Emanoil Bacaloglu – Un cercetător științific original

            Într-o zi de primăvară, pe 11 mai 1830, a venit pe lume la București Emanoil Bacaloglu, cel ce avea să contribuie, alături de alte personalități din epoca sa, la nașterea științei moderne românești. Acesta s-a stins din viață la vârsta de 61 de ani în data de 30 august 1891, motiv pentru care merită să amintim de activitatea acestuia în domenii ca matematica, fizica, chimia și științele naturii.

Ca o observație, în primăvara anului în care s-a născut Emanoil Bacaloglu, viața locuitorilor din București era plină de speranță, căci se terminase războiul, fusese înăbușită molima ciumei, iar guvernatorul Pavel Kiseleff urmărea să aducă siguranță, ordine, redeschiderea școlilor, toate printr-un Regulament.

Emanoil Bacaloglu încă de mic a fost un elev căruia i-a plăcut să învețe, pe lângă limba română stăpânea limbi străine ca greaca, franceza și germana. După 8 ani de la Revoluția din 1848, la care a participat, a plecat în 1856 la Leipzig, fiind atras de studiul matematicilor și al științelor naturii. Printre profesorii lui sunt de amintit renumitul matematician Möbius, profesorul Drobisch, cunoscut și ca filozof și pedagog, fizicianul Hankel și chimistul Erdmann. Din august 1857 își continuă studiile la Paris, după trei luni obține la Sorbona examenul de Bacalaureat, iar după un an este licențiat în fizică. De asemenea, a urmat cursuri de matematici și fizică ale unor renumiți savanți ca Chasles, Duhamel, Le Verrier și Lamé.

În anul 1859, Emanoil Bacaloglu a scris primile trei lucrări originale de matematici, publicate în periodicul „Zeitschrift für Mathematik und Physik”. Iar în perioada 1860-1861 acesta a mai publicat alte opt lucrări în „Zeitschrift für Mathematik und Physik” și „Archiv der Mathematik und Physik”.

Activitatea științifică a lui Emanoil Bacaloglu, în cei cinci ani petrecuți la Leipzig și Paris, demonstrează „talentul lui inventiv și cultura temeinică pe care și-a însușit-o nu numai din domeniul teoretic al științei, ci și din acel al aplicațiilor practice”. Astfel că, în iunie 1861 s-a întors în țară unde din octombrie începe să predea ca profesor de chimie și fizică la „Școala de medicină și farmacie” din București. De amintit ar fi și faptul că din „întâlnirea lui Bacaloglu cu d-rul Davilla, amândoi apropiați de vârstă, inteligență, cultură și putere de muncă, timiditatea lui Bacaloglu a fost influențată de puternica autoritate a lui Davilla”.

Pe 29 iunie 1879, Emanoil Bacaloglu a fost ales membru activ al Academiei Române, iar în perioada anilor 1881-1883 cu ocazia expozițiilor de electricitate ținute la Paris, Londra, München și Viena face Academiei dări de seamă amănunțite și foarte instructive. De asemenea, în anul 1890 Bacaloglu pune bazele și este unul dintre principalii inițiatori ai „Societății de științe fizice”, cu o activitate îndelungată.

Emanoil Bacaloglu are 20 de lucrări de matematică, 22 de fizică, 5 de chimie și numeroase lucrări de popularizare a științei. Rezultatele găsite de el au caracterul unor valoroase contribuții în domeniul matematicilor, iar una dintre ele este legată de problema curburii unei suprafețe într-un punct al ei, a cărei interpretare geometrică este foarte apropiată de cea a lui Gauss pentru curbura totală.

Conform lui Emanoil Bacaloglu, „științele exacte constituie baza oricărei culturi intelectuale pentru că prin ele învățăm legile care domină natura și care ne domină și pe noi; fără o cunoștință profundă a naturei vom plana în regiuni imaginare și vom purta în noi totdeauna caracterul de ușurință și superficialitate care ne este propriu…”.

Ilustrații (sursă: Biblioteca Muzeului Municipiului București)

Despre curbura suprafețelor: Emanuel Bacaloglu, Florica Cîmpan, București, 1963

Articol scris de Simona Barlaboi, Biblioteca Muzeului Municipiului București