Regina Thailandei a câştigat o medalie de aur la Jocurile Asiei de Sud-Est

Medalia de aur îi va fi înmânată personal de către regele Maha Vajiralongkorn, în vârstă de 73 de ani, al cărui soţie a devenit în 2019.

Regina Thailandei a câştigat o medalie de aur la Jocurile Asiei de Sud-Est

Sursă FOTO: X/@rwthofficial

Medalia de aur îi va fi înmânată personal de către regele Maha Vajiralongkorn, în vârstă de 73 de ani, al cărui soţie a devenit în 2019.

Regina Thailandei a câştigat joi o medalie de aur la sailing la Jocurile Asiei de Sud-Est, o competiţie sportivă internaţională organizată până la 20 decembrie în ţara sa.

În vârstă de 47 de ani, regina Suthida a concurat în categoria SSL47, pe un velier de 14 metri cu echipaj mixt de zece membri, conform News.ro, care citează AFP.

Ea a ocupat rolurile de tactician şi timonier pentru a conduce echipa thailandeză către victorie în apele turcoaz de la Pattaya, în faţa Malayeziei şi Myanmarului.

Medalia de aur îi va fi înmânată personal de către regele Maha Vajiralongkorn, în vârstă de 73 de ani, al cărui soţie a devenit în 2019.

Fostul rege al Thailandei, Rama IX, a câştigat şi el medalia de aur la sailing în cadrul Jocurilor Asiei de Sud-Est din 1967, alături de fiica sa, prinţesa Ubolratana Rajakanya.

Regina Suthida e licențiată în comunicare și a lucrat ca stewardesă

Licenţiată în comunicare, regina Suthida a lucrat ca stewardesă pentru compania Thai Airways înainte de a se orienta către o carieră în armată.

Pasionată de sport, ea a alergat un semimaraton în 2 ore, 13 minute şi 40 de secunde în data de 1 decembrie la Bangkok, alături de legendarul alergător kenyan Eliud Kipchoge. De asemenea, joacă hochei pe gheaţă.

Suverana a condus delegaţia thailandeză la ceremonia de deschidere a celei de-a 33-a ediţii a Jocurilor Asiei de Sud-Est, la 9 decembrie, în capitală.

Cu două zile înainte de finalul competiţiei, Thailanda, gazda evenimentului, ocupă detaşat primul loc în clasamentul medaliilor, înaintea Indoneziei şi Vietnamului.

Iniţial, unsprezece ţări urmau să participe la competiţie, dar Cambodgia şi-a retras toţi sportivii din motive de siguranţă, din cauza confruntărilor care continuă la graniţa cu ţara gazdă.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.