În România a crescut interesul pentru varietăţile de fructe exotice. Kajari melon, o specie de pepene indian cu gust similar mierii de albine sau îngheţatei de vanilie, se numără printre ele.
Poate fi consumat la o singură masă, cântărește 300 – 400 de grame și a fost aclimatizat la Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău.
Kajari melon este cultivat de o comunitate din India care o păstrează prin seminţe autentice, se bucură de recunoaștere, totuși e prea puțin cunoscută în lume.
La noi s-a aclimatizat foarte bine, am obţinut un soi cu caractere distincte, cu fructe foarte mici, de până la 500 de grame, ultraconcentrat, pentru o singură persoană şi pentru o singură masă”, a declarat, pentru Agerpres, directorul BRGV, Costel Vînătoru.
„Este deosebit de parfumat, gustul este inegalabil, are o uşoară aromă de miere, când este copt chiar un gust similar cu cel al îngheţatei de vanilie, dar foarte dulce şi cu pulpa puţin crocantă, dar şi suculentă. Are o formă frumoasă, este rotund şi poate fi folosit şi ca un odorizant natural, parfumează foarte frumos încăperea. La început este verde, apoi se transformă într-un roşu cărămiziu. Credem în acest soi, de aceea i-am făcut şi documentaţia în vederea omologării”, a precizat cercetătorul.
Deşi nu a fost larg răspândit la nivel global, redescoperirea recentă a soiului subliniază importanţa conservării unor varietăţi.
Pe lângă varietatea de Kajari, banca de resurse vegetale deţine în portofoliu şi alte soiuri de pepeni galbeni, de la cei cu gust picant, la cei cu gust de miere sau chiar de coniac.
Ha, ha! Cu smirenie vă spui vouă, acum, că noi fomeile ne consâderăm dân nou discriminate. Dac-am hi fo’ întrebate ș’ noi, v-am hi spus că mai indicat ierea lebinita cu gust de banană… Ca avantaje ar hi faptu’ că să face tot timpu’ anul’i ș’ ca him drepț, cui nu i-ar plăcia o banană atât di mare?…