Testată la București. Simona. ”Nu e ușor să dai de fiecare dată sânge și urină„

A primit un wild-card din partea organizatorilor, astfel că Simona Halep (32 de ani, 1144 WTA) va juca în perioada 15-21 aprilie la turneul WTA de la Oerias (Portugalia).  Sportiva  a ajuns în București și se  antrenează la Baza Pescariu din Capitală.

Simona Halep a jucat la Miami Open, unde a avut parte de o revenire formidabilă deșia părăsit competiția încă din primul tur.

Simona Halep a dezvăluit că a avut un control antidoping marți, 9 aprilie, și mărturisește că este testată mai des,  dar că nu are nimic împotrivă.

„Da, chiar am întârziat un pic pentru că am avut antidoping de dimineață, o testare care deja pot să spun că e în viața mea. În ultima perioadă, mai ales în 2022, am fost testată la opt zile.

Sunt testată mai des, dar și în trecut eram foarte testată. Nu am nimic împotrivă, să vină de câte ori doresc. Nu e ușor să dai de fiecare dată sânge și urină, dar aceasta este procedura și n-am nimic împotrivă.

Mă simt mai bine, de la zi la zi e mai bine și încerc să-mi regăsesc ritmul pe care îl aveam în trecut, dar e mai greu decât mă așteptam.

N-am crezut niciodată că va fi ușor, dar un pic cam prea greu. Voi fi răbdătoare și o să încerc să am încredere mai multă de la zi la zi”, a transmis Simona Halep, pentru digisport.ro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

7 Comentarii

  1. cu proba de pi-pi e obisnuita;
    cu proba de sange e mai greu,
    n-a prea dat d-alea….

    -e cam ca la vaxxinare dar invers:
    nu se baga ci se trage!

  2. apropos:
    -parca Simona avea sanii mai mari
    cam ca ai ministrului de la Munca…

    In topul incredereii romanilor se afla
    Inna,Simona si Moartea.

  3. Cu proba de sange nu-i problema, o dai oricand.
    Cu proba de urina este mai greu, ca nu-ti vine sa faci 3,14-3,14 la comanda……[Rumburak]

  4. Bă habarniștilor, sângele pentru analize se ia obligatoriu, și după un timp, se cam golesc venele de sângele propriu, inima incepe sa joace feste omului, inima nu mai are putere să împingă sângele la creier și apar complicații, in plus, vena se subțiază și iar sunt probleme! Acesta e primul semn de boala prin donare și analize repetate! Va spune un cetățean donator cu vechime peste 28 ani, care acum, suporta consecințele.

  5. Bha habarnistule, tu faci comparatie intre cei 2 ml de sange necesar ptr o analiza pe care ii da Simona si cei 450 ml de sange la o donatiie pe care i-ai dat tu timp de 28 de ani?…..[Rumburak]

  6. Da apucă-te dragă de cultivat ceapă că acolo nu dai probe de sânge și oricum cu tenisul ai cam terminat demult.

  7. Niste idioti de la federatiile astea vor sa se dea mari cat de intransigenti sunt ei si cum lupta pentru un sport curat si alte lozinci. Sa dai sange pentru analize la opt zile mi se pare o nebunie. La sportivi orice are influenta mai ales cand vine vorba de sange. Sa ne amintim ca se folosesc tratamente ilegale prin care se mareste numarul de hematii prin transfuzii tocmai pentru a imbunatati performanta. In oglinda deprimarea numarului de hematii reduce performanta.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.