Bună dimineaţa domnule Bufnilă? Domnul Bufnilă are favoriţii albi, albi. Fumează pipă, e aproape Președinte. Meticulos, vrea să ştie tot. Ăsta, Pitoşkinul, personajul lui preferat, nu a vrut să moară într-o povestire anterioară. Pitoşkin nu moare. Altfel cum am avea noi sens, cum am mai avea vreo noimă? Sunt destui saci de faină şi batoane de salam în cambuză?! Avem destule bombarde în pântecele corăbiei? Avem instrumente de bord?! Ce ne mai lipseşte?! De bună seamă, mesajul către Lumea Nouă. Mesajul nu e prea lung. Potrivit de lung, aşa să ştiţi, navigatorilor. L-au scris şapte scriitori.
L-au scris şapte oameni cu joben, moreaugarini sadea! După îndelungi dispute. Tot ei au încercat să definească telul călătoriei noastre către Lumea Nouă. Unii au fost de părere că va trebui să căutăm un răspuns tuturor marilor întrebări. Alţii au crezut de cuviinţă că trebuie să aflăm secretul marii schimbări. Unii ne-au sfătuit să găsim marele năvod pierdut în negura veacurilor. Alţii au spus că va trebui să dezlegăm înţelesurile ADN-ului. E ADN-ul un mesaj transmis cuiva aflat dincolo de marginile universului acvatic?! Şi câtă poezie! Şi câtă visare! Dar să veniţi cu noi să înfruntăm stihiile. Să ridicaţi sau să coborâţi pânzele.
Să faceţi scorbut. Să aveţi vedenii. Să vă lăsaţi mâncaţi de rechini pentru a descoperi esenţialul. Brr, ce mai grozăvie! Atenţie! Strigă Castal Blanco, armurierul, îndopându-şi flinta cu bumbi de argint, gata, gata să plumbuiască spionii veniţi de dincolo de orizontul vizibil. Ne vom bate pe viaţă şi pe moarte cu fantomele din Bankusai! Îi vom casapi pe homunculii ascunşi în cutele planetei! Îi vom face harcea-parcea pe rinocerii cu zvastică de pe Adolf Island! Libertate! Libertate! Libertate! Ura! Ura! Ura!
Strigă mulţimea roind pe chei. Imbolbina, soprană, tocmai se pregăteşte să ne cânte aria concubinei, soarele i se cuibăreşte între sânii ei cei mari, un hamal leşina pe loc, Amalida Amoledo ameninţa un tinerel cu cortelul ei mâncat de molii, un poponar vrea să ţină un discurs, mulţimea vociferează, carambaaaaa! În apă cu mişelul! Imbolbina alunecă, cade într-o barcă, un pirat pur-sânge, o salvează şi o săruta cu foc, dulgherii lucrează cu pofta înfăptuind proiectul marii corăbii. Câţiva dintre noi şuşotesc la umbra arcadelor pline de viţa-de-vie. Cam aşa! E totuşi straniu, spune comis-voiajorul caşaloţilor. Te cred, bătrâne lup de mare, şopteşte Gambria, năbădăioasa.
O fi ceva la care mă gândesc şi eu, se bagă în vorbă Aghile Gondarov. În mod sigur, zice Gambria dezgolindu-şi pulpele ca din întâmplare. Nu e lipsit de importantă! Lumea s-a sfârşit, spune Kristian Astronomicus. Am privit-o prin lunetă cum se sfârşeşte, uite-așa se sfârșește, încă se sfârșește. Zi-ne, nu ne mai fierbe! Cere pe un ton aprins Aghile Gondarov trăgându-se de brăcinari. Ce-a fost? Bomba atomică? Asteroid, energii malefice, revolta vampirilor, ploaia informaţională de dincolo de orizontul vizibil?! O nouă revoluţie, vru să ştie Blambo Cazabal. Revoluţie? Aşa gândesc, poate, putinii locuitori de pe o mică insulă care pluteşte dincolo de cercul polar.
Ei dorm foarte mult. Somnoroşi, patrulează de-a lungul ţărmului aşteptând un semn. Poate spionii, poate Dumnezeu, poate un grup de comando. Revoluţia să fi fost de vină? Totul s-a petrecut la miezul nopţii. Ceva larmă, focuri de armă, nişte lumini straşnice. În rest, zvonuri. Bineînţeles că vorbesc între ei despre apropiata noastră venire. O mare corabie pornită din Adamville. Nici n-au auzit vreodată de Adamville. E poate o republică, e poate Iadul. E poate Paradisul. Un arhipelag al morţilor! Dar ne aşteaptă cu viu interes.
Sunt convinşi că le vom aduce ajutoare. În mod sigur n-au auzit de Kristian Astronomicus. Săracul! E în mare încurcătură. Kristian Astronomicus zice, şoptit. Eu am văzut doar lumina diamantelor de lumină vecheeeee! Baţi câmpii, se enervează Aghile Gondarov. Trebuie să fi văzut racheta! Sau ce-o fi fost, asteroid, mâna criminală! Lumea nu putea s-o sfârşească doar într-o mare de lumină! Trebuie să fi zărit cu lunetele tale norii trandafirii invârtosindu-se peste Amerida, peste Rulila, peste Japona, peste Afrila şi Austrawia! Zi, omule, ce-ai văzut! strigă Blambo Cazabal. Păi n-am văzut continentele! Scâncește Kristian Astronomicus. Cum aşa?!
Se încruntă primarul Pitoşkin apropiindu-se de arcade. Cum nu le-ai văzut, tu nu le-aqă zări în nici un fel?! Aici sunt toate lumile acvaticeeee! Nu erau acolo?! întrebă Gambria. N-au fost niciodată acolo! Strigă Kristian Astronomicus îngrozindu-se foarte tare de ce adevăr spuse, vai ce adevăr. O nebunie! Adică toate, Tambo Tamboree, Ghemba, Matapahapamar, Bulbona, Ogabonda, Tazamo, Bankusai, Tulubras, Gaian, Wenda, Gutumbe, Halafaas, Hostina, Mataras, Bungburg, Tahomm, Wahstand, orașul îngânduraților, Burbaansk, Cammelor, Rafadda, Massa Gome, Kalodda, Gaspirias, Tulbonna, Has Masan, Gabelo, Tando, Jaw Kadab, Kantom Pingall, Guasalaa, Pano Gabal, Batoa Butuba, Qintatocoatl, Hazean, Masam La, Wetobanian, Kokusai, Kankaro, Cretona, Gavaonia Gao, Adavilla Villada, orașul instrumentiștilor de samba, Quadaoda, Qualimbo, Gutumbe, Kamelar, Ositias, Gazaala, Quamtomatar, Mitombe, Bel Cantor, Zagadar, Ehurean, Beauburg, Badobadorabad, Lamboda, Gavaonia Gao, Kumbali, Nulome, Gugumbe, Kalamatahar, Kumbra Kumbrali, Gontaro, Paragas, Boble, Saon, Ghema, Bomblas, Zaraban, orașul barcagiilor cântăreți, Prudella Qonto, Kankaro, Watanga, Melisador, Watalaa Wangam, Orcheström, Burgund, Ovaloo, Stantivorej, Magribar, Kolsupe, Dadao, Kimballa, Lateea Gome, Ormooz, Galabraa, Fontas, Ascondia, Tato Malo, Worsko, Bashaala, Combeta, Efadalor, Pompaton, Wescutas, Vitalon, Bumbela, Combatador, Foretta Vion, Yagoo, El Satador, Efar, Kamer, Gobed, Ygonaa, Baradazar, Gompanion, Foragan, Alpetta, Musao, Salvedar, Ganta Baray, Toame, Meto, Agya, Era Ena, Ela, Salomar, Potocapetlan, Gruwald, Hadoma, Casonawa, Chemes, Zilla, Dera Do, Fulsa, Rakada, Kasma, Pame One, Gikka, Asola, Potal Pao, Casemar, Gambria, Havo Mabuu, Pletora, Arbanian, Offa, Salsaa, Belodar, Mamola, Qungo, Patoree, Osibirias, Mazango, Basko Tan, Halveda, Deboo, Jian Hoa, Asembo, Runamar, Montella, Ebao, Timbo, Asudaan, Muna, Yatoo, Vinna, Qutomo, Aselan, Paserar, Wasso, Bonna, Kantom Pingall, Finotola Fanţi, Bohle, Forgossa, Atamaran, Gureba, Fantasa, Idilo, Hudacar şi multe altele şi toate desfăşurările posibile sau probabile, aiuritoare sau impardonabile, să fi fost nişte iluzorii ţinuturi?!
Atunci şi Adamville era un arhipelag iluzoriu. Nu era capitala noastră dragă, București? Doar iluzie? Dar pentru cine?! Pentru eutopeni, pentru golumeri, pentru ameridores?! Pentru ce fel de observatori?! Iată o problemă imposibilă. Să descoperi că nu exişti! Cum să înghită o asemenea nerozie poporul acvatic de pe chei?! El, poporul acvatic, are nevoie de eroi! Are nevoie de războaie! Are nevoie de mister, de secret, de miracol şi noi, acum, să-i spunem că el, poporul acvatic, nici măcar nu exista, că e doar o prezenta lingvistică?! Ne-ar căsapi. Primarul Pitoşkin ne spune! Trebuie să lămuriţi chestiunea! Existăm sau nu! E limpede, călătoria voastră căpăta un sens adevărat! Dar noi întrebăm! Şi godzila? Şi războiul cu rinocerii?! Şi dragonii rozalii din Kamcetanor sau din Iași sau din Kaliningrad sau din Oslo? Şi insula plutitoare?! Pitoşkin ne pune în vedere!
Veţi strânge mărturii! Aha, el vrea să definim virtualitatea lumii noastre, dar cum să ieşim din virtual?! Să fim noi doar marionete într-un posibil joc virtual?! Ar trebui să începem cu marele inventar, zice Kristian Astronomicus! Ne-ar lua un miliard de ani! Strigă Imbolbina legănându-şi ţâţele. Fata asta, ah, are chef de hârjoana. Noi avem de răspuns la cea mai grea întrebare a tuturor timpurilor. Se prăbuşesc idoli, se sfărâma lumi iar ea are chef de nebunii în pat. Şi cum să inventariezi? Cum să structurezi concepte, fapte, oameni, idealuri? Să zicem: Platon, computer, Iahve, bomba atomică, receptor, condensator, Mată Hari, postmodernism, secera şi ciocanul, Hitler, breloc, caravelă, Bombay… Oh, nu! În van! Se prăbușesc partidele politice, se prăbușesc alianțele Est-Vest! E mult prea mult! E covârşitor! E inuman! E într-adevăr imposibil un astfel de inventar, se convinge primarul Pitoşkin.
Pare zadarnic. Vom muri înainte de a rezolva un sfert din primul sfert al primului sfert. E clar. Nu e clar, zice mârâind Aghile Gondarov. Ce-ar putea să fie clar? Când întreaga noastră istorie acvatica e de fapt o mare confuzie, o foarte mare confuzie! Dar tu cine eşti Aghile? Dar tu cine eşti Pitoşkin, perversuleeee? Dar tu cine eşti Imbolbinaaaa? Dar tu, oare, univers acvatic? Poate moreaugarinul hulpav, poate un Pitoşkin pervers? Iar eu sunt, fără îndoială, dragiii mei navigatori porniţi de nebuni către ultimul sens, zuza meduzaaaaaa!
Dar, vai, acolo pe cheu, între matrozi, singur singurel, e chiar Klaus Iohannis! Și atunci, toată suflarea fabuloasă de pe corabia noastră ipotetică, strigă înfrigurată, bună ziua domnule Președinte, ce mai faceți, dar Președintele Iohannis se uită la noi ca prin sticlă, nu ne vede, e muncit de un gând al lui care nu e și gândul nostru, hei, domnule Președinte, avem atâtea întrebări, avem atâtea întrebări, ce mai ziceți de ce se întâmplă la Nord, la Sud, la Es, la Vest, poate că știți, poate că sunteți la curent, noi suntem perfect bulversați, curat bulversați, am vrea să ne luminați, să ne dați o rază de speranță, știți, noi, așa, suntem tare haioși dar am vrea un răspuns adevărat de la un Președinte adevărat, ce-ar putea să fie bulversarea asta mondială domnule Președinte Iohannis?!
Lectura lui Ovidiu Bufnilă crează dependență! Super tare întrebarea de final, la care un președinte cu adevărat veritabil și autentic ar răspunde cetațenilor lui chiar fără întrebare pusă!
Felicitari!