Autostrada evacuării gazului din Marea Neagră e gata

Directorul Transgaz, Ion Sterian, a mers  să vadă Conducta de transport gaze naturale “Țărmul Mării Negre-Podișor”, investiție finalizată

Autostrada evacuării gazului din Marea Neagră e gata

Directorul Transgaz, Ion Sterian, a mers  să vadă Conducta de transport gaze naturale “Țărmul Mării Negre-Podișor”, investiție finalizată

Directorul Transgaz, Ion Sterian, a mers  să vadă Conducta de transport gaze naturale “Țărmul Mării Negre-Podișor”, investiție finalizată conform graficului de execuție și care în prezent se află in faza de recepţie. Conducta care are ca scop evacuarea în Sistemul Național de Transport a gazelor ce vor fi extrase din Marea Neagră de Petrom și Romgaz, din 2027.

Vizita de lucru a avut loc în zona stației de robinete SR2 Tuzla împreună cu managerul de proiecte al UIMP (Unitate de Implementare Management Proiecte), Victor Gurgu și cu alți specialiști. Stația SR2  are prevăzut inclusiv sistemul de godevilare conductă, fiind verificate activităţile de curățire, uscare a conductei pentru începerea preluării în prima etapă a gazelor din terminalele de gaze LNG din Grecia și Turcia inclusiv a gazelor din Azerbaidjan, urmând ca etapa a doua să se realizeze prin preluarea gazelor din Neptun Deep la sfârşitul anului 2027.
Sterian a mai vizitat și șantierul Neptun Deep aflat în stadiul de execuție. Obiectivul reprezintă cea mai mare stație de preluare și măsurare a gazelor (SRM) de pe teritoriul și din istoria României, cu un debit de un milion de metri cubi pe oră.

 

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Votați nicusor dan alt hot european care chipurile conduce România.fraierii sunt bucureștenii dacă nu îl votează pe drula.dati tara la usr ca va rezolva ăștia la orice.preturi bune la salarii mici.dar mai nou sleferile se fura.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.