Noul lider suprem ai Iranului, Mojtaba Khamenei a acuzat joi Statele Unite şi Israelul, într-o declaraţie scrisă, că încearcă să „divizeze” naţiunea iraniană, după ce au suferit o „înfrângere usturătoare” în războiul declanşat împotriva ţării sale, notează news.ro, citând AFP.
Mesajul a fost citit în fața unei mulțimi de credincioși adunați la mausoleul ayatollahului Khomeini din Teheran, unde a fost marcată împlinirea a 37 de ani de la moartea fondatorului Republicii Islamice.
Conform textului atribuit conducătorului iranian, Washingtonul și Tel Avivul folosesc tactici de război hibrid pentru a destabiliza societatea:
„Principalul lor instrument pentru a slăbi Iranul este să semene seminţele îndoielii, disperării, fricii, neîncrederii şi divizării. În faţa acestor intenţii funeste, fiecare trebuie, prin fermitate, clarviziune, păstrarea unităţii şi a coeziunii, încredere reciprocă şi refuzul de a transmite propaganda inamicului, să neutralizeze sinistrul său complot.”
Mojtaba Khamenei refuză aparițiile publice
Discursul din acest an a fost marcat de o premieră absolută în istoria recentă a Iranului și a evidențiat trauma prin care trece conducerea de la Teheran. La moartea lui Rouhollah Khomeini în 1989, Ali Khamenei i-a succedat în funcţia de lider suprem, înainte de a fi ucis pe 28 februarie, în prima zi a ofensivei israeliano-americane care a declanşat un război regional în Orientul Mijlociu, conform news.ro.
În mod tradițional, fostul lider suprem Ali Khamenei obişnuia să ţină personal un discurs lung în fiecare zi de 4 iunie. Anul acesta însă, la mausoleu a fost așezat doar un scaun gol care purta portretul său, conform imaginilor difuzate de televiziunea de stat. Mojtaba Khamenei i-a succedat tatălui său la conducerea statului, însă de la numirea sa oficială, realizată la începutul lunii martie, al treilea lider suprem al Republicii Islamice nu a avut nicio apariţie publică. Acesta comunică exclusiv prin intermediul unor declarații scrise și citite de înalți oficiali.
CITEȘTE ȘI:
Analiză CNN Iluzia unui acord de pace. Motivul pentru care nicio înțelegere semnată de Trump nu va tempera regimul de la Teheran
Portrete și steaguri ale Hezbollahului în fața mausoleului
În ciuda absenței fizice a noului conducător, mobilizarea de la mausoleul imamului Khomeini a fost una masivă, menită să demonstreze forța curentului anti-occidental. Imaginile transmise de televiziunea de stat au arătat grupuri mari de credincioși care fluturau portretele celor trei lideri supremi din istoria țării.
Pe lângă steagurile naționale ale Republicii Islamice, participanții la comemorare au afișat în mod ostentativ și însemnele oficiale ale Hezbollahului libanez. Mișcarea din Liban este susţinută financiar, politic şi militar de Teheran și rămâne principalul aliat de pe flancul nordic angajat în luptele de uzură împotriva Israelului, inamicul lor comun din regiune.