În conferința de presă de marți, fostul europarlamentar a făcut referire la încercările lui Cătălin Drulă de a se portretiza drept urmașul lui Nicușor Dan. Vlad Gheorghe susținecă Drulă are timp să-și schimbe numele.
„Și dacă vorbim de zona de susținere, pot să vă spun că eu nu sunt genul de candidat care să-mi schimb numele ca să port numele altuia pe buletinul de vot. Avem deja un candidat sau un potențial candidat, domnul Piedone, mă gândesc că nici domnul deputat de Timiș… Încă mai are timp să poată să-și schimbe numele cu un alt nume mult mai faimos ca să-l pună pe buletinul de vot, că am văzut că asta încearcă să facă”, a afirmat fostul europarlamentar.
Președintele României, Nicușor Dan, a spus în exclusivitate pentru Cotidianul că, deși are favoriți, nu vrea să dezvăluie pe cine susține. Declarația vine în contextul în care Cătălin Drulă a declarat repetat că el crede că președintele îl susține.
Vlad Gheorghe a fost europarlamentar din partea USR din 2019 în 2024. A candidat ca independent la alegerile europarlamentare din 2024. Vlad Gheorghe candidează cu intenția de a desființa sectoarele și județul Ilfov, astfel încât să strângă administrația metropolei într-o singură instituție.
Candidații intrați în cursa pentru București
Principalele partide deja și-au stabilit candidații pentru Primăria Capitalei. Daniel Băluță a fost deja validat de toate forurile PSD, în timp ce Ciprian Ciucu mai așteaptă doar un vot formal în Biroul Național.
De asemenea, dintre numele cu rezonanță care ar putea candida mai sunt și Cristian Popescu Piedone, fost primar al Sectorului 4 și fost candidat la alegerile locale din 9 iunie 2024.
Este mai mult decât necesar desființarea primăriilor de sector. Argumente: desființarea grupurilor de interesează în detrimentul cetățeanului Ex.aplicarea legi 50/1991 ,economie financiara ,o mai bună gestionare, financiar administrativă desființarea rechinilor imobiliari care sunt primari cu tot ce implica această procedură. Etc.