ar fi trebuit să se refere la felul cum muncește CE și cum este percepută în diferite țării prestația timermanșilor bruxelezi, care adesea înlocuiesc litera acordurilor de aderare cu impunerea propriilor opinii în țările aflate sub control.

Consultarea cu pricina ar fi fost credibilă și utilă dacă s-ar fi referit la reformarea modului de lucru al Comisiei Europene și al instituțiilor satelit – tip CJUE, Comisia de la Veneția, asociația GRECO etc. După un sfert de veac, o asemenea regândire a stilului de lucru din palatele de oțel și sticlă din Bruxelles ar fi mai mult decât necesară. Dacă birocrația bruxeleză împinge mereu pe toată lumea să facă tot felul de reforme, atunci ar fi cazul să se uite mai întâi la bârna nereformată din propriii ochi, înainte de a da lecții altora.

Din păcate, „conferința despre viitorul Europei” n-a considerat necesar să admită că acest viitor depinde de reformarea CE și a instituțiilor subsidiare. Iar cea mai importantă reformă a UE ar fi revenirea la principiile fondatoare și la reinstaurarea valorilor care au făcut ca, în relațiile dintre atâtea state, să prevaleze ceea ce le apropie și nu ce le desparte, să conteze interesele pragmatice comune, nu supremația unei ideologii asupra alteia.

Inițiativa în cauză s-a vrut un amplu proces de reflecție despre viitorul Europei, dar o asemenea reflecție nu poate să eludeze stringența unor realități copleșitoare.

Începută în plină pandemie, era de așteptat ca această consultare să fie țintită pe subiectele care preocupă de la o vreme întreaga lume, cum ar fi proiectul „Marea Resetare” – abia lansat cu multă emfază la Davos în acea perioadă. E vorba despre un fel de avertisment din partea celor mai bogați oameni ai planetei, că lumea se va afla la cheremul lor. Care este răspunsul CE la această evidentă aruncare a mănușii de peste gârlă nu știe nimeni.

Consultarea n-a vizat nici vreo dezbatere despre starea omenirii post-pandemie – subiect de asemenea fierbinte la acea oră, care persistă și în prezent, chiar dacă este oarecum acoperit de războiul din Ucraina.

Poate că subiectul „Europa postrăzboi” a devenit, între timp, chiar mai preocupant decât „lumea post-pandemie”, dar nici acesta, care vizează nemijlocit Europa și cetățenii ei, nu s-a aflat pe agenda consultării.

Consultarea lansată cu mult zgomot, dar încheiată cam fâsâit, a evitat și un alt subiect, care ar fi trebuit discutat cu prioritate – și anume raportul dintre suveranism și globalism în viitorul UE. Un astfel de subiect frământă în străfunduri lumea europeană, vulcanul nemulțumirilor mocnește, chiar dacă birocrația bruxelleză îl ascunde sub preș.

Cultura și civilizația europeană care au luminat istoria atâtor națiuni ne-a învățat un lucru: că a fi european nu înseamnă a fi epatat de Comisia Europeană.