O decizie importantă românii înscriși în Pilonul 2

Senatul a adoptat, luni, în plen, cu amendamente, proiectul legii privind plata pensiilor private, inițiat de Guvern, prin care bolnavul cu afecțiuni oncologice poate primi, la cerere, 100% din valoarea activului său personal la Pilonul 2 de pensii, într-o plată unică.

Au fost înregistrate 82 de voturi ‘pentru’, 34 ‘împotrivă’ și două abțineri.

În forma Guvernului, proiectul prevede, între altele, că persoanele care optează să retragă banii din Pilonul 2 – pilonul obligatoriu administrat privat – vor primi inițial doar 30% din sumă iar plata pentru restul banilor va fi eșalonată pe opt ani.

Un alt amendament adoptat vizează taxa de funcționare și contribuția la Fondul de Garantare.

‘Furnizorul achită ASF, de la momentul autorizării fondului de plată, pe toată durată de funcționare a acestuia, o taxă lunară, care nu poate depăși 5% din totalul comisioanelor de administrare percepute de furnizor. În primii 5 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi nu se datorează taxă de funcționare’, stipulează textul proiectului, amendat de Senat.

Propunerea legislativă va fi dezbătută și de Camera Deputaților, for decizional în acest caz.

Recomanda [votes_up id=877385]

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.