Gazoductul Tuzla-Podișor, care are ca scop să preia în Sistemul Național de Transport gazele ce vor fi extrase din Marea Neagră de Petrom și Romgaz, este realizat în proporție de 99,5% și va fi inaugurat în luna iunie, a spus directorul Transgaz, Ion Sterian. Pe aici, se vor transporta , începând cu 2027, 3, apoi 5 , apoi 7 miliarde metri cubi de gaze(producția de platou, din 2030). Aceste cantități sunt doar în parte pentru România, alăt parte poate ieși către Vest, către țări care nu au propria resursă și vor să și-o asigure, în condițiile în care gazul rusesc este aproape interzis în UE.
„România se impune ca nod strategic al noii hărţi energetice regionale: punem în funcţiune proiecte-cheie ce leagă zona Mării Negre de pieţele occidentale şi suntem implicaţi în toate iniţiativele regionale mari, de la Coridorul Sudic până la BRUA. Gazoductul Tuzla – Podişor, magistrala de peste 300 km care va prelua gazele din Marea Neagră, este gata în proporţie de peste 99% şi va fi recepţionat oficial în următoarele 60 de zile. Investiţia de peste 500 de milioane de euro va fi terminată înainte de termen şi respectă cele mai înalte standarde tehnice şi de mediu”, a precizat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
Potrivit acestuia, gazoductul va alimenta cu gaze circa 185.000 de români şi 523 de instituţii publice din localităţile aflate pe ruta conductei. De asemenea, la intern, combinatul Azomureș, acum închis, care poate fi preluat de Romgaz de la elvețienii Glencore, ar putea fi alimentat tot cu gaze din Marea Neagră. Și termocentralele pe gaze , acum în construcție(Craiova, Mintia) ar putea fi alimentate tot de aici. Distribuitorii locali de gaze ar putea viza și ei încheierea de acorduri pe termen lung pentru furnizarea de materie primă.
Aceasta este doar componenta internă vizată de proiectul Neptun Deep, din Marea Neagră. Avem , cu certitudine, și una externă. Deja Uniper a încheiat cu Petrom un acord pentru livrarea a 1,4 miliarde de metri cubi de gaze, care vor fi livrate din 2027.
Ungaria a spus și ea că vrea să cumpere din gazele Mării Negre, care ar urma să ajungă la ei prin BRUA, conducta ce iese din țară pe la Arad. „Acest nou zăcământ de gaz va fi singura sursă de gaz proaspăt din regiune care poate contribui la diversificarea energetică”, spunea în luna martie Peter Szijjarto, ministrul maghiar de exerne, după ce a semnat un acord de solidaritate energetică cu ministrul Energiei din României. „Companiile noastre sunt deja angajate în negocierile comerciale necesare și sperăm că vor ajunge la un acord care reprezintă progres pentru ambele țări”, preciza Szijarto.
Odată începută exploatarea gazelor Mării Negre, România va deveni cel mai important producător de gaze din UE. Către țara noastră se vor îndrepta ochii tuturor țărilor din Europa Centrală și de Est care nu au gaze proprii. Mai mult, pe la noi trece și unica conductă care va mai adduce gaze rusești. Este vorba de TurkStream, gazoduct care aduce în Turcia gaze rusești, care vin în Turcia, apoi intră în Bulgaria, apoi o parte intră în Serbia, în drumul lor către Vest, cealaltă parte intră în România(magistralele dobrogene, după care joncțiunea cu BRUA), tot în drumul lor către Vest.
Practic, Ungaria și Slovacia depend de ruta românească(și sârbească) în a-și asigura resursele de gaze din Rusia. Ambele țări sunt în contracte pe termen lung cu Gazprom, la care nu intenționează să renunțe, ca restul Europei.
Construcția gazoductului Tuzla-Podișor a început în 2023, antreprenor general fiind compania turcească Kalyon. Țeava provine tot din Turcia. Banii au fost asigurați din fondurile Transgaz. Beneficiile transportatorului vor veni mai târziu, din perceperea tarifelor de transport pentru acest gaz.
Ungaria si Slovacia cum sa renunte la gazul rusesc daca este mai ieftin ?! Sanctiunile dictate Rusiei, afecteaza cetatenii europeni. Politruci unul si unul/una la UE.